Martisorul - intre amintirea darului suav si obligatii ale societatii romanesti

Aveam in plan sa scriu ceva deranjant pentru multi din nou...Adevarul e ca temperaturile negative, suma cheltuielilor de bloc, tristetetea din ochii trecatorilor si starea mea continua de oboseala ma ajuta sa fiu creativa in acest sens si sa scriu mai des "de rau"...
Planurile insa mi-au fost date peste cap cand am vazut in fata geamului bucatariei chiar ieri, ultima zi din februarie, cum si-au facut loc niste ghiocei-frumusei printre petele de zapada netopite inca... S-a dus naibii toata trairea mea negativa dar sincera sa fiu nici nu-mi pare rau!

Am primit apoi un martisor asa, in avans, pentru ca nu avem timp sa ne vedem pe 1 martie cu toata lumea, ocazie cu care mi-am amintit de obiceriuri si traditii din vremile copilariei....
In perioada pre-scolara primeam intotdeauna primul martisor de la tata (restul de la prietenii lui, carora le ceream martisoare cu un maxim curaj) si umblam cu el in piept pana pe 8 Martie cel putin, cand mama zicea ca e o zi deosebita pentru noi si ma dichisea in cel mai atent mod cu putinta: imi facea o freza elaborata cu zeci de codite impletite prinse cu bilute multi-color, imi vopsea unghiile in visiniu si imi alegea una din cele mai frumoase rochii, dupa care mergeam noi mandre si frumoase la prajitura si plimbare, ocolind parcul ca sa nu ne murdarim...
Incepand cu clasa I situatia s-a schimbat: martisoarele erau semn de popularitate intre copii, asa ca umblam toate fetele decorate mai-ceva ca generalii de razboi cu zeci de martisoare in piept (unele mai cereau si de la mame, ca sa nu fie mai prejos); "generaliada" asta dura tot cam o saptamana, dupa care alegeam cel mai frumos martisor si il mai putram o perioada pe post de brosa....
In perioada adolescentei desi primeam mai putine martisoare, acestea aveau alta semnificatie deja: stiam ca baietii care mi-au adus martisor considera ca sunt frumoasa si ca raspuns la aceasta purtam martisorul primit de la baiatul care-mi placea mie, chiar daca martisorul lui nu era cel mai dragut...dupa 8 martie reveneam la brosa-martisor preferata si o purtam cu mandrie pana prin aprilie...
Exact cum se spune despre copii ca sunt sinceri si nu stiu sa minta si apoi devin tineri alunecosi sau predispusi la compromisuri, exact asa e si cu martisoarele: odata cu trecerea anilor am inceput sa primesc "din obligatie" aceste simboluri ale primaverii; alegeam atunci sa port primul care stiam ca e daruit din suflet;
Imi place sa cred ca acum le primesc pe majoritatea pentru ca cei/cele ce daruiesc ma si apreciaza si cumparam impreuna cu fiul meu martisoare dedicate, doar pentru cine considera el ca merita sa primeasca....
Am citit undeva ca in zona Moldovei se daruiesc martisoare si baietilor/barbatilor, asa ca doresc sa va leg in piept la fiecare dintre voi, fete si baieti, un foarte sincer legamant alb-rosu: alb pentru puritatea din adancimea sufletelor noastre si rosu pentru pasiunea cu care daruim bucatele din noi zilnic celor ce ne inconjoara!