Timrock 2012 – văzut din faţa şi din spatele scenei (II)

Pentru că evenimentele încă sunt "la cald", dar tind încet-încet să se "răcească", fără prea multe metafore şi epitete, am să vă relatez despre zilele a doua şi a treia a festivalului Timrock, aflat în plină renaştere în vara acestui an:
Joi, 7 iunie 2012:

AIM

AIM: Trupa jimboleană care a deschis cea de a doua zi, se adresează unui public matur iubitor de heavy metal; comparativ cu anul trecut, când am avut ocazia de a-i vedea la Peninsula, aceştia au adăugat accente progresive în sound, iar cei prezenţi au fost încântaţi de acest fapt.

Toxic

 Toxic: Un band timişorean ce activează din 2004, aceştia au reuşit să atragă publicul spre scenă, încadrându-se într-un rock ritmat, încadrat perfect in riff-urile puternice ce au dominat a doua zi de Timrock. Mi-ar fi plăcut de la Toxic şi încă câteva trupe din această a doua zi să aducă ceva nou în pesajul rock, însă reţeta clasică a prins în acest mod la rockeri mici şi mari.

Chiroptera

Chiroptera: Unul din cele mai tinere band-uri de pe scena Timrock, cu un plus pentru imagine si un mare minus pentru teribilism si atitudine legate de partea "din spatele scenei". Publicul adolescentin s-a văzut reprezentat pe scenă, i-au iubit şi i-au încurajat să cânte cu patos. Cu un adaos de profesionalism şi un minus de extravaganţă puţin forţată, Chiroptera pot face treabă bună în viitor.

Pandora: Trupa ce a definit cea de-a doua zi ca fiind cea a metalelor, şi-au făcut bine treaba, au fost aplaudaţi şi scandaţi de iubitorii genului. Adrian Mariaş (vocalul trupei), cu ceva probleme de sănătate, a preferat să urce pe scenă şi să ofere un show complet în detrimentul vizitei la medic.

Burning Table: Un show pe care l-am aşteptat cu deosebit interes, în ideea de schimbare a ritmului hard and heavy, mai ales că pe băieţii aştia îi văzusem recent la Daos. Un plus de space rock cu progressive, blues şi ceva funk ce ne-a picat numai bine tuturor celor prezenţi. Încurajez din suflet brand-uriea acestei formaţii pentru ca au tot ce le trebuie: tehnică impecabilă, componenţă de elită şi un logo ce ar putea că apară din ce în ce mai des în media.

Mircea Baniciu

Mircea Baniciu: Penultimul concert din cea de-a doua seară a cucerit publicul în clasicul stil folk: un om şi o chitară ce au umplut aerul prin claritatea sunetului şi sensibilitatea genului abordat. Pozitiv, jovial, comunicativ, Mircea Baniciu a creat un moment al "focului de tabără", inserând între cântecele ce le ştiam toţi    "by heart" (mult mai potrivită expresia în engleză) şi mici povestioare amuzante.

Krypton Reunion: Headliner-ii zilei de joi şi un nume demn de istoria Timrock, Krypton au venit în formula lor cea mai bună şi ne-au oferit o mostră de rock clasic românesc. Cu un look a-la Led Zeppelin şi o voce de zile mari, Gabriel Nicolau ("Guriţă) i-a acaparat compelt pe cei prezenţi. Personal însă, citind criticile de specialitate în urma concertului din Bucureşti, mă aşteptam ca termenul de "reorchestrare" să fi avut un alt sens.


Vineri, 8 iunie 2012:

A.L.L.

A.L.L.: Adam, Luca şi Lucas formează cel mai tânăr band prezent la Timrock şi au deschis ultima seară de Timrock. Cu vârste de 7-9 ani, cei trei mici rockeri cu chitări mari, acustice au reuşit să aducă zâmbete pe feţele tuturor (inclusiv a echipei de la mixere, unde deobicei totul e foarte serios) prin cover-urile abordate, căci sună interesant anumite versuri din gura lor ("Always tease, tease, tease/You're happy when I'm on my knees" - cu o pronunţie corectă, dar venintă de undeva din vârful limbii, ca într-un joc ce conţine şi mici cântece, este un exemplu concludent în acest sens).

Mircea Bunea Trio

Mircea Bunea Trio:  Pe Mircea Bunea mi-l amintesc din vremea liceului, când îmi dădea autografe direct pe blugi şi încă făcea parte din Riff şi tot de atunci m-am obişnuit cu optimismul lui incorigibil; Mircea Bunea Trio înseamnă profesionalism, alături de Mircea fiind vorba şi despre Victor Miclăuş şi Gore Teodorescu care au performant promiţător la Timrock anul acesta.

Stone Fixion

Stone Fixion: aşa am luat o "gură" de metal, de nelipsit pentru un festival de rock. Cei care sunt fani ai genului metalcore/deathcore au apreciat extrem de pozitiv concertul, laudele exprimate prin aplauze la scenă transformându-se în cuvinte frumoase pe pagina de facebook a bandului.

Grimegod

Grimegod: Prima formaţie de doom death din România şi înfiinţată la începutul anilor 90 în Arad, avânt un target binedefinit şi fani oriunde ajung să cânte; au făcut şi la Timrock un show bun, publicul fiind încântat şi de latura feminină a bandului.

Sanctuar

Sanctuar: în zona clară a metalului şi neriscând prin abordarea altor genuri, Sanctuar au avut parte de un public care ştia la ce să se aştepte şi pe care l-a satisfăcut complet show-ul band-ului. Din nou aş fi apreciat ceva schimbări de sound, inovaţii, influenţe curente pe lângă riff-urile clasice si tobele bine bătute.

Bio: Aşa după cum ne-a recomandat prezentatorul festivalului, Aurel Cotarcă, am rămas cu o certă impresie: "consumaţi cât mai multe produse Bio!" Deşi au rămas numai în patru componenţi, trupa Bio au reuşit  să facă o atmosferă deosebită, lumea începând să strângă rândurile în faţa scenei; Our Bicracy a fost materialul pe care ni l-au prezentat, piesele fiind uşor reorchestrate cu sound-uri ce aduc aminte de Burning Table, asta poate şi din cauza "impărţirii" aceluiaşi basist, Stefan Czifrak. Vocalul Gabi Szorad a fost într-o formă de zile mari, iar Horea Crişovan a demonstrat din  nou că este unul din cei mai buni şi iubiti chitarişti timişoreni, iar în partea de tobe Florin Cvaşa a umplut de ritm concertul; rezultatul? Cererile de bis nu au contenit!

Coma: Veniţi cu valuri de energie de acasă, Coma au reuşit să strângă publicul în faţă şi chiar să îşi aducă un nou membru în band pentru câteva piese, un tânăr certat cu bodyguarzii care nu ştiau de "moşală", dar care s-a refugiat tocmai pe scenă. Am apreciat secvenţele de hard-core a show-ului (era nevoie şi de aşa ceva) şi nu mi-au plăcut influenţele gen Linkin Park (în deschiderea cărora au cântat cu 2 zile înainte la Romexpo), însă trebuie subliniat că a fost unul din cele mai apreciate concerte din Timrock 2012.

Implant pentru Refuz: Una din puţinele formaţii timişorene ce se pot mândri că au un public al lor, o masă de oameni care vin să-i vadă, să strige şi să salte împreună cu IPR. Un show scurtat din cauza zilei pre-vot (când nici musca nu tre' să se audă că şi ea ar putea avea opinii politice) ce a schimbat energie cu publicul, un spectacol în forţă ce s-a încheiat subit sub scandările publicului ce nu vroia să plece, mai avea nevoie de IPR! IPR! IPR!

Una peste alta, Timrock 2012 a fost mişto şi le zic: "Ciudă! Ciudă!" celor ce n-au fost acolo. Aş vrea mai multe scene şi mai multe manifestări (după cum am mai zis) şi mi-ar place să fie poate mai multe zile şi mai către weekend...Foarte important ar fi ca lineup-ul să cuprindă o gamă cât mai diversificată de sub-genuri rock (unele au lipsit cu desăvârşire anul acesta) şi să beneficieze de un marketing muuult mai bine gândit, cu toate cele pregătite din timp şi trimise publicului aşa încât să le stârnească întâi interesul şi apoi dorinţa de a participa la Timrock 2013!

Timrock 2012 – vazut din fata si din spatele scenei (I)

M-am tot gandit cum sa va povestesc despre Timrock 2012, daca e corect  sa scriu despre asta, (avand in vedere ca am facut parte din echipa care trebuia sa faca treaba sa mearga ca unsa timp de trei zile), daca sunt in masura sa apreciez echidistant ceea ce s-a intamplat acolo, etc.  Una peste alta, concluzia a fost ca pot folosi experienta asta de backstage in asa fel incat atat cei care au fost in public, cat si cei care nu au fost deloc la Timrock sa aiba o imagine (sper eu) cat mai completa a festivalului.  Nu am sa folosesc descrieri largi pentru ca nu vreau sa plictisesc, va zic doar ca am avut parte de lume destul de putina (cel putin in ziua de mijloc, adica joi), dar sufletista, asa cum ar trebui sa fie peste tot, vremea a tinut cu noi si n-a fost frig decat in prima seara, componentii formatiilor au fost majoritatea intr-o pasa pozitiva si cred ca au reusit sa transmita asta si de pe scena.

Miercuri, 6 iunie 2012:

Marius & Traian

Marius & Traian (adica Marius Iacovania si Traian Neagu): concert acustic, bine lucrat cu doua chitari experimentate ce au facut treaba buna si au castigat un  nou  fan in persoana lui Adi Despot, prezent in prima zi de la sound check-ul initial si pana la ultimul accord Iris, mereu atent la ce se intampla pe scena. Pe Marius & Traian vi-i recomand pentru seri linistite, de reverie si filosofii alaturi de prieteni.   

The Case

The Case:  Aflati inca la inceput de drum, la al treilea concert pe scena deschisa din cariera si la scurt timp dupa deschiderea concertului Vunk de saptamana aceasta, baietii acestia “pedaleaza” in zona alternative-indie, cu prezenta carismatica si sound bun. Astept cu interes evoulutia lor, sper sa fie intr-o zona tangenta a dramatismului Radiohead cu ceva mai multa hotarare de la Queen Of The Stone Age, dupa cum le spuneam chiar  lor intr-o discutie recenta.

Arpi Kajtar and Effect

 Arpi Kajtar & Effect: Iubiti de public inca de la primele acorduri si cunoscuti de acestia in diverse ipostaze de-a lungul timpului, aceasta combinatie dintre unul dintre consacratii chitaristi timisoreni si o trupa care e in ascensiune in acest moment a iesit bine, chiar daca zona progresiva nu a fost inventata pentru urechile mele. Probabil ca pentru acestea este un nou proiect al trupei, in care Effect promit sa aduca ceva din Foo Fighters pe scena.

Vio Screciu - Vest

 Vest: Hard and heavy, aceasta trupa timisoreana a adus in prim-plan sound-urile muzicii  “de suflet” a spectatorilor, fiind un fel de album viu al amintirilor rock de peste ani. Au fost singurii lipsiti de emotii cu privire la situatiile tehnice ivite inainte de oficiala deschidere, mereu pozitivi si veseli.

Desant: As acorda puncte in plus pentru strategia de marketing a formatiei, in sensul ca desi aflati la prima cantare in Timisoara, Desant au demonstrat ca vor sa faca un brand si probabil ca vor reusi. Sound-ul formatiei se “aliniaza” liniei Cargo, lucru oarecum explicabil avand in vedere ca intregul concept a pornit de la fostul basist al trupei, Alin Achim. M-ar fi surprins in mod pozitiv daca as fi auzit si altfel de linie melodica de la Desant, insa public dornic de rock clasic este, mai ales ca acestia au fost si primii carora li s-a cerut bis.

Vita de Vie

 Vita de Vie: urcat pe scena, cantat, manifestat; pe scurt, oamenii astia si-au facut treaba extrem de bine, cei prezenti la eveniment au fost dornici sa auda piese mai vechi si mai noi si sa le cante impreuna cu band-ul; de remarcat si discutiile „din spate”, cand am aflat de la Adi Despot ca a ales Timisoara ca prim loc al „Acusticii” pentru ca se bazeaza in mod deosebit pe simtul acut al publicului de aici, care poate aprecia asa cum trebuie un altfel de proiect.

Iris

Iris: Ultimul concert al zilei de deschidere a fost un fel de aducere-aminte a vechiului Timrock alaturi de formatia care a facut istorie in Romania. N-am fost niciodata o mare fana Iris, insa am vazut ca oamenii stransi in fata scenei i-au apreciat, iar din culise va spun ca este vorba si despre planuri de viitor (un nou album cu 14 piese, jumatate din ele nou-noute), desi Cristi Minculescu nu pare inca total refacut dupa problemele de sanatate avute anterior.

Despre zilele a doua si a treia de Timrock voi vorbi in articolul urmator, as vrea sa va mai spun doar cateva impresii personale: mi-ar fi placut sa fie work-shop-uri muzicale (poate si pe alte teme), ar fi fost frumos sa participe o firma care sa ne invete climbing si poate chiar si un mini-salon de tatuaje, mai ales ca spatiul permite desfasurari mari de forte; pentru cei mici (mai ales ca elevii au avut intrarea gratuita) ar fi fost frumos sa fie un colt al lor, cu bodypainting si poate si alte jocuri astfel incat parintii sa poata si ei rasufla cateva minute; mi-ar fi placut sa putem  beneficia de cel putin doua scene, astfel incat programul muzical sa fie si divers, dar si aerat, iar publicul sa aiba de unde alege...si nici ideea cu „silent disco” (cu muzica in casti, intr-unul din  spatiile de la Muzeu)  nu ar fi fost rea deloc, chiar daca „disco” ar fi fost de fapt „rocko”...