Muzica românească de top, între manele şi...nimic!

Trebuie să recunosc sincer că sezonul rece nu mă încântă deloc...pe lângă faptul că sunt friguroasă din cale-afară, dorm mult mai mult decât ar trebui, nici evenimente nu se întâmplă prea multe...De altfel, mulţumită tehnologiei de care nu ducem lipsă în acest secol, m-am şi gândit la o soluţie ingenioasă pentru friguroşi, inspirată din viaţa urşilor: iarna hibernare, vara de toate!
Cam pe la mijlocul lunii noiembrie (adică acuma) am putea să ne luăm "la revedere" de la prieteni, rude, etc şi să ne reîntâlnim prin aprilie, când vremea e mai blândă deja (iată şi motiv de party!) cu forţe proaspete şi chef de toate cele. Scutim astfel cheltuielile de iarnă: pui centrala pe auto la o temperatură acceptabilă, cât să nu te dezveleşti sau să tremuri în somn, nu mănânci toate "porc-ăriile" tradiţionale, nu cheltuieşti prea mult cu sărbătorile de iarană întotdeauna over-rated, nu consumi benzină, curent, gaz, etc decât pentru căldurica din apartament, afacerea devenind una de tip win-win (cheltuieli puţine, timpul trece "ca prin vis").

 La concluzia că cea mai bună chestiune de făcut e să dormi am ajuns şi în urma unui scurt studiu asupra canalelor TV, unde bineînţeles că nu mai e nimic de văzut de foarte mult timp. Sunt la moda acum concursurile de talente, cu tot felul de jurii în care sunt implicaţi tot felul de oameni care fie nu au ce căuta în aria muzicală, de dans şi/sau umor, fie se prostituează pur şi simplu, exact ca şi faimoşii noştri actori care se văd zilnic prin telenovele (partea mea favorită e cea în care se laudă reciproc cu multă miere şi lapte). Mergând cu paralela mai departe, totuşi actorii noşti buni şi foarte buni activează şi în zonele de cultură: piese de teatru puse în scenă naţională, filme care încep să fie din ce în ce mai bune, în timp ce artiştii din sectorul muzical se limitează la tot felul de manele (pop, disco, latino, rock chiar, de ce nu?) fără a mai căuta un refugiu în muzica adevărată. Vorbesc aici despre oameni care au urmat Conservatorul, oameni care cântă la pian, vioară, etc., dar care se complac într-o viaţă de "artist" împărţită între nunţi de baştani şi Zilele Oraşului X, unde sunt plătiţi cât nu face. Majoritatea artiştilor străini sunt implicaţi în mai multe proiecte, care de care mai interesante şi mai diferite.
 Primul exemplu ce îmi vine în gând e unul din zona mainstream şi anume Dave Grohl - unul din cei mai bogaţi artişti ai momentului pe plan internaţional (locul 11 conform Celebrity Net Worth), care după experienţa Nirvana a completat tobele cu aproape toate celelalte instrumente în proiectele sale: în Foo Fighters primul demo l-a făcut singur, apoi s-a apucat de Probot (proiect heavy metal), Them Crooked Vultures (alături de John Paul Jones de la Led Zeppelin şi colegul din Queens Of The Stone Age, Josh Homme), Killing Joke şi încă vreo trei colaborări: Tenacious D, Slash, Tom Petty and the Heartbreakers. Adevărul e că nu îmi permit să visez la aşa ceva pe plan naţional, dar pe lângă multele muzici de tot rahatul ar putea ca cei despre care îmi imaginez că vomită înainte de a se urca pe scenă şi nu ascultă acasă niciodată ce au înregiostrat în studio să se mute măcar pentru câte o zi pe săptămână într-un garaj şi să se pună pe cântat!
 

Vintage striptease de duminică, în familia Silk Ribbon Sisters

Am să încep azi cu o concluzie, nu legată neapărat de spectacolul de ieri, ci aşa, în general: subiectivismul cu care privim spectacolele şi concertele la care participăm fac din noi, din fiecare, mici editorialişti. Dacă în presa „mare” acelaşi eveniment este prezentat în sute de feluri în funcţie de diverse influenţe politice, în zonele în care politicul nu are nici un interes fiecare scrie după diverse alte mii de chestii ce îi modifica starea: coada de la toaletă, prietenii cu care vine, berea caldă putând duce rapid la ne/împlinirea aşteptărilor. Zic toate astea cu gândul la turneul Silk Ribbon Sisters, despre care am citit până acum vreo trei păreri, toate diferite. Gustibus non discutandum – cu toate astea în cele de mai jos am să va povestesc detaliat ce şi cum a fost duminică la Daos, în versiunea mea, bineînţeles:

 Marea aşteptare

 Chestia asta cu ora de începere a concertelor (şi ieri a spectacolului) devine deja deranjantă pentru toată lumea. Există o regulă nescrisă a birtului (unde prin birt se întelege orice locaţie care permite mai mult de 4 mese) care zice că cel puţin o oră e musai să întârzii dacă vrei să nu aştepţi prea mult show-ul. Între timp, organizatorii aşteaptă şi ei...să vină lumea şi uite aşa toţi stăm în expectativă. O altă lege nescrisă spune că oricât de tare ţi-ai dori să vezi feţe noi, tot aceleaşi persoane sunt cele care vor veni la eveniment. Dar cele două legi expuse anterior au lucrat bine împreună duminică seara pentru că sezonul rock and roll de toamnă de abia s-a deschis şi iată că am avut ocazia de a mai vorbi cu vechi cunoştinţe şi prieteni ca la o adevărată reuniune - doar punch-ul cu polonic de sticlă mai lipsea şi poate câteva scaune pentru sala prea..."nudă" a concertelor.

 Artisia Starlight – Burlesque în haine de epocă          

 Ţinuta complet verde, din mătase cu fine cusături galbene, muzica lentă şi totuşi voioasă parcă ar fi vrut să contrazică orice gând “dezbrăcat”, însă starleta italiancă a susţinut un show complet, în care sunetele ca de patefon s-au impletit în mişcări unduioase şi aplauze călduroase ale publicului de ambe sexe. Aşa cum vorbeam cu protagonistele acestei seri după spectacol, ele au fost impresionate de căldura cu care au fost primite în România, în mod special de către reprezentantele sexului frumos. Eu am apreciat perfecţiunea acestei ţinute verzi-gălbui, care iniţial acoperea cam toată pielea, iar la final ne-a fost dat să descoperim ca această cromatică a fost păstrată până la capăt, cu fiecare rând de haine ce dispărea, dedesubt fiind altele verzi, inclusiv în zona “underwear”.

  

Nuit Blanche – Cabaret in culori vii

După o pauză în care artistele au primit ajutorul lui Jessie, o frumoasă pin-up care a strâns toate accesorile împrăştiate pe scenă într-o manieră sexi (tot Nuit Blanche spunea că intenţioneză să o invite pe timişoreancă la Milano, pentru a face un show demonstrativ alături de ea), scena a fost inundată de culori, bine plasate pe faldurile generoase ale deosebitei blonde ce a continuat spectacolul în manieră cabaret, printre culorile ţinutei putând fi remarcate roz, albastru, galben, bleumarin, verde. Pentru o adevărată senzaţie de cabaret, artista a purtat o cordeluţă în care erau prinse 4 pene supradimensionate de cuoare roz-verzui. Dedesubtul faldurilor ce parcă dansau la comanda purtătoarei am descoperit un corest roz încântăror şi forme rotunde, a căror feminitate era subliniată de paşii de dans ai lui Nuit Blanche, paşi care au condus-o în backstage parcă prea devreme.  

Artisia Starlight – între vrajă şi rock

Al treilea episod din specacol a readus-o în scenă pe bruneta Silk Ribbon într-o ipostază de vrăjoare rea (dar frumoasă) îmbrăcată în voaluri negre, transparente, cu un machiaj mult mai violent şi cu o pălărie demnă de Baba Cloanţa (după transformarea în crăiasă). Ritmurile muzicale au crescut şi ele în intensitate, astfel că totul a devenit mult mai rock, iar specacolul “pe negru” a culminat cu momentul final al vrăjii, când Artisia Starlight a muşcat din inima acelui Făt-Frumos ce nu a vrut să o urmeze, întregul “film” al evenimentelor evoluând ca într-un joc al ielelor finalizat în sânge.  

Nuit Blanche – sirena dansatoare  

Ultima bucată a spectacolului a readus-o în scenă pe jumătatea blondă din Slik Ribbon Sisters într-o tinută azurie, cu multe perle şi scoici, iar pentru cât mai mult veridic, aceasta purta o coadă de peşte…din mătase. Pe măsură ce toate materialele azurii au dispărut am avut ocazia de a descoperi o altfel de Afrodita, cea care purta stele de mare şi alge textile în locul obişnuitelor  “underwear”.

 

 Afterparty cu OCVCP şi TCR

Amicul cu muzica, George, aka OCVCP s-a ocupat de la bun început de întreţinerea atmosferei înainte de specacol şi în timpul pauzelor, momente în care ne-a delectat auzul cu Fancy Dolls, Carl Perkins, Vibrators sau Johnny Cash, iar după specacol, în colaborare cu TCR (Trei Ceasuri Rele – cei care au făcut posibil acest show) am putut dansa pe ritmuri de Rezurex, Ramones, Silver Shine şi alte asemenea.

Fetele de la  Silk Ribbon Sisters şi-au petrecut aproape o oră în compania celor dornici de a-şi face fotografii cu artistele, după care am reuşit să schimb câteva cuvinte cu ele. 

Cu aceasta ocazie am aflat că cea de-a treia componenta Silk Ribbon Sisters a lipsit din tuneu din cauză că s-a îmbolnăvit; Ungaria nu a fost aşa prietenoasă cu ele (le-a fost spartă maşina, iar poliţia nu a avut un comportament corespunzător); la Arad a fost necesar ca la un moment dat bodyguarzii să închidă uşile pentru a opri accesul celor dorinici de a participa la Burlesque Show din motive de “lipsă spaţiu”; la Cluj s-a anulat reprezentaţia din motive organizatorice, iar sâmbătă Silk Ribbon Sisters au avut un spectacol aproape ad-hoc în Oradea, unde nu s-a putut face publicitate suficientă din lipsă de timp de unde şi lipsa de specatori. Însă tot e bine când se termină cu bine, Silk Ribbon Sisters s-au declarat extrem de mulţumite de specacolul din Timişoara (care a reuşit să strângă în jur de 120 oameni în Daos, duminica), şi-au exprimat mulţumirea legată de căldura cu care au fost primite şi au promis că vor răspunde la câteva întrebări pentru românii iubitori de burlesque, dark cabaret şi vintage striptease. 

Şi da, aceasta reprezintă o invitaţie deschisă către voi de a adresa întrebări artistelor prin intermediul coment-urilor ce le puteţi posta la articol, urmând ca pe data de 22 octombrie acestea să ajungă direct la Silk Ribbon Sisters Burlesque Team, iar răspunsurile să apară într-un interviu separat, tot aici.

Timrock 2012 – văzut din faţa şi din spatele scenei (II)

Pentru că evenimentele încă sunt "la cald", dar tind încet-încet să se "răcească", fără prea multe metafore şi epitete, am să vă relatez despre zilele a doua şi a treia a festivalului Timrock, aflat în plină renaştere în vara acestui an:
Joi, 7 iunie 2012:

AIM

AIM: Trupa jimboleană care a deschis cea de a doua zi, se adresează unui public matur iubitor de heavy metal; comparativ cu anul trecut, când am avut ocazia de a-i vedea la Peninsula, aceştia au adăugat accente progresive în sound, iar cei prezenţi au fost încântaţi de acest fapt.

Toxic

 Toxic: Un band timişorean ce activează din 2004, aceştia au reuşit să atragă publicul spre scenă, încadrându-se într-un rock ritmat, încadrat perfect in riff-urile puternice ce au dominat a doua zi de Timrock. Mi-ar fi plăcut de la Toxic şi încă câteva trupe din această a doua zi să aducă ceva nou în pesajul rock, însă reţeta clasică a prins în acest mod la rockeri mici şi mari.

Chiroptera

Chiroptera: Unul din cele mai tinere band-uri de pe scena Timrock, cu un plus pentru imagine si un mare minus pentru teribilism si atitudine legate de partea "din spatele scenei". Publicul adolescentin s-a văzut reprezentat pe scenă, i-au iubit şi i-au încurajat să cânte cu patos. Cu un adaos de profesionalism şi un minus de extravaganţă puţin forţată, Chiroptera pot face treabă bună în viitor.

Pandora: Trupa ce a definit cea de-a doua zi ca fiind cea a metalelor, şi-au făcut bine treaba, au fost aplaudaţi şi scandaţi de iubitorii genului. Adrian Mariaş (vocalul trupei), cu ceva probleme de sănătate, a preferat să urce pe scenă şi să ofere un show complet în detrimentul vizitei la medic.

Burning Table: Un show pe care l-am aşteptat cu deosebit interes, în ideea de schimbare a ritmului hard and heavy, mai ales că pe băieţii aştia îi văzusem recent la Daos. Un plus de space rock cu progressive, blues şi ceva funk ce ne-a picat numai bine tuturor celor prezenţi. Încurajez din suflet brand-uriea acestei formaţii pentru ca au tot ce le trebuie: tehnică impecabilă, componenţă de elită şi un logo ce ar putea că apară din ce în ce mai des în media.

Mircea Baniciu

Mircea Baniciu: Penultimul concert din cea de-a doua seară a cucerit publicul în clasicul stil folk: un om şi o chitară ce au umplut aerul prin claritatea sunetului şi sensibilitatea genului abordat. Pozitiv, jovial, comunicativ, Mircea Baniciu a creat un moment al "focului de tabără", inserând între cântecele ce le ştiam toţi    "by heart" (mult mai potrivită expresia în engleză) şi mici povestioare amuzante.

Krypton Reunion: Headliner-ii zilei de joi şi un nume demn de istoria Timrock, Krypton au venit în formula lor cea mai bună şi ne-au oferit o mostră de rock clasic românesc. Cu un look a-la Led Zeppelin şi o voce de zile mari, Gabriel Nicolau ("Guriţă) i-a acaparat compelt pe cei prezenţi. Personal însă, citind criticile de specialitate în urma concertului din Bucureşti, mă aşteptam ca termenul de "reorchestrare" să fi avut un alt sens.


Vineri, 8 iunie 2012:

A.L.L.

A.L.L.: Adam, Luca şi Lucas formează cel mai tânăr band prezent la Timrock şi au deschis ultima seară de Timrock. Cu vârste de 7-9 ani, cei trei mici rockeri cu chitări mari, acustice au reuşit să aducă zâmbete pe feţele tuturor (inclusiv a echipei de la mixere, unde deobicei totul e foarte serios) prin cover-urile abordate, căci sună interesant anumite versuri din gura lor ("Always tease, tease, tease/You're happy when I'm on my knees" - cu o pronunţie corectă, dar venintă de undeva din vârful limbii, ca într-un joc ce conţine şi mici cântece, este un exemplu concludent în acest sens).

Mircea Bunea Trio

Mircea Bunea Trio:  Pe Mircea Bunea mi-l amintesc din vremea liceului, când îmi dădea autografe direct pe blugi şi încă făcea parte din Riff şi tot de atunci m-am obişnuit cu optimismul lui incorigibil; Mircea Bunea Trio înseamnă profesionalism, alături de Mircea fiind vorba şi despre Victor Miclăuş şi Gore Teodorescu care au performant promiţător la Timrock anul acesta.

Stone Fixion

Stone Fixion: aşa am luat o "gură" de metal, de nelipsit pentru un festival de rock. Cei care sunt fani ai genului metalcore/deathcore au apreciat extrem de pozitiv concertul, laudele exprimate prin aplauze la scenă transformându-se în cuvinte frumoase pe pagina de facebook a bandului.

Grimegod

Grimegod: Prima formaţie de doom death din România şi înfiinţată la începutul anilor 90 în Arad, avânt un target binedefinit şi fani oriunde ajung să cânte; au făcut şi la Timrock un show bun, publicul fiind încântat şi de latura feminină a bandului.

Sanctuar

Sanctuar: în zona clară a metalului şi neriscând prin abordarea altor genuri, Sanctuar au avut parte de un public care ştia la ce să se aştepte şi pe care l-a satisfăcut complet show-ul band-ului. Din nou aş fi apreciat ceva schimbări de sound, inovaţii, influenţe curente pe lângă riff-urile clasice si tobele bine bătute.

Bio: Aşa după cum ne-a recomandat prezentatorul festivalului, Aurel Cotarcă, am rămas cu o certă impresie: "consumaţi cât mai multe produse Bio!" Deşi au rămas numai în patru componenţi, trupa Bio au reuşit  să facă o atmosferă deosebită, lumea începând să strângă rândurile în faţa scenei; Our Bicracy a fost materialul pe care ni l-au prezentat, piesele fiind uşor reorchestrate cu sound-uri ce aduc aminte de Burning Table, asta poate şi din cauza "impărţirii" aceluiaşi basist, Stefan Czifrak. Vocalul Gabi Szorad a fost într-o formă de zile mari, iar Horea Crişovan a demonstrat din  nou că este unul din cei mai buni şi iubiti chitarişti timişoreni, iar în partea de tobe Florin Cvaşa a umplut de ritm concertul; rezultatul? Cererile de bis nu au contenit!

Coma: Veniţi cu valuri de energie de acasă, Coma au reuşit să strângă publicul în faţă şi chiar să îşi aducă un nou membru în band pentru câteva piese, un tânăr certat cu bodyguarzii care nu ştiau de "moşală", dar care s-a refugiat tocmai pe scenă. Am apreciat secvenţele de hard-core a show-ului (era nevoie şi de aşa ceva) şi nu mi-au plăcut influenţele gen Linkin Park (în deschiderea cărora au cântat cu 2 zile înainte la Romexpo), însă trebuie subliniat că a fost unul din cele mai apreciate concerte din Timrock 2012.

Implant pentru Refuz: Una din puţinele formaţii timişorene ce se pot mândri că au un public al lor, o masă de oameni care vin să-i vadă, să strige şi să salte împreună cu IPR. Un show scurtat din cauza zilei pre-vot (când nici musca nu tre' să se audă că şi ea ar putea avea opinii politice) ce a schimbat energie cu publicul, un spectacol în forţă ce s-a încheiat subit sub scandările publicului ce nu vroia să plece, mai avea nevoie de IPR! IPR! IPR!

Una peste alta, Timrock 2012 a fost mişto şi le zic: "Ciudă! Ciudă!" celor ce n-au fost acolo. Aş vrea mai multe scene şi mai multe manifestări (după cum am mai zis) şi mi-ar place să fie poate mai multe zile şi mai către weekend...Foarte important ar fi ca lineup-ul să cuprindă o gamă cât mai diversificată de sub-genuri rock (unele au lipsit cu desăvârşire anul acesta) şi să beneficieze de un marketing muuult mai bine gândit, cu toate cele pregătite din timp şi trimise publicului aşa încât să le stârnească întâi interesul şi apoi dorinţa de a participa la Timrock 2013!

Timrock 2012 – vazut din fata si din spatele scenei (I)

M-am tot gandit cum sa va povestesc despre Timrock 2012, daca e corect  sa scriu despre asta, (avand in vedere ca am facut parte din echipa care trebuia sa faca treaba sa mearga ca unsa timp de trei zile), daca sunt in masura sa apreciez echidistant ceea ce s-a intamplat acolo, etc.  Una peste alta, concluzia a fost ca pot folosi experienta asta de backstage in asa fel incat atat cei care au fost in public, cat si cei care nu au fost deloc la Timrock sa aiba o imagine (sper eu) cat mai completa a festivalului.  Nu am sa folosesc descrieri largi pentru ca nu vreau sa plictisesc, va zic doar ca am avut parte de lume destul de putina (cel putin in ziua de mijloc, adica joi), dar sufletista, asa cum ar trebui sa fie peste tot, vremea a tinut cu noi si n-a fost frig decat in prima seara, componentii formatiilor au fost majoritatea intr-o pasa pozitiva si cred ca au reusit sa transmita asta si de pe scena.

Miercuri, 6 iunie 2012:

Marius & Traian

Marius & Traian (adica Marius Iacovania si Traian Neagu): concert acustic, bine lucrat cu doua chitari experimentate ce au facut treaba buna si au castigat un  nou  fan in persoana lui Adi Despot, prezent in prima zi de la sound check-ul initial si pana la ultimul accord Iris, mereu atent la ce se intampla pe scena. Pe Marius & Traian vi-i recomand pentru seri linistite, de reverie si filosofii alaturi de prieteni.   

The Case

The Case:  Aflati inca la inceput de drum, la al treilea concert pe scena deschisa din cariera si la scurt timp dupa deschiderea concertului Vunk de saptamana aceasta, baietii acestia “pedaleaza” in zona alternative-indie, cu prezenta carismatica si sound bun. Astept cu interes evoulutia lor, sper sa fie intr-o zona tangenta a dramatismului Radiohead cu ceva mai multa hotarare de la Queen Of The Stone Age, dupa cum le spuneam chiar  lor intr-o discutie recenta.

Arpi Kajtar and Effect

 Arpi Kajtar & Effect: Iubiti de public inca de la primele acorduri si cunoscuti de acestia in diverse ipostaze de-a lungul timpului, aceasta combinatie dintre unul dintre consacratii chitaristi timisoreni si o trupa care e in ascensiune in acest moment a iesit bine, chiar daca zona progresiva nu a fost inventata pentru urechile mele. Probabil ca pentru acestea este un nou proiect al trupei, in care Effect promit sa aduca ceva din Foo Fighters pe scena.

Vio Screciu - Vest

 Vest: Hard and heavy, aceasta trupa timisoreana a adus in prim-plan sound-urile muzicii  “de suflet” a spectatorilor, fiind un fel de album viu al amintirilor rock de peste ani. Au fost singurii lipsiti de emotii cu privire la situatiile tehnice ivite inainte de oficiala deschidere, mereu pozitivi si veseli.

Desant: As acorda puncte in plus pentru strategia de marketing a formatiei, in sensul ca desi aflati la prima cantare in Timisoara, Desant au demonstrat ca vor sa faca un brand si probabil ca vor reusi. Sound-ul formatiei se “aliniaza” liniei Cargo, lucru oarecum explicabil avand in vedere ca intregul concept a pornit de la fostul basist al trupei, Alin Achim. M-ar fi surprins in mod pozitiv daca as fi auzit si altfel de linie melodica de la Desant, insa public dornic de rock clasic este, mai ales ca acestia au fost si primii carora li s-a cerut bis.

Vita de Vie

 Vita de Vie: urcat pe scena, cantat, manifestat; pe scurt, oamenii astia si-au facut treaba extrem de bine, cei prezenti la eveniment au fost dornici sa auda piese mai vechi si mai noi si sa le cante impreuna cu band-ul; de remarcat si discutiile „din spate”, cand am aflat de la Adi Despot ca a ales Timisoara ca prim loc al „Acusticii” pentru ca se bazeaza in mod deosebit pe simtul acut al publicului de aici, care poate aprecia asa cum trebuie un altfel de proiect.

Iris

Iris: Ultimul concert al zilei de deschidere a fost un fel de aducere-aminte a vechiului Timrock alaturi de formatia care a facut istorie in Romania. N-am fost niciodata o mare fana Iris, insa am vazut ca oamenii stransi in fata scenei i-au apreciat, iar din culise va spun ca este vorba si despre planuri de viitor (un nou album cu 14 piese, jumatate din ele nou-noute), desi Cristi Minculescu nu pare inca total refacut dupa problemele de sanatate avute anterior.

Despre zilele a doua si a treia de Timrock voi vorbi in articolul urmator, as vrea sa va mai spun doar cateva impresii personale: mi-ar fi placut sa fie work-shop-uri muzicale (poate si pe alte teme), ar fi fost frumos sa participe o firma care sa ne invete climbing si poate chiar si un mini-salon de tatuaje, mai ales ca spatiul permite desfasurari mari de forte; pentru cei mici (mai ales ca elevii au avut intrarea gratuita) ar fi fost frumos sa fie un colt al lor, cu bodypainting si poate si alte jocuri astfel incat parintii sa poata si ei rasufla cateva minute; mi-ar fi placut sa putem  beneficia de cel putin doua scene, astfel incat programul muzical sa fie si divers, dar si aerat, iar publicul sa aiba de unde alege...si nici ideea cu „silent disco” (cu muzica in casti, intr-unul din  spatiile de la Muzeu)  nu ar fi fost rea deloc, chiar daca „disco” ar fi fost de fapt „rocko”...

Cum a fost sâmbătă la Daos concertul Nomega şi Blight

Sâmbătă, 2 iunie 2012, la Daos, formaţia timişoreană Nomega şi-a lansat albumul "Deimos" (album DIY, după cum se întâmplă tot mai des în pesajul muzical local), ocazie cu care am avut parte de un concert live într-o frumoasă combinaţie de Alternative Metal (Blight) cu Stoner/ Sludge/ Psychedelic rock (Nomega), manifestare la care au participat circa 100 de oameni.

Adevărul este că despre Blight nu auzisem eu mare lucru, aşa că am fost surpinsă într-un mod plăcut să văd că totuşi în Timişoara se mai şi cântă. Victor (Guitar/Vocals), Vlad (Guitar/Vocals), Dragoş (Bass şi la  Kultika), Vladimir  (Tobe, ex-Era Ticalosilor) şi mai noul cooptat în band, Vali (Voce, ex - Scrum, Coroziv) au avut o creştere frumoasă pe scenă, în sensul că piesele lor sunau din ce în ce mai bine pe măsură ce timpul trecea."Noi ne-am simţit super-bine pe scenă şi sper că am transmis aceeaşi stare şi publicului" spune Vladimir într-un scurt interviu ce a avut amabilitatea să mi-l ofere, adăugând că nu există un plan "bătut în cuie", ci mai degrabă "vrem să mai cizelăm piesele vechi şi să lucrăm la unele noi.". Aş vrea să notez ca pe un act de mare curaj apariţia Blight sâmbătă seara pe scena Daos, mai ales că Vali s-a alăturat trupei de mai puţin de o lună, însă formaţia aceasta merită credit şi consider că pe viitor lucrurile vor fi şi mai bine legate, rămânându-ne doar să urmărim cu interes dezvoltarea muzicală de tip "Blight".
În cea de-a doua parte a concertului i-am văzut pe Nomega, care au urcat pe scenă încrezători şi au reuşit să îşi facă treaba foarte bine, chiar şi cei neobişnuiţi cu sound-urile stoner/sludge fiind impresionaţi pozitiv de prestaţia bandului. Despre Darius, George, Seba şi Zan am auzit numai vorbe bune, cei apropiaţi acestora spunând că de la finele lui 2010 (adică de la înfiinţare) până acum această formaţie a evoluat neaşteptat de repede şi bine. Nomega, trupă parţial timişoreană şi parţial arădeană, s-au aliniat într-o oarecare măsură în trendul vremurilor actuale, când se pare că stoner-ul câştigă tot mai mult teren, iar din punctul meu de vedere intervenţiile vocale puteau şi să nu fi avut loc în cadrul show-ului. Mi-a plăcut foarte mult motto-ul Nomega, drept pentru care m-am gândit să vi-l împărtăşesc şi vouă, aici în încheiere, cu precizarea că se întamplă uneori să nu ai mari aşteptări de la un concert şi să fii plăcut surprins/ă, ceea ce doresc să ni se întâmple cât mai des: "We are not here to make music. We are not here to sing about feelings, social or political aspects and their influence on our lives. We are hear to worship sound. We are here to influence your psyche. WE ARE HERE TO MAKE SOME NOISE!"

TIMROCK 2012: 19 trupe confirmate cu 30 lei biletul/zi la Muzeul Satului!

De la TIMROCK (A)L!VE la TIMROCK FESTIVAL
Aşteptam să scriu materialul acesta de când am aderat la grupul TIMROCK (A)L!VE de pe facebook, adică de vreo jumătate de an...Totul a început la iniţiativa Pandora, rapid însă alăturându-se şi alte persoane şi personalităţi rock, dintre care îl amintesc pe Marius Giura, "tatăl" festivalului de la Gărâna. De aici încolo s-au întâmplat multe...din păcate cele mai multe au fost discuţiile pe variate teme în cadrul grupului. Cu greu însă, iată că proiectul s-a concretuzat şi de câteva zile avem un nou grup, TIMROCK FESTIVAL.

PUŢINĂ ISTORIE TIMROCK 1981-2012
Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest nume, TIMROCK a fost un festival ce a apărut înainte de Revoluţie (mai exact prin 1981) şi care a dispărut subit, unii preuspunând că marile nume au plecat (la Bucureşti sau în străinătate), alţii că nu mai erau motive de manifest...Fostul organizator al evenimentului (Ionel Marchiş) şi-a exprimat deja în presă bucuria legată de încercărea de a reînvia festivalul, însă şi anumite temeri legate de mesajul transmis iniţial de către festivalul TIMROCK, unul care se vroia de prietenie şi o eventuală posibilitate de a crea un festival tip concurs, dovadă în acest sens fiind şi logo-ul "Daţi păcii o şansă".

Cu toate că organizatorii recunosc că vremurile şi condiţiile sunt altele, festivalul va avea un line-up interesant, anul acesta fiind vorba numai despre formaţii româneşti, iar pentru ediţiile viitoare e posibil să vedem şi străini pe scena TIMROCK (aşa cum personal tare mi-aş dori...).

Celelalte Cuvinte - trupă de succes a vechiului TIMROCK

LINE-UP PE ZILE TIMROCK 2012
După discuţii seculare ce au durat câteva zile, organizatorii au găsit ca spaţiu propice Muzeul Satului, iar perioada festivalului va fi 6-8 iunie, biletele fiind de 30 de lei (dacă e să ne luăm după presa locală).
Iată cum s-au "aliniat" lucrurile în privinţa band-urilor prezente la manifestare:

6 IUNIE 2012:
AIM (1997, Jimbolia, hard rock 80, cu o viaţă a trupei asemănătoare cu cea a festivalului în sine)
DESANT (2010, Timişoara, hard/n/heavy cu puternice influenţe Cargo, concept Alin Achim şi Mihai Dobrescu)
EGOCENTRICS (2007, Timişoara, psychedelic rock, mai multe despre cel mai recent concert aici: http://punkdelux.blogspot.com/2012/05/seven-that-spells-sonebride-egocentrics.html )
ARPY KAITAR & EFFECT (Timişoara, blues-rock in colaborare)
IMPLANT PENTRU REFUZ (1996, Timişoara, Metal/Hardcore/Rock cu 6 albume la activ şi mare priză la public)
VIŢA DE VIE (1996, Bucureşti, remarcabil albumul 1999 - Fenomental, 2000 - clipul "Vino la mine" şi 2012 - specacol acustic aniversar despre care critica de specialitate are numai păreri bune)

7 IUNIE 2012:
TOXIC (2004, Timişoara, hard-rock cu iz de anii 80-90)
STONE FICTION (2000, Timişoara, Nu-metal/Deathcore/Metalcore conform wickipedia)
PANDORA (2010, Timişoara, iniţiatorii acestui festival, în forma sa din 2012)
BURNING TABLE (2011, Timişoara, mai multe detalii recente aici: http://punkdelux.blogspot.com/2012/05/joi-seara-muzica-de-ars-masele-sau.html )
BIO (iniţial o "ciorbă" de trupe timişorene după cum zice critica, dar care sper că o să-mi cânte La Mulţi Ani! la 12.00 noaptea sau măcar cover-ul ăla meseriaş după Annie Lennox...oricum faini băieţii)
COMA (2000, Bucureşti, Indie - cred că era nevoie şi de "felia" asta)
MIRCEA BANICIU (despre care n-are rost să vă zic, cine îl iubeşte îl şi apreciază aşa cum e, fără alte info)

8 IUNIE 2012:
SANCTUAR (2004, Timişoara, heavy-metal cu sound de anii 90, cu un public ce i-a urmărit cu interes mereu)
MIRCEA BUNEA TRIO (sau doza de jazz-blues de care avea nevoie festivalul ăsta)
CHIROPTERA (2011, Timişoara, metal-rock, probabil cel mai draguţ site văzut azi de mine: http://chiroptera.ro/ )
STEPAN PROJECT (trupă ce activează în Timişoara încă din 1996, din care fac parte artişti de valoare şi despre care nu are sens să scriu mai multe)

Ca o ştire de ultimă oră, menţionez că alături de toate numele de mai sus vor concerta încă 2 trupe pe care mulţi doresc să le (re)vadă: GRIMEGOD şi IRIS.
Ce se întâmplă fain la festivale şi mi-a plăcut foarte mult la Muzeul Satului e că poţi sta la terase. Dacă trupa de pe scenă nu îţi este pe plac, nu e nicio problemă: numai bine îţi poţi lua o bere şi îţi poţi osteni oasele până începe partea aia care-ţi place! La cine o să fiu eu spectatoare în primuil rând şi când voi merge în pauza de "terasă" veţi afla în articolele următoare!