Iată că după ce s-au sedimentat amintirile şi „reparat” pieile de sub
tatuaje vă voi spune şi vouă câteva cuvinte despre Transilvania Tattoo Expo
2012, desfăşurată la Sibiu, weekendul trecut...A patra ediţie a Convenţiei şi a
treia consecutivă la care am avut plăcerea de a participa a adus în faţa
publicului câteva noutăţi interesante, precum şi câte ceva din vechile ediţii,
atât cât să ne facă să ne simţim familiari cu atmosfera.
 |
foto byA&A Photography |
Echipa din Timişoara a plecat în
patru, dintre care trei dornici de a se tatua şi unul de a petrece o
minivacanţă într-unul din cele mai frumoase oraşe din ţară. Drumul cu maşina
l-am parcurs relativ repede şi destul de uşor, cei de pe bancheta din spate
chiar am tras şi un pui de somn; (somnul din maşină, tren sau spital – lucru cunoscut
şi probat - este o totală pierdere de vreme căci niciodată nu te ridici mai
puţin obosit, dar cu nişte timp clar irosit).Cazarea noi la Sibiu o facem mereu
la acelaşi hostel, ieftin şi bun, deşi nu chiar central; au camere separate şi
o bucătarie curăţică la etaj cu mini-dotări care îţi permit să-ţi faci un ceai
sau o omletă, deşi am văzut pe acolo şi tocăniţe sau ciorbe pregătite de către
cei mai gospodari dintre turişti.
 |
foto by
A&A Photography |
 |
foto by
A&A Photography |
 |
foto by
A&A Photography |
 |
foto by
A&A Photography |
 |
foto by
A&A Photography
În faţa Casei de
Cultură a Sindicatelor deja se întamplau ceva souncheck-uri pe scenă cu
formaţiile când noi ne grăbeam pentru a nu pierde întâlnirea cu tatuatoarea
noastră, venită tocmai de la Oslo pentru a da viaţă viselor pe diferite bucăţi
de piele. Ca şi în anii precedenţi, am găsit o mulţime de tatuatori celebri,
provideri de cerneluri şi aparate de tatuat şi alte asemenea chestiuni
caracteristice domeniului. Fundalul muzical, asigurat de un DJ profilat pe rock
clasic, hard rock şi din caând în când câte un Billy Idol se străduia să facă
atmosferă prin decibeli, acoperind zumzăitul constant al aparatelor de tatuat.
După stabilirea câtorva detalii legate de schiţe, l-am abandonat pe C. la
standul lui Astrid, frumoasa norvegiano-spaniolă cu uşoare urme de sânge
maghiar. Noi, restul de trei muşchetari timişoreni, am făcut un periplu prin
Piaţa Mare, Piaţa Mică şi câteva terase locale din care cea mai frumoasă,
întinsă până pe Podul Minciunilor, beneficiază de un program artistic executat
impecabil de un bătrân domn pianist pe care l-am remarcat în fiecare vizită
de-a noastră la Sibiu şi care ne salută şi el mereu înclinând uşor capul în
timp ce notele muzicale zboară lin printre degetele lui.
Întorşi la faţa
acţiunii, la Transilvania Tattoo Expo, am trecut în revistă rapid cele trei
formaţii tribute, adică Slayer – Silent Scream, DIO – Hungry for the Heaven şi
Metallica – clujenii de la Masterpiece. M-am gândit atunci la afişul
evenimentului şi parcă „Updated by Rock” mie mi-ar fi spus altceva, însă
rockerii prezenţi la evenimentul concertistic au fost cât se poate de
încântaţi. Nu la fel de încântaţi au fost cei prezenţi când a venit vorba de
afterparty, deoarece acesta s-a ţinut într-o locaţie foarte apropiată, dar care
vinde bere la 0,33 cu 8 lei, aşa că după prima am fost nevoiţi să ne mutăm
într-un alt local în care am cunoscut sibieni de treabă şi puşi pe
treabă...beristică. Ne-am despărţit de sibieni mulţumiţi că am reuşit să legăm
noi prietenii (băieţii au schimbat şi numere de telefon) şi ne-am întors în
liniştitul nostru hostel pentru încărcarea bateriilor, fără de care nu puteam
începe ziua cu numărul 2 de Sibiu.
Un ceai verde cu
fructe tropicale, la plic, dăruite cu drag de către D. mi-a deschis ochii
pentru ziua cu numărul doi, pe care am continuat-o cu o altă plimbare pe
strazile centrului istoric sibian, în căutare de localuri care să gatească bine
şi dacă se poate şi ieftin. Ne-am oprit pe drum la o plăcintă bihoreană cu cartofi servită
de o doamnă ce ascundea după pult o bucătărie abolut obişnuită, aşa că ne-am
simţit invitaţi la ea acasă prin simpla noastră prezenţă în „boldă” (boldă este un termen folosit în zona Transilvaniei
care înseamnă în termeni largi „magazin”, „loc de unde cumperi orice”,
„prăvălie”).
Primul dintre restaurantele ce le
avea C. în minte era închis de aproape un an (deşi locaţia părea că abia s-a
încis în zori), aşa că ne-am mai plimbat ceva timp pe străzile mici, pavate din
centru, până am ajuns într-un local parcă înfiinţat într-o mini-gradină
botanică. Am servit acolo ceva supe (foarte bune şi săţioase) numai potrivite
pentru dres berea de cu o seară înainte, iar băieţii s-au încumetat şi la ceva
bruschette, numai bune de continuat în a bea bere...
Întorşi la Festivalul de tattoo, am
prins în desfăşurare un workshop despre normele de igienă legate de aceasta
artă, după care ne-am delectat cu ceva bere rece de la standurile amplasate
strategic în stânga şi dreapta intrării.
Un spectacol deosebit l-au făcut cei de la Mana Tahititatau, cu dansuri
Maori (cu care ne-au bucurat privirea în toate cele trei zile de festival) în
care au chemat şi oameni din public pe care i-au angrenat în miscările lor
ancestrale care mie îmi păreau a fi ritualuri de împerechere şi de laudă adusă
frumuseţii feminine şi puterii masculine. În echipa Mana Tahititatau am găsit o
întreagă familie din care fac parte tatuatorul şi soţia sa, doi tineri bărbaţi,
o frumoasă tânără dansatoare din buric şi un câine prietenos; am remarcat la
standul lor că toţi erau mereu zâmbitori şi umpleau camera de pozitivism; am
reuşit să vedem şi două tatuaje bătute la faţa locului de către Mana Tahititatau în stilul de tatuat maori
din insulele Noii Zeelande, cu cerneluri păstrate în mici recipiente de lemn,
iar tatuajul în sine executat prin baterea ritmică a unei peniţe cu un fel de
lingură de lemn; mie mi s-a părut că şi sunetele „maşinii de tatuat” maori
formau un cântec, dar asta poate s-a întâmplat şi din cauză că eram deja şi eu
sub vraja Astrid, care lucra de zor la minunatul meu scheleţel. Cele două
standuri erau vecine, cel al lui Astrid şi maori, aşa că am reuşit să le văd
bine pe toate cele exotice.
Apropos de chestii deosebite, au fost la festival şi reprezentanţii unui studio din Guadalajara (cu o altă frumuseţe exotică la stand, cu piele cafenie şi ochi migdalaţi, dar care măcar nu e fotogenică spre bucuria subsemnatei), precum şi nişte supplieri tot mexicani de măşti Mucha Lucha, tricouri cu modele locale şi alte mici suveniruri. Parcă într-un consens cu alţii prezenţi în standuri, preţurile erau cam la fel peste tot: un tricou 45-65 de lei, o mască Mucha Lucha 60 lei, o pălarie 30 lei, etc.
Mi-a părut oarecum ciudat faptul că unele evenimente se întâmplau în
acelaşi timp, parcă voind să te pună pe o fugă continuă dintr-un loc în
celălalt; de exemlu, nu mi s-a părut foarte nimerit că simultan se tatua un
domn (tatuator şi el, din Bucureşti) pe gât în tradiţionalul stil maori, timp
în care se desfăşura concursul de tatuaje din ziua doi, iar afară cântau de zor
cei de la Krepuskul, cu toate că nu cu foarte mult timp înainte mare lucru nu
s-a întâmplat în zonă....Seara a fost închisă de formatia tribute Pantera –
Domination, îndelung aplaudată de cei prezenţi, iar la afterparty (pentru că în
locul oficial era scump şi fiţos) noi am ales un frumos fast-food unde fiecare
şi-a făcut de cap cu caloriile, urmat apoi de un dezmăţ scurt şi la obiect legat
de nişte beri, ceva rom, vodcă şi uşoare urme de Cola.
|
 |
foto by
A&A PhotographyLa festival am observat încă de la poartă că avem de-a face cu o chestiune bine pusă la punct, probabil se simte şi experienţa anilor anteriori; standuri cu tricouri, şepci, bandane şi te miri-ce stau în dreapta aşteptându-şi cuminţi clienţii; la standurile cu bere înghesuiala e ceva mai mare, dar spaţiul redevine lejer în zona câinilor din casa „Animal Life” - am înţeles că unul sau doi dintre căţei şi-au luat adio de la adăpost în favoarea unor familii iubitoare. Câteva maşini „de epocă” şi motociclete de viteză sau chopere aflate într-o mică expoziţie în perimetrul Casei de Cultura a Sindicatelor luminează feţele trecătorilor, marea lor majoritate având în cap un viitor plan din care face parte şi una din exponatele de aici. |
 |
foto by
A&A Photography |
Am fi vrut ca duminică să îi vedem în mod special pe cei de la Catrythm,
pentru a putea opina în cunoştinţă de cauză, însă presaţi de îndatoririle de
acasă la prânz am apucat drumul Timişorii, liniştit şi lipsit de peripeţii,
exact aşa cum îl doream.
Una peste alta, ceea ce
aş puncta (fără maşina bâzâitoare de rigoare) ar fi următoarele:
-
Anul acesta Transilvania Tattoo Expo a avut paret de
cea mai frumoasă dintre locaţii şi cred eu una din cele mai centrale;
-
Orgnizarea a fost în genere bună, mai ales că am
găsit acolo o mică „armată” de voluntari;
-
Muzica din festival putea acoperi mai multe zone;
cea care venea de la DJ putea depăşi zona anilor 80-90, iar cea cântată live
putea fi mai puţin „tribute-like”;
-
Diversitatea stilurilor de tatuat, a artiştilor şi a
culturilor prezente a impresionat cu siguranţă pe toţi cei care au fost acolo;
-
Uşoarele doze de vedetism ale tatuatorilor români
m-au dezamăgit, mai ales comparativ cu lipsa de trufie, mândrie şi nas ridicat
a adevăratelor vedete internaţionale, unele dintre ele aflate în top 10
mondial;
-
Revelaţia de moment: toţi tatuatorii buni şi foarte
buni e musai să aibă ceva sânge latin în vene! (poate că nu e chiar adevărat,
dar mie aşa mi-a părut)
