Fotbalul pe înţelesul fetelor: Portugalia-Olanda minut cu minut sau păpuşeii portughezi i-au învins pe bondarii olandezi!

E drept că o să ma contraziceţi şi o să ziceţi că sunt şi microbiste care ştiu cam tot ce se întâmplă pe teren aşa ca băieţii, însă ceea ce vreau eu să vă povestesc este un punct de vedere a unei reprezentante a sexului frumos care nu s-a mai uitat la fotbal de pe vremea Coppa del Mondo, când era copilă de gimaziu şi paria cu tatăl ei…Ok, am să recunsc şi asta: e vorba chiar de mine, eu sunt egocentrica care vă povesteşte meciul, dar uneori sună bine totul la persoana a treia, ca şi cum aş fi rudă regala sau aşa ceva…
 
Să începem aşadar: seară caldă de iunie… De ce să stau acasă?  Îmbinăm utilul (meciul pe care vrea să îl vadă T.) cu plăcutul, adică o plimbare de seară pe malul Begăi cu punct terminus la terasa Docks, unde deja s-au strâns câţiva prieteni microbişti. Prietenul nostru B. a fost aşa drăguţ că ne-a reţinut 2 locuri în faţa unui ecran; observ şi eu după vreo 20 de minute că pe celălalt ecran e alt meci – Germania cu Danemarca – şi  îi mulţumesc în gând lui B. că ne-a ţinut loc aici, portughezii sunt mult mai arătoşi decât nemţii şi printre olandezi sunt câteva “bucăţi” mai faine ca danezii…
 
Am ratat începutul meciului, mi-ar fi plăcut să îi văd pe toţi aranjaţi în linie dreaptă – măcar aşa puteam face un top iniţial al “păpuşeilor” de pe teren, dar mă consolez cu gândul că o să-i descopăr eu pe rând pe fiecare ce conteaza, cu restul oricum n-are rost să îmi încarc memoria.

Nicola Rizzoli 

 Arbitrul (Nicola Rizzoli) am aflat că e un italian de 40 de ani căruia văd că îi stă bine în galben pentru că în alte poze nu arată aşa de bine. Critica de specialitate notează că e în formă maximă, eu sper că o să vad nişte prim-planuri cu el ca să pot consemna la fel…
Olandezii sunt azi îmbrăcaţi ca nişte bondari, cu negru şi portocaliu, iar portughezii sunt oricum arătoşi, chiar şi în roşu.

Christiano Ronaldo

 - “min. 8: Cristiano Ronaldo execută o lovitură liberă, dar mingea este deviată în corner”. Eu mă bucur de un scurt prim-plan în care atacantul de 27 de ani şi cu o valorare de cel puţin 12.24 milioane de lire sterline se abţine să scuipe, ceea ce mă fericeşte cel puţin la fel de mult ca şi freza lui; pe de altă parte observ că vedeta portugheză de 1,87 m şi 84 de kg e mai pensat ca mine, ceea ce îmi aminteşte să pun reminder pe telefon pentru cosmetică pe marţi, cel târziu.

Van der Vaart

 - “min. 12: GOL OLANDA! Van der Vaart a marcat cu un şut frumos, la colţul lung, după o pasă a lui Robben. PORTUGALIA-OLANDA 0-1”. Van der Vaart, chiar dacă nu foarte chipeş primeşte punctaj pentru că e un soţ devotat (la un moment dat a renunţat la ceva transfer avantajos lui deoarece soţia lui se afla sub tratament în Madrid), iar Robben, cu părere de rău, trebuie să recunoaştem că e unul dintre cei mai neaspectuoşi jucători de pe teren, drept pentru care e de înţeles de ce s-a însurat cu prietena din vremea liceului…

Stekelenburg

 - “min. 16: Cristiano Ronaldo trage în bară după o acţiune personală” – prindem iar ceva prim-planuri cu băiatul, chiar îi vine bine roşul ăsta în contrast cu pielea lui bronzat-arămie; îl prindem câteva momente şi pe Maarten Stekelenburg, portarul olandez de 1,97 şi mă gândesc cu drag la prietenele mele mai înalte care cu siguranţă l-ar aprecia, mai ales dacă meciul ăsta s-ar juca la bustul gol…

Postiga

 - “min. 17: ocazie uriaşă a portughezilor. Postiga a scăpat singur cu portarul, dar a fost blocat” – îmi pare rău de băiatul ăsta, mai ales că el e frumuşel şi parcă nu aşa “înţepat” ca “vedetul” Ronaldo, e şi ceva mai micuţ decât alţii de pe teren; când zâmbeşte face uşoare gropiţe, lucru ce nu s-a întamplat pe teren (că a ratat, săracul) dar am gasit eu pe google ceva poze edificatoare…

Ronaldo

 
- “min. 28: GOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo înscrie cu un şut la colţul scurt. PORTUGALIA-OLANDA 1-1.” Băieţii comentează că e gol frumos, curat, iar eu mă întreb de ce nu primim în pauză imagini din vestiarele jucătorilor, cu siguranţă ar fi muuult mai multe telespectatoare dornice să privească meciuri de prima ligă (deja am vocabular, vedeţi?) decât acum când cele câteva fete de aici par cam absente…

Nani

 

- “min. 31: ocazie bună pentru Nani”; pentru cine apreciază genul, jucătorul de 25 de ani arată precum Michael Jackson în perioada lui de început, are şi energie şi prospeţime în look; am aflat despre Nani că de fapt îl cheamă Luís Carlos Almeida da Cunha, şi că are 9 fraţi din partea mamei si 5 din partea tatălui (porecla i-a dat-o o soră mai mică), s-a năascut undeva în vestul Africii şi a fost crescut de o mătuşă in Lisabona, unde trebuia iniţial să meargă pe jos kilometrii buni pentru a-şi urma visul de a fi fotbalist; cu aşa poveste, mă abţin în cele ce urmează de la eventualele mişto-uri legate de numele lui de scenă, deşi îmi revine umorul subit când citesc că tipul ăsta valorează în jur de 25,5 milioane euro în prezent…

 

“PAUZĂ. PORTUGALIA-OLANDA 1-1” – mă supăr rău pe TVR că se grăbesc să ne întrerupă emisia de pe teren, speram să văd şi eu echipele cum se retrag în vestiare şi poate si vreun bust, ceva, de jucător transpirat; în schimb, ne delectăm în pauză cu reclame stupide care ne anunţă din moment în moment că România nu s-a calificat, dar putem “adopta” alte ţări europene pe parcursul campionatului…Ce naiba să adopţi în afară de postura supăratei că aştia de la TVR nu se gândesc nici 2 secunde la noi? Trebuie să se accidenteze careva grav ca să ni-l arate de aproape, iar când se mai şterge câte unul cu tricoul (ocazie de văzut pătrăţele de fotbalist) ne bagă repede sigla aia mare cu flori de la Euro nuş-ce….

Ronaldo cum nu l-am văzut

 
“A început repriza a doua.”  - undeva pe mijlocul terneului, îl remarc repede pe Ronaldo care în pauză şi-a dat părul cu o tonă de pomadă şi acum străluceşte tot; remarc de asemenea că e foarte proaspăt barbierit (mă şi întreb, oare asta a făcut el toată pauza?) şi constat că e numai bun de făcut reclamă la Gilette. 

  
 
“- min. 51: cartonaş galben pentru olandezul Willems”, cel mai tânăr fotbalist care joacă la un turneu final al Campionatului European, adică are puţin peste 18 anişori, face parte din categoria aceea de negri cu pielea foarte închisă la culoare (undeva spre zona abanosului din poveşti), aşa că nu putem să îl punctăm decât pentru genele întoarse şi să sperăm că va creşte frumos.

- “min. 68: schimbare Olanda. Iese Willems, intră Afellay” – o schimbare în bine, şi aşa ăsta micu’ făcea prostii pe teren că de aia i-a dat italianul cartonaş galben…Încep să mă simt la grădiniţă, Affelay ăsta are făţucă de teenager, deşi nu-l văd bine că nesimţiţii de cameramani nu mă ajută mai deloc. Totuşi, Afellay are 26 de ani şi-mi place că pricepuţii în fotbal îl apreciază pentru “great ball skills”…

Affelay

 

Van Persie

 - min. 70: cartonaş galben pentru Van Persie; îmi pare rău de băiatul ăsta, dar arbitrul italian are dreptate; pe de altă parte, trebuie remarcat Van Persie pentru că e şi înalt (1,87) şi frumuşel (vezi foto) şi de familie bună (mama designer de bijuterii, tatăl sculptor); are ceva “pete” în history pentru că şi-a înşelat la un moment dat soţia, dar putem să îi dăm circumstanţe atenuante deoarece fata asta e cu el din vremea adolescenţei, iar plata şi-a făcut-o fiind arestat şi acuzat de viol de cealaltă femeie ce avea o acută nevoie de publicitate…

Meierles

- “min. 72: schimbare Portugalia. Iese Meireles, intră Custodio”; Mă întreb dacă pe Meierles l-au scos din cauză că e foarte tautat şi nu se poate încadra în societate (după cum zice un apropiat prieten că risc să “mă ratez” şi eu) şi sper să-i fie aşa cald încât să-şi dea jos naibii tricoul ăla să vedem şi noi dacă îi plac alea realiste sau old-school, dacă sunt legate între ele…aşa, doar de pe mâini nu se înţelege mare lucru…nu se dezbracă, dar caut acasă pe net şi văd că are mîinile complet acoperite şi de pe spate stă sa zboare un dragonaş câştigă un punct în plus la mine în clasament pentru că îl prind bine costumele, aşa cu reiese din pozele de pe net… Custodio chiar are faţă de fotbalist, mă plictiseşte şi mă gândesc că Meireles nu era aşa de prost jucător, dacă rămanea pe teren poate ar fi făacut schimb de tricouri la final cu careva…
 
- “min. 74: GOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo marchează după o acţiune de contraatc a lui Nani, PORTUGALIA-OLANDA 2-1.” Normal că ma întreb dacă meciul nu e aranjat, că din toţi ăştia 20 de jucători taman vedeta marchează din nou; îl întreb pe dragul meu T. dacă îi creşte preţul pe piaţă din cauza celor 2 goluri, el zice că oricum e groaznic de scump şi după cum am aflat ulterior chiar este…pe unii nu-i mai satură Dumnezo (gândesc), ce nu putea să-l lase şi pe altul să facă treabă în meci?


- “min. 83: Van der Vaart trage în bară” şi eu mă supăr că nu primim iar prim-planuri cu portarul, Rui Patricio, pentru că mie de la distanţă îmi pare un animal frumos şi ăştia nu mă lasă să ma edific…chiar am văzut că au camere deasupra ambelor porţi dar niciodată nu ne arată cum stă musculatura pe băieţii ăştia înalţi care umblă cu mănuşi…

 

- “min. 88: schimbare Portugalia. Iese Nani, intră Rolando”; nu vă speriaţi, nu şi-a dublat înfumuratul ăla pensat personalitatea, e alt tip cu diferenţă de două litere si trei nuanţe la culoarea pielii şi îl cheamă de fapt Rolando Jorge Pires da Fonseca, aproape imposibil de reţinut, ceea ce nici nu merită că nici treabă pe teren nu prea a făcut, dar nici într-un mare fel nu arată…

 
- “min. 90: cartonaş galben pentru Pereira” un alt jucător de culoare (să zicem mahon închis) despre care băeiţii de la masă zic că a jucat şi la CFR…aşa zice şi wicki, dar n-a făcut treabă  pentru că într-un an a reuşit doar un singur gol să dea…de aia probabil că l-au trimis acasă clujenii, dar nu o să vorbesc despre asta cu comesenii mei că ştiu că lor le place Poli şi nu le place CFR Cluj.

“FINAL. PORTUGALIA-OLANDA 2-1.” Am aşteptat momentul ăsta cu sufletul la gură, însă din nou TVR-ul vede cu ochii închişi că ne dă o panoramă a stadioului, trece ca din elicopter pe lângă câţiva jucători şi dup-aia iar reclame cu România necalificată…

Acuma, că a trecut meciul şi mi-au trecut şi dracii că n-am văzut nimic deşi eram chiar în faţa ecranului mă bucur de berea care transpiră prin halbă (fotbaliştii cred că sunt la duş, cu tone de aburi de jur-împrejur), cred că se cuvine să tragem câteva concluzii şi întrebări retorice legate de toate meciurile astea ce ar trebui filmate cu totul altfel, să conţină şi o perspectivă feminină.Să vedeţi voi băieţi cum nu o să mai aveţi loc de fete la tv când e câte un campionat, doar că şi ele o sa dorească tot fotbal!

-         în sporturile feminine ne sunt prezentate pe micul ecran domnişoarele sportive într-o maneiră întotdeauna sexi, de ce n-ar fi aşa şi în fotbal?

-         Comentatorii ăştia ce i-am auzit eu sunt rupţi din era comunistă şi n-au habar de vieţile personale a jucătorilor, mult mai interesante ca imaginile artistice de lemn folosite de ei;

-         Dacă meciurile se joacă vara, pe căldură, de ce nu îi ajută nimeni pe fotbalişti cu nişte pantaloni de ciclişti şi pentru ruşinoşi maieuri, iar pentru ceilaţi doar expoziţii de pătrăţele?

-         Ne sunt arătate fazele de gol şi golurile de câte 2-3 ori şi aproape deloc planuri apropiate cu jucătorii, să vedem cum transpiră ei de fapt acolo, pe teren…

O zi de byron în Timişoara - live, unplugged, electric şi viu

Vinerea a fost grea pentru cei de la byron, mai ales că ziua de lucru și-au început-o la Street Delivery, la 18.30, într-o inedită întâlnire cu fanii și presa la ceainăria Cărturești, unde au povestit despre "Live Underground", DVD-ul (disponibil în ediţie limitată şi în variantă Blue-Ray) ce conţine cele două concerte susţinute în salina Turda. Întâlnirea s-a încheiat cu un minirecital unplugged, un preambul a serii ce stătea sub semnul byron. 

Ultimul concert din turneul naţional de promovare "Live Underground Tour" a început uşor după ora 22.00 în Life Pub, în faţa unui public entuziast, pe care nu-l întâlnim des la alte evenimente rock. Concertul a debutat în puternice nuanţe de progressive rock, "actorul" principal, Dan Byron declarând că are o uşoară senzaţie de multiplicare a personalităţilor, mai ales că acesta a trebuit să "acopere" şi partea de keyboards (6fingers, clăparul trupei, nu a putut fi prezent la eveniment). Am detectat pe  parcursul concertului uşoare nuanţe de Bon Jovi sau Reamonn, spre deliciul celor prezenţi. Undeva între părţile vocale, chitara acustica, flaut şi clape, Dan Byron a cucerit publicul alături de Costin Oprea (chitară electrică), Laszlo Demeter (chitară bass) şi Dan Georgescu (tobe). Am remarcat că trupa byron este extrem de bine legată, profesionalismul, dedicaţia şi comunicarea non-verbală fiind câteva din atributele lor. Băieţii au cântat mai mult de două ore şi au avut două bis-uri îndelung cerute, când ne-au oferit şi trei cover-uri printre care şi Queen sau Noir Desir.

 Imediat după concert, trupa byron au dat autografe, au făcut poze cu fanii şi au acordat interviuri, după care relaxarea a continuat la "un pahar de vorbă", urmat de un scurt periplu prin cluburile timişorene, pline-ochi la două ore după miezul nopţii.

Cei care doresc să îi (re)vadă pe byron au posibiliatea pe data de 27 iunie în exclusivitate pe HBO să ia parte din faţa micului ecran la concertul unnpluged (din mina Terezia) si electric (amfiteatrul din mina Rudolf), coborând virtual la peste 100 de metri în salina Turda pentru mai mult de 100 de minute de muzică.

byron în Life Pub şi la Street Delivery, vineri 15.06.2012

Am observat de-a lungul anilor că în Timişoara, odată cu venirea primăverii încep să "îmbobocească" tot felul de evenimente culturale şi nu numai, iar acestea se ţin lanţ până când ne loveşte canicula, după care spre toamnă strângem iar o recoltă frumoasă de concerte, mini-fest-uri şi alte asemenea până către hibernarea de iarnă când aproape nimic nu se întamplă în urbea noastră dragă. Aşa că ceea ce vă recomand este să profităm de cele mai noi anunţate evenimente, până la vacanţa de vară.

Pentru vineri, 15 iunie, cei de la byron ne-au pregătit programul încă de la ora 18:30 la Cărtureşti (pe Mercy), în cadrul Street Delivery, "pentru o vorbă la o ceaşcă de ceai, poze, autografe şi poate un mic set unplugged", după cum ne promit în comunicatul oficial. Practic byron vin în Timişoara pentru lansarea DVD-ului Live Underground, care conţine cele două concerte susţinute în salina Turda (unplugged pe insula de sare şi electric în amfiteatru, în total 100 de minute de muzică) în care sunt implicaţi şi câţiva invitaţi, printre care şi Nicu Alifantis (invitat special), iar din setlist a făcut parte şi o piesă nouă, ce va apărea pe următorul album: “Running In Circles”. Şi cum a vorbi despre muzică este bine, dar şi mai bine e să o asculţi, byron vor concerta cu începere de la 21.30 in Life Pub, preţul biletului fiind de 20 de lei. Dacă vreţi să aveţi masă în casa Life Pub, puteţi face rezervări la numărul de telefon 072 369 5363.

 http://www.youtube.com/watch?v=w2EjeAv_tHw&feature=bf_next&list=ALzxNYRMVOCRhXB-N6nFY4OkrGQDyNEHyL

Timrock 2012 – văzut din faţa şi din spatele scenei (II)

Pentru că evenimentele încă sunt "la cald", dar tind încet-încet să se "răcească", fără prea multe metafore şi epitete, am să vă relatez despre zilele a doua şi a treia a festivalului Timrock, aflat în plină renaştere în vara acestui an:
Joi, 7 iunie 2012:

AIM

AIM: Trupa jimboleană care a deschis cea de a doua zi, se adresează unui public matur iubitor de heavy metal; comparativ cu anul trecut, când am avut ocazia de a-i vedea la Peninsula, aceştia au adăugat accente progresive în sound, iar cei prezenţi au fost încântaţi de acest fapt.

Toxic

 Toxic: Un band timişorean ce activează din 2004, aceştia au reuşit să atragă publicul spre scenă, încadrându-se într-un rock ritmat, încadrat perfect in riff-urile puternice ce au dominat a doua zi de Timrock. Mi-ar fi plăcut de la Toxic şi încă câteva trupe din această a doua zi să aducă ceva nou în pesajul rock, însă reţeta clasică a prins în acest mod la rockeri mici şi mari.

Chiroptera

Chiroptera: Unul din cele mai tinere band-uri de pe scena Timrock, cu un plus pentru imagine si un mare minus pentru teribilism si atitudine legate de partea "din spatele scenei". Publicul adolescentin s-a văzut reprezentat pe scenă, i-au iubit şi i-au încurajat să cânte cu patos. Cu un adaos de profesionalism şi un minus de extravaganţă puţin forţată, Chiroptera pot face treabă bună în viitor.

Pandora: Trupa ce a definit cea de-a doua zi ca fiind cea a metalelor, şi-au făcut bine treaba, au fost aplaudaţi şi scandaţi de iubitorii genului. Adrian Mariaş (vocalul trupei), cu ceva probleme de sănătate, a preferat să urce pe scenă şi să ofere un show complet în detrimentul vizitei la medic.

Burning Table: Un show pe care l-am aşteptat cu deosebit interes, în ideea de schimbare a ritmului hard and heavy, mai ales că pe băieţii aştia îi văzusem recent la Daos. Un plus de space rock cu progressive, blues şi ceva funk ce ne-a picat numai bine tuturor celor prezenţi. Încurajez din suflet brand-uriea acestei formaţii pentru ca au tot ce le trebuie: tehnică impecabilă, componenţă de elită şi un logo ce ar putea că apară din ce în ce mai des în media.

Mircea Baniciu

Mircea Baniciu: Penultimul concert din cea de-a doua seară a cucerit publicul în clasicul stil folk: un om şi o chitară ce au umplut aerul prin claritatea sunetului şi sensibilitatea genului abordat. Pozitiv, jovial, comunicativ, Mircea Baniciu a creat un moment al "focului de tabără", inserând între cântecele ce le ştiam toţi    "by heart" (mult mai potrivită expresia în engleză) şi mici povestioare amuzante.

Krypton Reunion: Headliner-ii zilei de joi şi un nume demn de istoria Timrock, Krypton au venit în formula lor cea mai bună şi ne-au oferit o mostră de rock clasic românesc. Cu un look a-la Led Zeppelin şi o voce de zile mari, Gabriel Nicolau ("Guriţă) i-a acaparat compelt pe cei prezenţi. Personal însă, citind criticile de specialitate în urma concertului din Bucureşti, mă aşteptam ca termenul de "reorchestrare" să fi avut un alt sens.


Vineri, 8 iunie 2012:

A.L.L.

A.L.L.: Adam, Luca şi Lucas formează cel mai tânăr band prezent la Timrock şi au deschis ultima seară de Timrock. Cu vârste de 7-9 ani, cei trei mici rockeri cu chitări mari, acustice au reuşit să aducă zâmbete pe feţele tuturor (inclusiv a echipei de la mixere, unde deobicei totul e foarte serios) prin cover-urile abordate, căci sună interesant anumite versuri din gura lor ("Always tease, tease, tease/You're happy when I'm on my knees" - cu o pronunţie corectă, dar venintă de undeva din vârful limbii, ca într-un joc ce conţine şi mici cântece, este un exemplu concludent în acest sens).

Mircea Bunea Trio

Mircea Bunea Trio:  Pe Mircea Bunea mi-l amintesc din vremea liceului, când îmi dădea autografe direct pe blugi şi încă făcea parte din Riff şi tot de atunci m-am obişnuit cu optimismul lui incorigibil; Mircea Bunea Trio înseamnă profesionalism, alături de Mircea fiind vorba şi despre Victor Miclăuş şi Gore Teodorescu care au performant promiţător la Timrock anul acesta.

Stone Fixion

Stone Fixion: aşa am luat o "gură" de metal, de nelipsit pentru un festival de rock. Cei care sunt fani ai genului metalcore/deathcore au apreciat extrem de pozitiv concertul, laudele exprimate prin aplauze la scenă transformându-se în cuvinte frumoase pe pagina de facebook a bandului.

Grimegod

Grimegod: Prima formaţie de doom death din România şi înfiinţată la începutul anilor 90 în Arad, avânt un target binedefinit şi fani oriunde ajung să cânte; au făcut şi la Timrock un show bun, publicul fiind încântat şi de latura feminină a bandului.

Sanctuar

Sanctuar: în zona clară a metalului şi neriscând prin abordarea altor genuri, Sanctuar au avut parte de un public care ştia la ce să se aştepte şi pe care l-a satisfăcut complet show-ul band-ului. Din nou aş fi apreciat ceva schimbări de sound, inovaţii, influenţe curente pe lângă riff-urile clasice si tobele bine bătute.

Bio: Aşa după cum ne-a recomandat prezentatorul festivalului, Aurel Cotarcă, am rămas cu o certă impresie: "consumaţi cât mai multe produse Bio!" Deşi au rămas numai în patru componenţi, trupa Bio au reuşit  să facă o atmosferă deosebită, lumea începând să strângă rândurile în faţa scenei; Our Bicracy a fost materialul pe care ni l-au prezentat, piesele fiind uşor reorchestrate cu sound-uri ce aduc aminte de Burning Table, asta poate şi din cauza "impărţirii" aceluiaşi basist, Stefan Czifrak. Vocalul Gabi Szorad a fost într-o formă de zile mari, iar Horea Crişovan a demonstrat din  nou că este unul din cei mai buni şi iubiti chitarişti timişoreni, iar în partea de tobe Florin Cvaşa a umplut de ritm concertul; rezultatul? Cererile de bis nu au contenit!

Coma: Veniţi cu valuri de energie de acasă, Coma au reuşit să strângă publicul în faţă şi chiar să îşi aducă un nou membru în band pentru câteva piese, un tânăr certat cu bodyguarzii care nu ştiau de "moşală", dar care s-a refugiat tocmai pe scenă. Am apreciat secvenţele de hard-core a show-ului (era nevoie şi de aşa ceva) şi nu mi-au plăcut influenţele gen Linkin Park (în deschiderea cărora au cântat cu 2 zile înainte la Romexpo), însă trebuie subliniat că a fost unul din cele mai apreciate concerte din Timrock 2012.

Implant pentru Refuz: Una din puţinele formaţii timişorene ce se pot mândri că au un public al lor, o masă de oameni care vin să-i vadă, să strige şi să salte împreună cu IPR. Un show scurtat din cauza zilei pre-vot (când nici musca nu tre' să se audă că şi ea ar putea avea opinii politice) ce a schimbat energie cu publicul, un spectacol în forţă ce s-a încheiat subit sub scandările publicului ce nu vroia să plece, mai avea nevoie de IPR! IPR! IPR!

Una peste alta, Timrock 2012 a fost mişto şi le zic: "Ciudă! Ciudă!" celor ce n-au fost acolo. Aş vrea mai multe scene şi mai multe manifestări (după cum am mai zis) şi mi-ar place să fie poate mai multe zile şi mai către weekend...Foarte important ar fi ca lineup-ul să cuprindă o gamă cât mai diversificată de sub-genuri rock (unele au lipsit cu desăvârşire anul acesta) şi să beneficieze de un marketing muuult mai bine gândit, cu toate cele pregătite din timp şi trimise publicului aşa încât să le stârnească întâi interesul şi apoi dorinţa de a participa la Timrock 2013!

Timrock 2012 – vazut din fata si din spatele scenei (I)

M-am tot gandit cum sa va povestesc despre Timrock 2012, daca e corect  sa scriu despre asta, (avand in vedere ca am facut parte din echipa care trebuia sa faca treaba sa mearga ca unsa timp de trei zile), daca sunt in masura sa apreciez echidistant ceea ce s-a intamplat acolo, etc.  Una peste alta, concluzia a fost ca pot folosi experienta asta de backstage in asa fel incat atat cei care au fost in public, cat si cei care nu au fost deloc la Timrock sa aiba o imagine (sper eu) cat mai completa a festivalului.  Nu am sa folosesc descrieri largi pentru ca nu vreau sa plictisesc, va zic doar ca am avut parte de lume destul de putina (cel putin in ziua de mijloc, adica joi), dar sufletista, asa cum ar trebui sa fie peste tot, vremea a tinut cu noi si n-a fost frig decat in prima seara, componentii formatiilor au fost majoritatea intr-o pasa pozitiva si cred ca au reusit sa transmita asta si de pe scena.

Miercuri, 6 iunie 2012:

Marius & Traian

Marius & Traian (adica Marius Iacovania si Traian Neagu): concert acustic, bine lucrat cu doua chitari experimentate ce au facut treaba buna si au castigat un  nou  fan in persoana lui Adi Despot, prezent in prima zi de la sound check-ul initial si pana la ultimul accord Iris, mereu atent la ce se intampla pe scena. Pe Marius & Traian vi-i recomand pentru seri linistite, de reverie si filosofii alaturi de prieteni.   

The Case

The Case:  Aflati inca la inceput de drum, la al treilea concert pe scena deschisa din cariera si la scurt timp dupa deschiderea concertului Vunk de saptamana aceasta, baietii acestia “pedaleaza” in zona alternative-indie, cu prezenta carismatica si sound bun. Astept cu interes evoulutia lor, sper sa fie intr-o zona tangenta a dramatismului Radiohead cu ceva mai multa hotarare de la Queen Of The Stone Age, dupa cum le spuneam chiar  lor intr-o discutie recenta.

Arpi Kajtar and Effect

 Arpi Kajtar & Effect: Iubiti de public inca de la primele acorduri si cunoscuti de acestia in diverse ipostaze de-a lungul timpului, aceasta combinatie dintre unul dintre consacratii chitaristi timisoreni si o trupa care e in ascensiune in acest moment a iesit bine, chiar daca zona progresiva nu a fost inventata pentru urechile mele. Probabil ca pentru acestea este un nou proiect al trupei, in care Effect promit sa aduca ceva din Foo Fighters pe scena.

Vio Screciu - Vest

 Vest: Hard and heavy, aceasta trupa timisoreana a adus in prim-plan sound-urile muzicii  “de suflet” a spectatorilor, fiind un fel de album viu al amintirilor rock de peste ani. Au fost singurii lipsiti de emotii cu privire la situatiile tehnice ivite inainte de oficiala deschidere, mereu pozitivi si veseli.

Desant: As acorda puncte in plus pentru strategia de marketing a formatiei, in sensul ca desi aflati la prima cantare in Timisoara, Desant au demonstrat ca vor sa faca un brand si probabil ca vor reusi. Sound-ul formatiei se “aliniaza” liniei Cargo, lucru oarecum explicabil avand in vedere ca intregul concept a pornit de la fostul basist al trupei, Alin Achim. M-ar fi surprins in mod pozitiv daca as fi auzit si altfel de linie melodica de la Desant, insa public dornic de rock clasic este, mai ales ca acestia au fost si primii carora li s-a cerut bis.

Vita de Vie

 Vita de Vie: urcat pe scena, cantat, manifestat; pe scurt, oamenii astia si-au facut treaba extrem de bine, cei prezenti la eveniment au fost dornici sa auda piese mai vechi si mai noi si sa le cante impreuna cu band-ul; de remarcat si discutiile „din spate”, cand am aflat de la Adi Despot ca a ales Timisoara ca prim loc al „Acusticii” pentru ca se bazeaza in mod deosebit pe simtul acut al publicului de aici, care poate aprecia asa cum trebuie un altfel de proiect.

Iris

Iris: Ultimul concert al zilei de deschidere a fost un fel de aducere-aminte a vechiului Timrock alaturi de formatia care a facut istorie in Romania. N-am fost niciodata o mare fana Iris, insa am vazut ca oamenii stransi in fata scenei i-au apreciat, iar din culise va spun ca este vorba si despre planuri de viitor (un nou album cu 14 piese, jumatate din ele nou-noute), desi Cristi Minculescu nu pare inca total refacut dupa problemele de sanatate avute anterior.

Despre zilele a doua si a treia de Timrock voi vorbi in articolul urmator, as vrea sa va mai spun doar cateva impresii personale: mi-ar fi placut sa fie work-shop-uri muzicale (poate si pe alte teme), ar fi fost frumos sa participe o firma care sa ne invete climbing si poate chiar si un mini-salon de tatuaje, mai ales ca spatiul permite desfasurari mari de forte; pentru cei mici (mai ales ca elevii au avut intrarea gratuita) ar fi fost frumos sa fie un colt al lor, cu bodypainting si poate si alte jocuri astfel incat parintii sa poata si ei rasufla cateva minute; mi-ar fi placut sa putem  beneficia de cel putin doua scene, astfel incat programul muzical sa fie si divers, dar si aerat, iar publicul sa aiba de unde alege...si nici ideea cu „silent disco” (cu muzica in casti, intr-unul din  spatiile de la Muzeu)  nu ar fi fost rea deloc, chiar daca „disco” ar fi fost de fapt „rocko”...

Cum a fost sâmbătă la Daos concertul Nomega şi Blight

Sâmbătă, 2 iunie 2012, la Daos, formaţia timişoreană Nomega şi-a lansat albumul "Deimos" (album DIY, după cum se întâmplă tot mai des în pesajul muzical local), ocazie cu care am avut parte de un concert live într-o frumoasă combinaţie de Alternative Metal (Blight) cu Stoner/ Sludge/ Psychedelic rock (Nomega), manifestare la care au participat circa 100 de oameni.

Adevărul este că despre Blight nu auzisem eu mare lucru, aşa că am fost surpinsă într-un mod plăcut să văd că totuşi în Timişoara se mai şi cântă. Victor (Guitar/Vocals), Vlad (Guitar/Vocals), Dragoş (Bass şi la  Kultika), Vladimir  (Tobe, ex-Era Ticalosilor) şi mai noul cooptat în band, Vali (Voce, ex - Scrum, Coroziv) au avut o creştere frumoasă pe scenă, în sensul că piesele lor sunau din ce în ce mai bine pe măsură ce timpul trecea."Noi ne-am simţit super-bine pe scenă şi sper că am transmis aceeaşi stare şi publicului" spune Vladimir într-un scurt interviu ce a avut amabilitatea să mi-l ofere, adăugând că nu există un plan "bătut în cuie", ci mai degrabă "vrem să mai cizelăm piesele vechi şi să lucrăm la unele noi.". Aş vrea să notez ca pe un act de mare curaj apariţia Blight sâmbătă seara pe scena Daos, mai ales că Vali s-a alăturat trupei de mai puţin de o lună, însă formaţia aceasta merită credit şi consider că pe viitor lucrurile vor fi şi mai bine legate, rămânându-ne doar să urmărim cu interes dezvoltarea muzicală de tip "Blight".
În cea de-a doua parte a concertului i-am văzut pe Nomega, care au urcat pe scenă încrezători şi au reuşit să îşi facă treaba foarte bine, chiar şi cei neobişnuiţi cu sound-urile stoner/sludge fiind impresionaţi pozitiv de prestaţia bandului. Despre Darius, George, Seba şi Zan am auzit numai vorbe bune, cei apropiaţi acestora spunând că de la finele lui 2010 (adică de la înfiinţare) până acum această formaţie a evoluat neaşteptat de repede şi bine. Nomega, trupă parţial timişoreană şi parţial arădeană, s-au aliniat într-o oarecare măsură în trendul vremurilor actuale, când se pare că stoner-ul câştigă tot mai mult teren, iar din punctul meu de vedere intervenţiile vocale puteau şi să nu fi avut loc în cadrul show-ului. Mi-a plăcut foarte mult motto-ul Nomega, drept pentru care m-am gândit să vi-l împărtăşesc şi vouă, aici în încheiere, cu precizarea că se întamplă uneori să nu ai mari aşteptări de la un concert şi să fii plăcut surprins/ă, ceea ce doresc să ni se întâmple cât mai des: "We are not here to make music. We are not here to sing about feelings, social or political aspects and their influence on our lives. We are hear to worship sound. We are here to influence your psyche. WE ARE HERE TO MAKE SOME NOISE!"

Lineup si informatii despre MIGHTY SOUNDS - Cehia, 13-15 iulie 2012 (I)

Cel mai mare festival de gen din Europa, Mighty Sounds, aflat la a opta ediţie, işi va deschide porţile în norocoasa zi de 13 iulie 2012, promiţând “the very elite” de ska, punk rock, reggae, rockabilly, dancehall, rock’n’roll şi alte genuri înruduite.

 

Bilete: 

Pentru cele 3 zile de festival poţi plăti acum 34 de euro, iar din 1 iulie 37 de euro sau la poarta festivalului 38 de euro - pe zile, biletele sunt cuprinse între 23 de euro (pentru duminică) şi 31 de euro (pentru vineri sau sîmbătă); din România biletele se pot achiziţiona prin reţeau Eventim. (http://www.eventim.cz/tickets.html?fun=erdetail&affiliate=PNI&doc=erdetaila&erid=697044&language=en)

 

Locaţie: 

 Republica Cehă, Tabor, aeroportul Čápův Dvůr (la ieşirea din oraş), parcurgi 771 de km de traseu rutier aproximate la peste 8 ore de drum din Timişoara; 

Astăzi, Tabor este pe locul 2 in topul celor mai mari oraşe din Boemia de Sud şi a devenit un mare centru economic, administrativ şi cultural în regiune. Cu o istorie ce a fost atestată de cronicari încă din anii 1400, Tabor îi spune călătorului povestea unei vechi cetăţi, construită la confluenţa între două râuri, oferind totodată imagini deosebite, aer curat şi multe obiective turistice. Undeva între fortăreaţa militară de la începuturi, locul de refugiu al adepţilor catolicului reformatist Jan Hus (în 1420), oraşul regal patronat de Sigismund  de Luxembourg (1437), primul lac construit artificial în Europa Centrala (1492), tunelurile construite in sec 15, mănăstirea de la mijlocul secolului 17 şi memorialul celor 156 de evrei executaţi în timpul celui de-al doilea război mondial de catre mişcarea nazistă, Tabor şi-a construit o istorie unică şi demnă, gata să fie dezvăluită celor ce doresc să cutreiere acest oraş din lung în lat.

Deschiderea zonei de festival:

·  Vineri:  2 p.m.

·  Sâmbătă:  11:30 a.m.

·  Duminică:11:30 a.m. 

Zona de camping:

In 2012 vor fi două zone de campare, una gratis si una contra cost, unde se promit servicii de înalta calitate atât la nivelul securităţii cât şi în rest; Zona de camping se va deschide joi, 12 iulie la ora 15,00 şi se va închide luni, 16 iulie la prânz. La intrarea în camping primeşti un sac de gunoi pentru 2 euro, bani pe care îi primeşti înapoi dacă eşti cuminte şi aduci la poartă sacul plin înainte de a părăsi campingul. Există, ca în fiecare an, toalete ecologice curăţele, zonă de duşuri, zonă de chiuvete pentru spălarea matinală. Pentru lucruri de valoare organizatorii recomandă depozitarea in spaţiile special amenajate pe post de camere de depozitare şi dulăpioare cu cheie, deşi până în prezent nu s-au înregistrat furturi din camping.

 

Dacă vrei să parchezi cu maşina, caravana sau busul, preţurile sunt între 8 şi 14 euro.

Acestea fiind zise, iată şi prima parte din lineup-ul anunţat până în acest moment:

Adolescents, The (USA) – Punk, 1980; supergrupul s-a format în Fullerton, California, din alte două răsunătoare nume: Social Distortion şi Agent Orange. De ascultat: http://www.myspace.com/theadolescents

 

Alborosie (IT/JAM) – Reggae, 2001; Alberto D’Ascola, cunoscut sub numele de scenă Alborosie, este un artist italian reggae. Născut şi crescut în Sicilia, actualmente rezident în Kingston, talentatul rastafarian cântă la chitară solo şi bass, tobe şi keyboard. De ascultat: http://www.myspace.com/alborosie

 

Biohazard (USA) – Hardcore, 1991; una din primele banduri care au incorporat elemente de hip-hop si hardcore metal in muzica lor. Albumul “Urban Discipline” din 1992 a fost vândut în peste 1.000.000 de copii. La Mighty Sounds cei patru Biohazard ne vor prezenta ultimul lor album, “Reborn In Defiance”, apărut in ianuarie 2012. De ascultat: http://www.myspace.com/biohazard

BIOHAZARD

 

Bloodsucking Zombies From Outer Space (AT) – Psychobilly, 2002; Muzica acstui band are reminiscenţe clare de psychobilly, fiind influenţaţi de formaţii ca Nekromantix, Mad Sin and Use to Abuse. Spectacolul  Bloodsucking Zombies From Outer Space este totodată şi vizual, formaţia apărând pe scenă în costumaţii şi cu machaje ca în filmele de groază cu buget redus. Versurile vorbesc despre zombies, mumii, sau uneori despre maşina favorită a lui Dracula…Conform declaraţiilor făcute anterior, Bloodsucking Zombies From Outer Space vin de pe o planetă îndepărtată numită Transylvania şi au venit pe Pământ cu un singur ţel – să infecteze omenirea cu muzicaDiavolului, rock’n’roll. De ascultat: http://www.myspace.com/bloodsuckingzombiesfromouterspace

 

Buster Shuffle (UK) – Ska, 2009; de peste trei ani, cei patru componenţi au folosit cu sârguinţă pianul, contrabasul, chitara şi tobele pentru a-i ferici pe londonezi şi mai apoi o lume întreagă. Cu pianul mereu în sunete de ska, cu stilul rock’n’roll în sânge si cântecele de tip “feeling good”, Jet Baker, Terry Mascall, Tim Connell aka Popeye Doyle şi James Stickley au reuşit ca până în toamna lui 2009 să scoată deja un album, “Our Night Out” bine primit de public şi critica de specialitate. De ascultat: http://www.myspace.com/bustershuffle 

 

Carburetors, The (NOR) - Rock'n'Roll, 2001. Veniţi direct din Oslo, formaţia combină în mod fericit boogie rock’n’roll cu metal, sau, dacă doriţi, Chuck Berry cu Motorhead. După câteva single-uri The Carburetors scot in 2004 albumul de debut, “Pain is Temporary, Glory is Forever”. În anul următor apare şi “Loud Enough to Raise the Dead”, iar în 2008 cel de-al treilea material discografic, “Rock'n'Roll Forever”. De ascultat: www.myspace.com/carburetors

 

Crazy Arm (UK) - Punk/Folk/Rock'n'Roll, 2006;  Deloc uşor de categorisit, aceşti englezi au acumulat mai multe stiluri inspiraţionale: cu rădăcini in hardecore/punk si folk-ul protestant al anilor 60 şi o doză bună de rock’n’roll, Crazy Arm işi bazează viziunea politică pe “grass-roots”, fiind anti-război, anti-fascisti şi pro-comunitate. De ascultat: http://www.myspace.com/crazyarm

 

Crimson Ghosts, The (DE) – Horrorpunk, 2001. În cei peste 10 ani de existenţă, nemţii The Crimson Ghosts au reuşit să înregistreze câteva albume de succes, dintre care menţionz pe primul, “Leaving the Tomb”, urmat de “Leaving the Tomb” şi mai apoi “Dead Eyes Can See”. De ascultat: http://www.crimson-ghosts.de/crimson_ghosts_home.html 

 

…(va continua)