Adevărul e că nu mă mai pot abţine..Câteva chestii chiar trebuie spuse, mă roade
rău tastatura şi deja nu mai suport, sper să nu vă plicitsesc şi să-mi păstrez
coerenţa şi calmul până la final:
Prima chestiune şi (cred eu) cea mai importanta e că noi, românii, nu avem clasă
politică! Toţi burtoşii, avizi de putere
şi sictiriţi se plimbă de la o formaţiune la alta, iar partidele
istorice sunt demult...doar istorie. Îi văd pe I.C.Brătianu sau I. Gh. Duca (vechii
PNL-işti) cum se tot învârt ei în pământ precum puiul în rotisor de când cu
alianţele de compromis, din care cea mai tare e asta cu USL-ul, când stânga a
dat mâna cu dreapta politică, în continua luptă pentru ciolan (sau ce o mai fi
rămas din el)...Pe de altă parte, îmi pot imagina un rotisor vecin în care Iuliu
Maniu îşi exprimă (precum în "Lacul" lui Eminescu “în cuibar rotind de ape”) părerea legată de
"forţa" PNŢCD, care de prin 2007 s-a tot fracţionat până a reuşit să
îşi piardă şi ultimul stindard (cel din Timişoara)... PD-L-ul (format din comasarea
prin fuziune a Frontului Salvării Naţionale cu Partidul Democrat, lucru foarte
important de reţinut) este la pământ de când cu preşedintele marinar şi a fost
aspru sancţionat la alegerile locale, când orice era mai bun ca PD-L pentru
alegători (mare parte din ei extrem de vârstinicii
ce hotărăsc viitorul tinerilor prea leneşi pentru a-şi exprima dreptul de vot,
cel pentru care s-a murit în decembrie '89, dar ăsta e alt subiect)...
Mai avem
şi partidele utopice, Partidul Poporului şi Partidul Poporului Dan Diaconescu
(cu fără prea mari diferenţe între ele), care încep să prindă la public, la
acel public semi-analfabet, mereu cu foamea în stomac şi dornic de miracole -
cum ar fi dublarea salariilor şi a pensiilor fără un plan stabilit
anterior sau vreo platformă politică aşa, ca la carte.... Mai apar în menţionările recente şi alte utopii politice, ca de exemplu UNPR (din 2008, format de membrii
de partid ai PSD, PNL şi PC – încă mă
întreb - cum naiba?) sau PRM, a căror
simpatizanţi s-au mutat (evident) spre noul idol Dan Diaconescu, "viitorul
preşedinte al României", cel care e capabil să vorbească cu decedaţii prin
telefon, în direct. Sigur că trebuie menţionate şi partidele minorităţilor
naţionale, din care UDMR-ul se unduieşte după cum bate briza puterii centrale, FDGR-ul,
care nu prea mai are simpatizanţi sau membri din motive de emigrare şi cele
două partide ale rromilor care la alegerile locale au fost votaţi cu ştampile
pe ambele partide, lucru ce îl garantez; am văzut cu ochii mei treaba asta, în calitate de membru într-o comisie de votare...Şi-or
mai fi şi alţii, dar mie importanţi în politica actuală aceştia mi se par...
Oarecum inspirată de ideea ştampilării multiple, am vrut să fac o campanie
care se numeşte "Votează-i pe toţi pentru că toţi sunt la fel!" dar
am aflat că este ilegal, deşi ar fi meritat o asemenea atitudine din partea
maselor nemulţumite…
Pe de altă parte i-am auzit pe unii şi pe altţii că n-au
fost la vot la alegerile locale pentru că a fost prea cald, secţia cam departe,
a fost ziua mătuşii, etc., etc.
În aceste condiţii nu ne rămâne decât să tragem
ponoasele recentei "urecheli" politice (admonestare făcută de către
majoriatea vâstrnicilor, tot ăia care l-au votat ani la rândul pe
"domnul" Iliescu) şi să ne plângem că Robu dă 90.000 lei pentru
Inna şi n-a vrut să scoată nimic pentru Gărâna, în urma unor răfuieli mai mult
sau mai puţin personale, să ne uităm cum domnul primar dă cu amenzile în micile
societăţi comerciale din Centru (am înţeles că prin Complexul Studenţesc ar fi şi afacerile
lui, deci acolo vor trăi shaorma, kebabul şi alte cele mult şi bine).
La nivel naţional, aşa cum e de aşteptat, situaţia e mai mult decât hilară: Adrian
Năstase „îşi dă” cu pistolul pe
lângă gât, într-o mascaradă super-mediatizată, timp în care alţii fac răsturnări
de putere ce mie-mi miros a fi nedemocratice (nu că ar fi bun „Chiorul” de
ceva, să nu mă înţelegeţi greşit), se mai face circ şi cu strainătatea, problema
fiind „cine merge la un summit” la care oricum România nu are nici un cuvânt de
spus pentru că România a luat demult poziţia „capul ce se pleacă, bagă-n
buzunar şi restul (poporului) să mai aştepte”, creşte valuta, mie îmi cresc
chiria şi mare parte din valoarea facturilor curente, îmi creşte şi tensiunea odată cu alerta politică şi ajung ca
Cetăţeanul Turmentat să mă întreb, cu gândul la referendum, alegerile din
noiembrie sau ce o mai fi de ştampilat prin şcoli şi grădiniţe: „Dom’le, toate
ca toate, dar eu cu cine votez?”
p.s.
Avea dreptate Mike McColgan (pe care l-am văzut duminică cu Street Dogs în închidere de Mighty Sounds) când zicea el frumuşel de pe scenă, cu referire la aria internaţională: "Fuck politics!" Iar pentru ale noastre, cele muzicale, să ne găsim mai degrabă sprijin din partea marilor magnaţi ce vând bere, suc şi alte cele şi să ne rugăm ca "partea română" să nu fie implicată politic!
p.p.s
Scriind aceste rânduri, mi-a sărit în ochi un alt articol despre un festival ce se mută din Jimbolia în Timişoara (şi am aflat rapid, de pe net, că acolo s-a întâmplat o altă inversiune politică, în care UDMR-ul a pierdut scaunul Primăriei in favoarea PD-L) şi aproape că mă bufneşte râsul văzând în ce mod se răzbună politicienii unii pe alţii prin intermediul pârghiilor umane, cultural-artistice şi de viitor...
Despre lumea underground şi uneori despre mainstream; despre rock, punk, rockabilly, pshychobilly, surf, stoner şi tot ceea ce îmi trece pe la urechi şi sună bine...despre tobe (preferatele mele), chitări, contrabasuri; despre concerte, festivaluri, spectacole; rareori despre răbufniri interioare, războaie emoţional-muzicale, sport sau alte arte...
miercuri, 18 iulie 2012
Am zis că nu fac politică...Da' eu cu cine votez?
Etichete:
clasa politică,
eu cu cine votez,
FDGR,
FSN,
PDL,
PNL,
PNTCD,
politica,
politica centrala,
PP,
PPDD,
Timisoara,
UDMR,
USL,
vot,
votare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu