Muzica românească de top, între manele şi...nimic!

Trebuie să recunosc sincer că sezonul rece nu mă încântă deloc...pe lângă faptul că sunt friguroasă din cale-afară, dorm mult mai mult decât ar trebui, nici evenimente nu se întâmplă prea multe...De altfel, mulţumită tehnologiei de care nu ducem lipsă în acest secol, m-am şi gândit la o soluţie ingenioasă pentru friguroşi, inspirată din viaţa urşilor: iarna hibernare, vara de toate!
Cam pe la mijlocul lunii noiembrie (adică acuma) am putea să ne luăm "la revedere" de la prieteni, rude, etc şi să ne reîntâlnim prin aprilie, când vremea e mai blândă deja (iată şi motiv de party!) cu forţe proaspete şi chef de toate cele. Scutim astfel cheltuielile de iarnă: pui centrala pe auto la o temperatură acceptabilă, cât să nu te dezveleşti sau să tremuri în somn, nu mănânci toate "porc-ăriile" tradiţionale, nu cheltuieşti prea mult cu sărbătorile de iarană întotdeauna over-rated, nu consumi benzină, curent, gaz, etc decât pentru căldurica din apartament, afacerea devenind una de tip win-win (cheltuieli puţine, timpul trece "ca prin vis").

 La concluzia că cea mai bună chestiune de făcut e să dormi am ajuns şi în urma unui scurt studiu asupra canalelor TV, unde bineînţeles că nu mai e nimic de văzut de foarte mult timp. Sunt la moda acum concursurile de talente, cu tot felul de jurii în care sunt implicaţi tot felul de oameni care fie nu au ce căuta în aria muzicală, de dans şi/sau umor, fie se prostituează pur şi simplu, exact ca şi faimoşii noştri actori care se văd zilnic prin telenovele (partea mea favorită e cea în care se laudă reciproc cu multă miere şi lapte). Mergând cu paralela mai departe, totuşi actorii noşti buni şi foarte buni activează şi în zonele de cultură: piese de teatru puse în scenă naţională, filme care încep să fie din ce în ce mai bune, în timp ce artiştii din sectorul muzical se limitează la tot felul de manele (pop, disco, latino, rock chiar, de ce nu?) fără a mai căuta un refugiu în muzica adevărată. Vorbesc aici despre oameni care au urmat Conservatorul, oameni care cântă la pian, vioară, etc., dar care se complac într-o viaţă de "artist" împărţită între nunţi de baştani şi Zilele Oraşului X, unde sunt plătiţi cât nu face. Majoritatea artiştilor străini sunt implicaţi în mai multe proiecte, care de care mai interesante şi mai diferite.
 Primul exemplu ce îmi vine în gând e unul din zona mainstream şi anume Dave Grohl - unul din cei mai bogaţi artişti ai momentului pe plan internaţional (locul 11 conform Celebrity Net Worth), care după experienţa Nirvana a completat tobele cu aproape toate celelalte instrumente în proiectele sale: în Foo Fighters primul demo l-a făcut singur, apoi s-a apucat de Probot (proiect heavy metal), Them Crooked Vultures (alături de John Paul Jones de la Led Zeppelin şi colegul din Queens Of The Stone Age, Josh Homme), Killing Joke şi încă vreo trei colaborări: Tenacious D, Slash, Tom Petty and the Heartbreakers. Adevărul e că nu îmi permit să visez la aşa ceva pe plan naţional, dar pe lângă multele muzici de tot rahatul ar putea ca cei despre care îmi imaginez că vomită înainte de a se urca pe scenă şi nu ascultă acasă niciodată ce au înregiostrat în studio să se mute măcar pentru câte o zi pe săptămână într-un garaj şi să se pună pe cântat!
 

Interviu în exclusivitate cu Bonsai Kitten: despre muzică, oameni de pretutindeni şi planuri de viitor

Săptămâna aceasta se va întampla un turneu important pentru lumea underground: vor veni în România Bonsai Kitten, într-un prim turneu naţional ce va cuprinde: Timişoara (Daos, 8 noiembrie), Arad (KF, 9 noiembrie), Cluj-Napoca (Gambrinus Pub, 10 noiembrie) şi Câmpulung (Pub Rock, 11 noiembrie). Cu această deosebită ocazie am reuşit să iau legătura (prin intermediul Trei Ceasuri Rele Booking, cărora le transmit mulţuimirile de rigoare) cu Tiger Lilly Marleen, vocalista şi sufletul acestui band ce activeză de peste 7 ani, şi care deşi se află în plin turneu, şi-a găsit câteva minute pentru a răspunde întrebărilor de mai jos:

Din  Asia în Europa, de la o glumă la un band apreciat:

Am pornit discuţia Tiger Lilly Marleen urmărind istoria cronologiă Bonsai Kitten, poveste care începe în Asia de Est, deşi componenţii bandului provin din Germania:

Primul vostru EP este editat în şi pentru piaţa japoneză. Cum s-a întâmplat asta?

Tiger Lilly Marleen: Primul nostru EP a fost exclusiv pentru Japonia, aşa este. Ne aflam fiecare dintre noi in Japonia, în concediu fără ca măcar să ne cunoaştem între noi. Ne-am întalnit întâmplător într-un bar şi ne-am decis să facem o formaţie din cauza acestei coincidenţe. Avem un prieten care deţine o casă de discuri în Japonia, aşa că decizia legată de primul EP a venit natural. Noi toţi ne-am stabilit acum în Berlin, dar când ne-am cunoscut în 2005 în Japonia nu ne-am imaginat că trupa va creşte atât de mult.

Având în vedere că aţi avut experienţe diferite, vreu să te întreb: Este vreo diferenţă între scena japoneză şi cea europeană?

Tiger Lilly Marleen: Cred că japonezii sunt mai “open minded” decât europenii. Atât în modă cât şi în muzică sunt mult mai permisivi, împletind diverse genuri. Europenii însă sunt mult mai stricţi cu privire la aceste aspecte, dorind ca totul să fie categorisit clar. Dar noi, Bonsai Kitten, nu ascultăm de nimeni şi acesta este motivul pentru care ne plac atât de mult japonezii!

De la Psychobilly la triphop e o distanţă de…o clapă de pian:

Pentru că a venit vorba despre minţi deschise, nu am ratat ocazia de a o întreba pe frumoasa vocalista Bonsai Kitten câte ceva despre preferinţele ei muzicale:

Asculţi şi alte tipuri de muzică? Ce anume îţi place?

Tiger Lilly Marleen: Da, iubesc diverse stiluri muzicale. Pe lângă punk, rockabilly şi hardcore, îmi place să ascult şi alternative, independent, electronic şi popmusic. Ca artişti şi formaţii preferate din aceste arii i-aş numi pe Fiona Apple, Madonna, SIA, No Doubt, Fever Ray, Austra şi Nine Inch Nails.

Ti-ar place să faci parte şi din alte proiecte muzicale?Te-ai gândit până acum să începi ceva nou?

Tiger Lilly Marleen: Da, m-am gândit la un proiect electronic / triphop cu pian (Eu cânt şi la pian)! Dar nu îşi pot spune mai multe despre asta fiindcă este încă secret…

Show-rile mari sau cluburile mici?

Există o tendinţă a bandurilor străine ca în ultima perioadă să prefere a cânta în cluburi mici, pentru o mână de oameni. Concerte mari şi festivaluri s-au ţinut şi în 2012, însă multe din formaţii au preferat să completeze “meniul” muzical şi cu apariţii de tip underground. Am profitat de ocazie să aflăm părerea Bonsai Kitten despre acest subiect:

Aveţi preferinţe legate de locurile unde vă place să cântaţi? Show-rile mari sau cluburile mici vă plac mai mult?

Tiger Lilly Marleen: Uneori este mai uşor să cântăm în cluburi mici. Oamenii nu sunt “răsfăţaţi” aici cu atât de multe concerte live ca şi în oraşele mari. În oraşele mici spectatorii, chiar dacă ascultă alte genuri de muzică şi nu cunosc trupa, dansează de la prima la ultima piesă. Asta crează un sentiment foarte plăcut pentru band şi toată lumea se distrează. În oraşele mai mari publicul este suspicios oarecum; mai mult stau în loc şi ascultă decât să se mişte. După concert, mulţi vin să ne spună ce mult le-a plăcut, ceea ce e ciudat pentru că neavând feeedback suntem deseori tentaţi să credem că nu ne-au plăcut!

Colaborări cu Mad Sin si alte nume mari:

Bonsai Kitten au fost şi sunt apreciaţi de colegii lor de breaslă. Dovadă şi faptul că pe două din cele trei albume editate până acum au deja colaborări cu Köfte DeVille (din Mad Sin), Danny B. Harvey (colegul lui Lemmy Kilmisters din HeadCat), Mark "Mad Dog" Cole în partea vocală şi Hank Ray & Tex Morton la partea instrumentală (chitări).

Pe cel de-al doilea album îl aveţi invitat pe Köfte DeVille din MadSin pentru piesa ce dă titlul albumului, “Done With Hell”. Ne poţi spune cum v-a venit ideea acestei colaborări şi cum aţi făcut înregistrarea?

Tiger Lilly Marleen: Atât Mad Sin cât şi noi, Bonsai Kitten suntem stabiliţi în Berlin şi am cântat în show-uri pe aceeaşi scenă de-a lungul timpului. Deşi eram oarecum încă la început de drum, Köfte ne-a scris pe myspace că apreciază stilul nostru şi dacă dorim putem să îl chemăm oricând pentru a face împreună o piesă. Asta a fost o declaraţie foarte tare, aşa că măsurând oportunitatea, l-am contactat îndată ce ne-am apucat să lucrăm la album. I-am trimis câteva piese şi el s-a oprit la “Done With Hell”, pe care am înregistrat-o în studioul nostru în scurt timp, mai ales fiindcă Deville este un profesionist căruia nu îi sunt necesare multe repetiţii. În schimb am colaborat şi eu cu Mad Sin, cântând Intro-ul pentru noul album „Burn´n Rise“. Voi fi prezentă şi la party-ul de lansare a albumului, când voi avea un duet live împreună cu Köfte, duet ce se regăseşte şi pe DVD-ul „25 Years ~ Still Mad“ pe care băieţii de abia l-au scos pe piaţă. Adevărul e că atât Köfte cât şi ceilalţi membrii Mad Sin sunt nişte băieti foarte de treabă şi îmi place muzica lor la nebunie!

Din moment ce aţi avut un aşa mare succes cu acest featuring, aţi pus la cale alte noi colaborări pe noul album, „Welcome To My World. Ne poţi spune povestea acestora?

Tiger Lilly Marleen: În 2007 am fost în turneu impreună cu Mad Dog Cole, (fostul lider Krewmen), alături de care n-am simţit foarte bine şi ne-am înţeles excelent. L-am rugat ulterior să ne ajute cu partea vocală aşa că i-am trimis piesa în Anglia unde al a înregistrat bucata lui. Aceeaşi procedură de înregistrare am folosit-o şi cu Danny B. Harvey (HeadCat). L-am cunoscut pe Danny în Berlin, după un concert HeadCat. A vrut să participe şi el la noul nostru album, pe care atunci de abia începusem să îl înregistrăm.  Aşa că i-am trimis via email direct în Texas înregistrarea noastră si Danny, care este un mare muyician şi-a adus contribuţia într-un mod exceptional.  Mai mult decât atât, îi avem pe Hank „Holly Roller“ Ray din Raymen şi Tex Morton la chitară pe noul album. Toţi băieţii ăştia sunt foarte tari!

57 de fani şi prieteni pentru videoclip, planuri de viitor şi gânduri pentru români

În urmă cu câteva luni Bonsai Kitten au apelat la fanii lor prin intermediul facebook pentru a-i ruga pe aceştia să îşi aducă aportul la un nou videoclip. Pe scurt, toti cei care doreau să facă parte din acest proiect trebuiau să se flmeze cu propriul telefon, apoi să trimită materialul către formaţie.

Te rugăm să ne povesteşti cum v-a venit ideea noului videoclip, câţi oameni au participat şi dacă v-a fost dificil să îi alegeţi?

 Tiger Lilly Marleen: Da, video-ul pentru “Don´t You Get Too Drunk To F*ck“ a fost o experienţă amuzantă pentru noi! Unii sunt muzicieni faimoşi din Berlin, alţii sunt fanii noştri care ne-au urmărit la festivaluri şi concerte anul acesta. Noi i-am rugat pe toţi cei care vor să participe să se filmeze şi să ne trimită materialele, aşa că avem vreo 57 de oameni care apar în videoclip! A fost foarte distractiv, mai ales că eu iubesc să fac videoclipuri. Următorul clip va apărea în decembrie 2012, aşa că verificaţi site-ul nostru www.bonsai-kitten.de şi www.faceook.com/bonsaikittenband pentru mai multe informaţii!

Veţi ajunge curând pentru prima dată în ţara noastră. Aşa că te rog în încheiere să adresezi câteva cuvinte fanilor din România:

Tiger Lilly Marleen: Noi, cei din Bonsai Kitten suntem entuziasmaţi că urmează să venim în România. Suntem foarte fericiţi că vom putea petrece cu voi!  Abia aşteptăm să vă întâlnim şi sperăm să aflăm cât mai multe despre voi şi despre cultura ţării voastre!

Vintage striptease de duminică, în familia Silk Ribbon Sisters

Am să încep azi cu o concluzie, nu legată neapărat de spectacolul de ieri, ci aşa, în general: subiectivismul cu care privim spectacolele şi concertele la care participăm fac din noi, din fiecare, mici editorialişti. Dacă în presa „mare” acelaşi eveniment este prezentat în sute de feluri în funcţie de diverse influenţe politice, în zonele în care politicul nu are nici un interes fiecare scrie după diverse alte mii de chestii ce îi modifica starea: coada de la toaletă, prietenii cu care vine, berea caldă putând duce rapid la ne/împlinirea aşteptărilor. Zic toate astea cu gândul la turneul Silk Ribbon Sisters, despre care am citit până acum vreo trei păreri, toate diferite. Gustibus non discutandum – cu toate astea în cele de mai jos am să va povestesc detaliat ce şi cum a fost duminică la Daos, în versiunea mea, bineînţeles:

 Marea aşteptare

 Chestia asta cu ora de începere a concertelor (şi ieri a spectacolului) devine deja deranjantă pentru toată lumea. Există o regulă nescrisă a birtului (unde prin birt se întelege orice locaţie care permite mai mult de 4 mese) care zice că cel puţin o oră e musai să întârzii dacă vrei să nu aştepţi prea mult show-ul. Între timp, organizatorii aşteaptă şi ei...să vină lumea şi uite aşa toţi stăm în expectativă. O altă lege nescrisă spune că oricât de tare ţi-ai dori să vezi feţe noi, tot aceleaşi persoane sunt cele care vor veni la eveniment. Dar cele două legi expuse anterior au lucrat bine împreună duminică seara pentru că sezonul rock and roll de toamnă de abia s-a deschis şi iată că am avut ocazia de a mai vorbi cu vechi cunoştinţe şi prieteni ca la o adevărată reuniune - doar punch-ul cu polonic de sticlă mai lipsea şi poate câteva scaune pentru sala prea..."nudă" a concertelor.

 Artisia Starlight – Burlesque în haine de epocă          

 Ţinuta complet verde, din mătase cu fine cusături galbene, muzica lentă şi totuşi voioasă parcă ar fi vrut să contrazică orice gând “dezbrăcat”, însă starleta italiancă a susţinut un show complet, în care sunetele ca de patefon s-au impletit în mişcări unduioase şi aplauze călduroase ale publicului de ambe sexe. Aşa cum vorbeam cu protagonistele acestei seri după spectacol, ele au fost impresionate de căldura cu care au fost primite în România, în mod special de către reprezentantele sexului frumos. Eu am apreciat perfecţiunea acestei ţinute verzi-gălbui, care iniţial acoperea cam toată pielea, iar la final ne-a fost dat să descoperim ca această cromatică a fost păstrată până la capăt, cu fiecare rând de haine ce dispărea, dedesubt fiind altele verzi, inclusiv în zona “underwear”.

  

Nuit Blanche – Cabaret in culori vii

După o pauză în care artistele au primit ajutorul lui Jessie, o frumoasă pin-up care a strâns toate accesorile împrăştiate pe scenă într-o manieră sexi (tot Nuit Blanche spunea că intenţioneză să o invite pe timişoreancă la Milano, pentru a face un show demonstrativ alături de ea), scena a fost inundată de culori, bine plasate pe faldurile generoase ale deosebitei blonde ce a continuat spectacolul în manieră cabaret, printre culorile ţinutei putând fi remarcate roz, albastru, galben, bleumarin, verde. Pentru o adevărată senzaţie de cabaret, artista a purtat o cordeluţă în care erau prinse 4 pene supradimensionate de cuoare roz-verzui. Dedesubtul faldurilor ce parcă dansau la comanda purtătoarei am descoperit un corest roz încântăror şi forme rotunde, a căror feminitate era subliniată de paşii de dans ai lui Nuit Blanche, paşi care au condus-o în backstage parcă prea devreme.  

Artisia Starlight – între vrajă şi rock

Al treilea episod din specacol a readus-o în scenă pe bruneta Silk Ribbon într-o ipostază de vrăjoare rea (dar frumoasă) îmbrăcată în voaluri negre, transparente, cu un machiaj mult mai violent şi cu o pălărie demnă de Baba Cloanţa (după transformarea în crăiasă). Ritmurile muzicale au crescut şi ele în intensitate, astfel că totul a devenit mult mai rock, iar specacolul “pe negru” a culminat cu momentul final al vrăjii, când Artisia Starlight a muşcat din inima acelui Făt-Frumos ce nu a vrut să o urmeze, întregul “film” al evenimentelor evoluând ca într-un joc al ielelor finalizat în sânge.  

Nuit Blanche – sirena dansatoare  

Ultima bucată a spectacolului a readus-o în scenă pe jumătatea blondă din Slik Ribbon Sisters într-o tinută azurie, cu multe perle şi scoici, iar pentru cât mai mult veridic, aceasta purta o coadă de peşte…din mătase. Pe măsură ce toate materialele azurii au dispărut am avut ocazia de a descoperi o altfel de Afrodita, cea care purta stele de mare şi alge textile în locul obişnuitelor  “underwear”.

 

 Afterparty cu OCVCP şi TCR

Amicul cu muzica, George, aka OCVCP s-a ocupat de la bun început de întreţinerea atmosferei înainte de specacol şi în timpul pauzelor, momente în care ne-a delectat auzul cu Fancy Dolls, Carl Perkins, Vibrators sau Johnny Cash, iar după specacol, în colaborare cu TCR (Trei Ceasuri Rele – cei care au făcut posibil acest show) am putut dansa pe ritmuri de Rezurex, Ramones, Silver Shine şi alte asemenea.

Fetele de la  Silk Ribbon Sisters şi-au petrecut aproape o oră în compania celor dornici de a-şi face fotografii cu artistele, după care am reuşit să schimb câteva cuvinte cu ele. 

Cu aceasta ocazie am aflat că cea de-a treia componenta Silk Ribbon Sisters a lipsit din tuneu din cauză că s-a îmbolnăvit; Ungaria nu a fost aşa prietenoasă cu ele (le-a fost spartă maşina, iar poliţia nu a avut un comportament corespunzător); la Arad a fost necesar ca la un moment dat bodyguarzii să închidă uşile pentru a opri accesul celor dorinici de a participa la Burlesque Show din motive de “lipsă spaţiu”; la Cluj s-a anulat reprezentaţia din motive organizatorice, iar sâmbătă Silk Ribbon Sisters au avut un spectacol aproape ad-hoc în Oradea, unde nu s-a putut face publicitate suficientă din lipsă de timp de unde şi lipsa de specatori. Însă tot e bine când se termină cu bine, Silk Ribbon Sisters s-au declarat extrem de mulţumite de specacolul din Timişoara (care a reuşit să strângă în jur de 120 oameni în Daos, duminica), şi-au exprimat mulţumirea legată de căldura cu care au fost primite şi au promis că vor răspunde la câteva întrebări pentru românii iubitori de burlesque, dark cabaret şi vintage striptease. 

Şi da, aceasta reprezintă o invitaţie deschisă către voi de a adresa întrebări artistelor prin intermediul coment-urilor ce le puteţi posta la articol, urmând ca pe data de 22 octombrie acestea să ajungă direct la Silk Ribbon Sisters Burlesque Team, iar răspunsurile să apară într-un interviu separat, tot aici.