Audiţii mediatizate "la greu" sau cum a fost învinsa Lepa de Porc(ul de aur)

Se întamplă rar în urbea noastră dragă câte un eveniment care să beneficieze de atâta publicitate precum cel de vineri, 29 iunie, de la orele 21.37 fix, din Daos. Sigur că asta se datorează  în primul rând  faptului că renumele festivalului ce urmează a se desfăşura în septembrie este unul de marcă; după cum spunea dl. George Gordon Noel Byron, "renumele este setea tinereţii", căci şi festivalul despre care grohăie - pardon, viueşte lumea-ntreagă e deja un adevărat pericol pentru tot ce se întâmplă pe scena locală. Cea mai proaspătă dovadă în acest sens este anularea concertului deja amânat al celebrei Lepa Brena, evident speriată de concurenţa Porcului de aur, cu toate că vineri va fi vorba doar de audiţii. În acest sens, comunicatul de presă emis ieri precizează clar: 

"Porcul de Aur o urmăreşte pe doamna Lepa Brena. Astfel organizatorii sunt pregătiţi de un anti-concert la orice dată ulterioară programată de doamna Lepa Brena."

Pe de altă parte, tot aceştia declară:

"pentru prima data in istoria mondiala a unui festival vom incepe cu decernarea premiilor, nu cu un concert", deşi "scheletul" (dacă ii putem spune aşa) Porcului este o copie fidelă a defunctului Cerb, ambele bineînţeles de Aur. În amintirea momentelor de pe scena amplasată sub Dealul Tâmpei în care Ricky Dandel pocea cuvintele cu accente anglo-germanice într-un mod numai de el ştiut, pe scena de lângă Bega va urca pentru a face atmosferă Nitta (Nicolae Buda, cunoscut celor din "anturajele" underground ca fiind unul din organizatorii festivalului Rock la Mureş) alături de nu mai puţin celebrul cocoş Exploited cu care a făcut furori şi la Factor X în chiar primul sezon. 

Pentru că Porcul nu e porc destul, dacă nu e şi fudul, la Probele de vineri vor fi şi jumări, făcute dintr-unul din precursorii acestuia situat într-o zonă eco-turistică de mare căutare. 

Ar mai fi de precizat că vor fi câteva formaţii vocal-intrumentale de renume din Timişoara, Bucureşti şi chiar de peste hotarele ţării, ale căror nume vor rămâne (cel puţin până în momentul desfăşurării acţiunii) necunoscute, deşi e posibil ca mulţi, după o seară serioasă de petrecut, să nu-şi mai amintească mare lucru nici a doua zi.

Iniţiativa Porcului a apărut ca o urmare a faptului că Navetistul Bănăţean a apucat într-un final căile corecte, acum el "goes punk" şi prin urmare Flavius Băican s-a hotărât alături de nişte sponsori mărunţi, după cum se auto-intitulează, să organizeze acest festival în septembrie. Probele însă, efectuate cu mare tam-tam (am fost anunţaţi că fiecare trupă are tobar) se vor desfăşura vinerea asta la Daos, fiind bineveniţi toţi cei cu simţul umorului şi dorinţă de distracţie.

Transilvania Tattoo Expo 2012 - despre cum a fost şi cum ne-am tatuat

Iată că după ce s-au sedimentat amintirile şi „reparat” pieile de sub tatuaje vă voi spune şi vouă câteva cuvinte despre Transilvania Tattoo Expo 2012, desfăşurată la Sibiu, weekendul trecut...A patra ediţie a Convenţiei şi a treia consecutivă la care am avut plăcerea de a participa a adus în faţa publicului câteva noutăţi interesante, precum şi câte ceva din vechile ediţii, atât cât să ne facă să ne simţim familiari cu atmosfera.

foto by

A&A Photography

            Echipa din Timişoara a plecat în patru, dintre care trei dornici de a se tatua şi unul de a petrece o minivacanţă într-unul din cele mai frumoase oraşe din ţară. Drumul cu maşina l-am parcurs relativ repede şi destul de uşor, cei de pe bancheta din spate chiar am tras şi un pui de somn; (somnul din maşină, tren sau spital – lucru cunoscut şi probat - este o totală pierdere de vreme căci niciodată nu te ridici mai puţin obosit, dar cu nişte timp clar irosit).Cazarea noi la Sibiu o facem mereu la acelaşi hostel, ieftin şi bun, deşi nu chiar central; au camere separate şi o bucătarie curăţică la etaj cu mini-dotări care îţi permit să-ţi faci un ceai sau o omletă, deşi am văzut pe acolo şi tocăniţe sau ciorbe pregătite de către cei mai gospodari dintre turişti.

foto by

A&A Photography

foto by

A&A Photography

foto by

A&A Photography

foto by

A&A Photography

foto by

A&A Photography

În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor deja se întamplau ceva souncheck-uri pe scenă cu formaţiile când noi ne grăbeam pentru a nu pierde întâlnirea cu tatuatoarea noastră, venită tocmai de la Oslo pentru a da viaţă viselor pe diferite bucăţi de piele. Ca şi în anii precedenţi, am găsit o mulţime de tatuatori celebri, provideri de cerneluri şi aparate de tatuat şi alte asemenea chestiuni caracteristice domeniului. Fundalul muzical, asigurat de un DJ profilat pe rock clasic, hard rock şi din caând în când câte un Billy Idol se străduia să facă atmosferă prin decibeli, acoperind zumzăitul constant al aparatelor de tatuat. După stabilirea câtorva detalii legate de schiţe, l-am abandonat pe C. la standul lui Astrid, frumoasa norvegiano-spaniolă cu uşoare urme de sânge maghiar. Noi, restul de trei muşchetari timişoreni, am făcut un periplu prin Piaţa Mare, Piaţa Mică şi câteva terase locale din care cea mai frumoasă, întinsă până pe Podul Minciunilor, beneficiază de un program artistic executat impecabil de un bătrân domn pianist pe care l-am remarcat în fiecare vizită de-a noastră la Sibiu şi care ne salută şi el mereu înclinând uşor capul în timp ce notele muzicale zboară lin printre degetele lui.

Întorşi la faţa acţiunii, la Transilvania Tattoo Expo, am trecut în revistă rapid cele trei formaţii tribute, adică Slayer – Silent Scream, DIO – Hungry for the Heaven şi Metallica – clujenii de la Masterpiece. M-am gândit atunci la afişul evenimentului şi parcă „Updated by Rock” mie mi-ar fi spus altceva, însă rockerii prezenţi la evenimentul concertistic au fost cât se poate de încântaţi. Nu la fel de încântaţi au fost cei prezenţi când a venit vorba de afterparty, deoarece acesta s-a ţinut într-o locaţie foarte apropiată, dar care vinde bere la 0,33 cu 8 lei, aşa că după prima am fost nevoiţi să ne mutăm într-un alt local în care am cunoscut sibieni de treabă şi puşi pe treabă...beristică. Ne-am despărţit de sibieni mulţumiţi că am reuşit să legăm noi prietenii (băieţii au schimbat şi numere de telefon) şi ne-am întors în liniştitul nostru hostel pentru încărcarea bateriilor, fără de care nu puteam începe ziua cu numărul 2 de Sibiu.

Un ceai verde cu fructe tropicale, la plic, dăruite cu drag de către D. mi-a deschis ochii pentru ziua cu numărul doi, pe care am continuat-o cu o altă plimbare pe strazile centrului istoric sibian, în căutare de localuri care să gatească bine şi dacă se poate şi ieftin. Ne-am oprit pe drum la o plăcintă bihoreană cu cartofi servită de o doamnă ce ascundea după pult o bucătărie abolut obişnuită, aşa că ne-am simţit invitaţi la ea acasă prin simpla noastră prezenţă în „boldă” (boldă  este un termen folosit în zona Transilvaniei care înseamnă în termeni largi „magazin”, „loc de unde cumperi orice”, „prăvălie”).

            Primul dintre restaurantele ce le avea C. în minte era închis de aproape un an (deşi locaţia părea că abia s-a încis în zori), aşa că ne-am mai plimbat ceva timp pe străzile mici, pavate din centru, până am ajuns într-un local parcă înfiinţat într-o mini-gradină botanică. Am servit acolo ceva supe (foarte bune şi săţioase) numai potrivite pentru dres berea de cu o seară înainte, iar băieţii s-au încumetat şi la ceva bruschette, numai bune de continuat în a bea bere...

            Întorşi la Festivalul de tattoo, am prins în desfăşurare un workshop despre normele de igienă legate de aceasta artă, după care ne-am delectat cu ceva bere rece de la standurile amplasate strategic în stânga şi dreapta intrării.

 

Un spectacol deosebit l-au făcut cei de la Mana Tahititatau, cu dansuri Maori (cu care ne-au bucurat privirea în toate cele trei zile de festival) în care au chemat şi oameni din public pe care i-au angrenat în miscările lor ancestrale care mie îmi păreau a fi ritualuri de împerechere şi de laudă adusă frumuseţii feminine şi puterii masculine. În echipa Mana Tahititatau am găsit o întreagă familie din care fac parte tatuatorul şi soţia sa, doi tineri bărbaţi, o frumoasă tânără dansatoare din buric şi un câine prietenos; am remarcat la standul lor că toţi erau mereu zâmbitori şi umpleau camera de pozitivism; am reuşit să vedem şi două tatuaje bătute la faţa locului de către  Mana Tahititatau în stilul de tatuat maori din insulele Noii Zeelande, cu cerneluri păstrate în mici recipiente de lemn, iar tatuajul în sine executat prin baterea ritmică a unei peniţe cu un fel de lingură de lemn; mie mi s-a părut că şi sunetele „maşinii de tatuat” maori formau un cântec, dar asta poate s-a întâmplat şi din cauză că eram deja şi eu sub vraja Astrid, care lucra de zor la minunatul meu scheleţel. Cele două standuri erau vecine, cel al lui Astrid şi maori, aşa că am reuşit să le văd bine pe toate cele exotice. 

 Apropos de chestii deosebite, au fost la festival şi reprezentanţii unui studio din Guadalajara (cu o altă frumuseţe exotică la stand, cu piele cafenie şi ochi migdalaţi, dar care măcar nu e fotogenică spre bucuria subsemnatei), precum şi nişte supplieri tot mexicani de măşti Mucha Lucha, tricouri cu modele locale şi alte mici suveniruri. Parcă  într-un consens cu alţii prezenţi în standuri, preţurile erau cam la fel peste tot: un tricou 45-65 de lei, o mască Mucha Lucha 60 lei, o pălarie 30 lei, etc.

 

Mi-a părut oarecum ciudat faptul că unele evenimente se întâmplau în acelaşi timp, parcă voind să te pună pe o fugă continuă dintr-un loc în celălalt; de exemlu, nu mi s-a părut foarte nimerit că simultan se tatua un domn (tatuator şi el, din Bucureşti) pe gât în tradiţionalul stil maori, timp în care se desfăşura concursul de tatuaje din ziua doi, iar afară cântau de zor cei de la Krepuskul, cu toate că nu cu foarte mult timp înainte mare lucru nu s-a întâmplat în zonă....Seara a fost închisă de formatia tribute Pantera – Domination, îndelung aplaudată de cei prezenţi, iar la afterparty (pentru că în locul oficial era scump şi fiţos) noi am ales un frumos fast-food unde fiecare şi-a făcut de cap cu caloriile, urmat apoi de un dezmăţ scurt şi la obiect legat de nişte beri, ceva rom, vodcă şi uşoare urme de Cola.

 

foto by

A&A Photography 

La festival am observat încă de la poartă că avem de-a face cu o chestiune bine pusă la punct, probabil se simte şi experienţa anilor anteriori; standuri cu tricouri, şepci, bandane şi te miri-ce stau în dreapta aşteptându-şi cuminţi clienţii; la standurile cu bere înghesuiala e ceva mai mare, dar spaţiul redevine lejer în zona câinilor din casa „Animal Life” - am înţeles că unul sau doi dintre căţei şi-au luat adio de la adăpost în favoarea unor familii iubitoare. Câteva maşini „de epocă” şi motociclete de viteză sau chopere aflate într-o mică expoziţie în perimetrul Casei de Cultura a Sindicatelor luminează feţele trecătorilor, marea lor majoritate având în cap un viitor plan din care face parte şi una din exponatele de aici. 

foto by

A&A Photography

Am fi vrut ca duminică să îi vedem în mod special pe cei de la Catrythm, pentru a putea opina în cunoştinţă de cauză, însă presaţi de îndatoririle de acasă la prânz am apucat drumul Timişorii, liniştit şi lipsit de peripeţii, exact aşa cum îl doream.

            Una peste alta, ceea ce aş puncta (fără maşina bâzâitoare de rigoare) ar fi următoarele:

-         Anul acesta Transilvania Tattoo Expo a avut paret de cea mai frumoasă dintre locaţii şi cred eu una din cele mai centrale;

-         Orgnizarea a fost în genere bună, mai ales că am găsit acolo o mică „armată” de voluntari;

-         Muzica din festival putea acoperi mai multe zone; cea care venea de la DJ putea depăşi zona anilor 80-90, iar cea cântată live putea fi mai puţin „tribute-like”;

-         Diversitatea stilurilor de tatuat, a artiştilor şi a culturilor prezente a impresionat cu siguranţă pe toţi cei care au fost acolo;

-         Uşoarele doze de vedetism ale tatuatorilor români m-au dezamăgit, mai ales comparativ cu lipsa de trufie, mândrie şi nas ridicat a adevăratelor vedete internaţionale, unele dintre ele aflate în top 10 mondial;

-         Revelaţia de moment: toţi tatuatorii buni şi foarte buni e musai să aibă ceva sânge latin în vene! (poate că nu e chiar adevărat, dar mie aşa mi-a părut)

Lineup si informatii despre MIGHTY SOUNDS - Cehia, 13-15 iulie 2012 (II)

După cum vă spuneam şi în articolele anterioare, Mighty Sounds ne aşteaptă în iulie la Tabor cu bilete începând de la doar 34 de euro pentru trei zile de rock'n'roll adevărat! Am început cu prezentarea celor ce vor performa în cel de-al doilea weekend din luna lui cuptor (cu menţiunea că în Cehia verile sunt ceva mai răcoroase ca la noi) şi în cele ce urmează aveţi continuarea:

D.R.I. (USA) - Hardcore punk, crossover thrash, thrashcore, thrash metal; ei spun că s-au înfiinţat pe 2 mai 1982, când quartetul Dirty Rotten Imbeciles a scos primele zgomote în public pe care le-au numit ulterior cântece. 

de ascultat: http://www.myspace.com/dri2

 

Discharge (UK) - Hardcore Punk - (1977) sunt consideraţi printre primii care au cântat hardcore punk şi care au făcut un mix între punk şi metal.Discharge au până în prezent 6 albume scoase pe piaţă, 7 EP-uri şi câteva single-uri şi compilaţii.

de ascultat:  http://www.myspace.com/dischargeukhc

 

Discoballs (CZ) - Ska, de ascultat: http://www.myspace.com/disc0balls

 

Distemper (RU) - Ska-Punk - band format in 1989 in Moscova; iniţial au apucat-o pe drumul hardcore punk, fără mare succes însă, aşa că din 1995 stilul ska-punk le va aduce celebritatea, odată cu cel de-al treilea album. Sunt recunoscuţi ca fiind foarte buni în varianta live, aşa că îi vom aştepta cu inters la Mighty Sounds.

de ascultat: http://www.myspace.com/distempermoscow

 

dOMi (NOR) - HC/Punk - 2004, câştigători ai Global Battle of Bands din Norvegia, dOMI au cântat în deschidere pentru NOFX, iar anul acesta pregătesc cel de-al doilea album ce urmează să apară până la finele verii.

 

Fast Food Orchestra (CZ) - una din cele mai importante prezenţe ceheşti la Mighty Sounds, aceştia sunt specializaţi pe ska/raggae/rocksteady şi show-ri live, fiind prezenţi la Tabor încă de la prima ediţie a festivalului, din 2008

de ascultat: http://www.myspace.com/fastfoodorchestra

 

Frank Turner (UK) - Folk/Punk - fost component al formaţiei Million Dead, Frank Turner vine la Mighty Sounds cu tolba plină de folk/punk, fiind pregătit să ne încânte auzul cu cele mai bune piese de pe cele 4 albume de studio, dintre care cel mai nou vine din 2011 şi se intitulează "England Keep my Bones"

(va continua)

 

 

 

---

Fotbalul pe înţelesul fetelor: Portugalia-Olanda minut cu minut sau păpuşeii portughezi i-au învins pe bondarii olandezi!

E drept că o să ma contraziceţi şi o să ziceţi că sunt şi microbiste care ştiu cam tot ce se întâmplă pe teren aşa ca băieţii, însă ceea ce vreau eu să vă povestesc este un punct de vedere a unei reprezentante a sexului frumos care nu s-a mai uitat la fotbal de pe vremea Coppa del Mondo, când era copilă de gimaziu şi paria cu tatăl ei…Ok, am să recunsc şi asta: e vorba chiar de mine, eu sunt egocentrica care vă povesteşte meciul, dar uneori sună bine totul la persoana a treia, ca şi cum aş fi rudă regala sau aşa ceva…
 
Să începem aşadar: seară caldă de iunie… De ce să stau acasă?  Îmbinăm utilul (meciul pe care vrea să îl vadă T.) cu plăcutul, adică o plimbare de seară pe malul Begăi cu punct terminus la terasa Docks, unde deja s-au strâns câţiva prieteni microbişti. Prietenul nostru B. a fost aşa drăguţ că ne-a reţinut 2 locuri în faţa unui ecran; observ şi eu după vreo 20 de minute că pe celălalt ecran e alt meci – Germania cu Danemarca – şi  îi mulţumesc în gând lui B. că ne-a ţinut loc aici, portughezii sunt mult mai arătoşi decât nemţii şi printre olandezi sunt câteva “bucăţi” mai faine ca danezii…
 
Am ratat începutul meciului, mi-ar fi plăcut să îi văd pe toţi aranjaţi în linie dreaptă – măcar aşa puteam face un top iniţial al “păpuşeilor” de pe teren, dar mă consolez cu gândul că o să-i descopăr eu pe rând pe fiecare ce conteaza, cu restul oricum n-are rost să îmi încarc memoria.

Nicola Rizzoli 

 Arbitrul (Nicola Rizzoli) am aflat că e un italian de 40 de ani căruia văd că îi stă bine în galben pentru că în alte poze nu arată aşa de bine. Critica de specialitate notează că e în formă maximă, eu sper că o să vad nişte prim-planuri cu el ca să pot consemna la fel…
Olandezii sunt azi îmbrăcaţi ca nişte bondari, cu negru şi portocaliu, iar portughezii sunt oricum arătoşi, chiar şi în roşu.

Christiano Ronaldo

 - “min. 8: Cristiano Ronaldo execută o lovitură liberă, dar mingea este deviată în corner”. Eu mă bucur de un scurt prim-plan în care atacantul de 27 de ani şi cu o valorare de cel puţin 12.24 milioane de lire sterline se abţine să scuipe, ceea ce mă fericeşte cel puţin la fel de mult ca şi freza lui; pe de altă parte observ că vedeta portugheză de 1,87 m şi 84 de kg e mai pensat ca mine, ceea ce îmi aminteşte să pun reminder pe telefon pentru cosmetică pe marţi, cel târziu.

Van der Vaart

 - “min. 12: GOL OLANDA! Van der Vaart a marcat cu un şut frumos, la colţul lung, după o pasă a lui Robben. PORTUGALIA-OLANDA 0-1”. Van der Vaart, chiar dacă nu foarte chipeş primeşte punctaj pentru că e un soţ devotat (la un moment dat a renunţat la ceva transfer avantajos lui deoarece soţia lui se afla sub tratament în Madrid), iar Robben, cu părere de rău, trebuie să recunoaştem că e unul dintre cei mai neaspectuoşi jucători de pe teren, drept pentru care e de înţeles de ce s-a însurat cu prietena din vremea liceului…

Stekelenburg

 - “min. 16: Cristiano Ronaldo trage în bară după o acţiune personală” – prindem iar ceva prim-planuri cu băiatul, chiar îi vine bine roşul ăsta în contrast cu pielea lui bronzat-arămie; îl prindem câteva momente şi pe Maarten Stekelenburg, portarul olandez de 1,97 şi mă gândesc cu drag la prietenele mele mai înalte care cu siguranţă l-ar aprecia, mai ales dacă meciul ăsta s-ar juca la bustul gol…

Postiga

 - “min. 17: ocazie uriaşă a portughezilor. Postiga a scăpat singur cu portarul, dar a fost blocat” – îmi pare rău de băiatul ăsta, mai ales că el e frumuşel şi parcă nu aşa “înţepat” ca “vedetul” Ronaldo, e şi ceva mai micuţ decât alţii de pe teren; când zâmbeşte face uşoare gropiţe, lucru ce nu s-a întamplat pe teren (că a ratat, săracul) dar am gasit eu pe google ceva poze edificatoare…

Ronaldo

 
- “min. 28: GOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo înscrie cu un şut la colţul scurt. PORTUGALIA-OLANDA 1-1.” Băieţii comentează că e gol frumos, curat, iar eu mă întreb de ce nu primim în pauză imagini din vestiarele jucătorilor, cu siguranţă ar fi muuult mai multe telespectatoare dornice să privească meciuri de prima ligă (deja am vocabular, vedeţi?) decât acum când cele câteva fete de aici par cam absente…

Nani

 

- “min. 31: ocazie bună pentru Nani”; pentru cine apreciază genul, jucătorul de 25 de ani arată precum Michael Jackson în perioada lui de început, are şi energie şi prospeţime în look; am aflat despre Nani că de fapt îl cheamă Luís Carlos Almeida da Cunha, şi că are 9 fraţi din partea mamei si 5 din partea tatălui (porecla i-a dat-o o soră mai mică), s-a năascut undeva în vestul Africii şi a fost crescut de o mătuşă in Lisabona, unde trebuia iniţial să meargă pe jos kilometrii buni pentru a-şi urma visul de a fi fotbalist; cu aşa poveste, mă abţin în cele ce urmează de la eventualele mişto-uri legate de numele lui de scenă, deşi îmi revine umorul subit când citesc că tipul ăsta valorează în jur de 25,5 milioane euro în prezent…

 

“PAUZĂ. PORTUGALIA-OLANDA 1-1” – mă supăr rău pe TVR că se grăbesc să ne întrerupă emisia de pe teren, speram să văd şi eu echipele cum se retrag în vestiare şi poate si vreun bust, ceva, de jucător transpirat; în schimb, ne delectăm în pauză cu reclame stupide care ne anunţă din moment în moment că România nu s-a calificat, dar putem “adopta” alte ţări europene pe parcursul campionatului…Ce naiba să adopţi în afară de postura supăratei că aştia de la TVR nu se gândesc nici 2 secunde la noi? Trebuie să se accidenteze careva grav ca să ni-l arate de aproape, iar când se mai şterge câte unul cu tricoul (ocazie de văzut pătrăţele de fotbalist) ne bagă repede sigla aia mare cu flori de la Euro nuş-ce….

Ronaldo cum nu l-am văzut

 
“A început repriza a doua.”  - undeva pe mijlocul terneului, îl remarc repede pe Ronaldo care în pauză şi-a dat părul cu o tonă de pomadă şi acum străluceşte tot; remarc de asemenea că e foarte proaspăt barbierit (mă şi întreb, oare asta a făcut el toată pauza?) şi constat că e numai bun de făcut reclamă la Gilette. 

  
 
“- min. 51: cartonaş galben pentru olandezul Willems”, cel mai tânăr fotbalist care joacă la un turneu final al Campionatului European, adică are puţin peste 18 anişori, face parte din categoria aceea de negri cu pielea foarte închisă la culoare (undeva spre zona abanosului din poveşti), aşa că nu putem să îl punctăm decât pentru genele întoarse şi să sperăm că va creşte frumos.

- “min. 68: schimbare Olanda. Iese Willems, intră Afellay” – o schimbare în bine, şi aşa ăsta micu’ făcea prostii pe teren că de aia i-a dat italianul cartonaş galben…Încep să mă simt la grădiniţă, Affelay ăsta are făţucă de teenager, deşi nu-l văd bine că nesimţiţii de cameramani nu mă ajută mai deloc. Totuşi, Afellay are 26 de ani şi-mi place că pricepuţii în fotbal îl apreciază pentru “great ball skills”…

Affelay

 

Van Persie

 - min. 70: cartonaş galben pentru Van Persie; îmi pare rău de băiatul ăsta, dar arbitrul italian are dreptate; pe de altă parte, trebuie remarcat Van Persie pentru că e şi înalt (1,87) şi frumuşel (vezi foto) şi de familie bună (mama designer de bijuterii, tatăl sculptor); are ceva “pete” în history pentru că şi-a înşelat la un moment dat soţia, dar putem să îi dăm circumstanţe atenuante deoarece fata asta e cu el din vremea adolescenţei, iar plata şi-a făcut-o fiind arestat şi acuzat de viol de cealaltă femeie ce avea o acută nevoie de publicitate…

Meierles

- “min. 72: schimbare Portugalia. Iese Meireles, intră Custodio”; Mă întreb dacă pe Meierles l-au scos din cauză că e foarte tautat şi nu se poate încadra în societate (după cum zice un apropiat prieten că risc să “mă ratez” şi eu) şi sper să-i fie aşa cald încât să-şi dea jos naibii tricoul ăla să vedem şi noi dacă îi plac alea realiste sau old-school, dacă sunt legate între ele…aşa, doar de pe mâini nu se înţelege mare lucru…nu se dezbracă, dar caut acasă pe net şi văd că are mîinile complet acoperite şi de pe spate stă sa zboare un dragonaş câştigă un punct în plus la mine în clasament pentru că îl prind bine costumele, aşa cu reiese din pozele de pe net… Custodio chiar are faţă de fotbalist, mă plictiseşte şi mă gândesc că Meireles nu era aşa de prost jucător, dacă rămanea pe teren poate ar fi făacut schimb de tricouri la final cu careva…
 
- “min. 74: GOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo marchează după o acţiune de contraatc a lui Nani, PORTUGALIA-OLANDA 2-1.” Normal că ma întreb dacă meciul nu e aranjat, că din toţi ăştia 20 de jucători taman vedeta marchează din nou; îl întreb pe dragul meu T. dacă îi creşte preţul pe piaţă din cauza celor 2 goluri, el zice că oricum e groaznic de scump şi după cum am aflat ulterior chiar este…pe unii nu-i mai satură Dumnezo (gândesc), ce nu putea să-l lase şi pe altul să facă treabă în meci?


- “min. 83: Van der Vaart trage în bară” şi eu mă supăr că nu primim iar prim-planuri cu portarul, Rui Patricio, pentru că mie de la distanţă îmi pare un animal frumos şi ăştia nu mă lasă să ma edific…chiar am văzut că au camere deasupra ambelor porţi dar niciodată nu ne arată cum stă musculatura pe băieţii ăştia înalţi care umblă cu mănuşi…

 

- “min. 88: schimbare Portugalia. Iese Nani, intră Rolando”; nu vă speriaţi, nu şi-a dublat înfumuratul ăla pensat personalitatea, e alt tip cu diferenţă de două litere si trei nuanţe la culoarea pielii şi îl cheamă de fapt Rolando Jorge Pires da Fonseca, aproape imposibil de reţinut, ceea ce nici nu merită că nici treabă pe teren nu prea a făcut, dar nici într-un mare fel nu arată…

 
- “min. 90: cartonaş galben pentru Pereira” un alt jucător de culoare (să zicem mahon închis) despre care băeiţii de la masă zic că a jucat şi la CFR…aşa zice şi wicki, dar n-a făcut treabă  pentru că într-un an a reuşit doar un singur gol să dea…de aia probabil că l-au trimis acasă clujenii, dar nu o să vorbesc despre asta cu comesenii mei că ştiu că lor le place Poli şi nu le place CFR Cluj.

“FINAL. PORTUGALIA-OLANDA 2-1.” Am aşteptat momentul ăsta cu sufletul la gură, însă din nou TVR-ul vede cu ochii închişi că ne dă o panoramă a stadioului, trece ca din elicopter pe lângă câţiva jucători şi dup-aia iar reclame cu România necalificată…

Acuma, că a trecut meciul şi mi-au trecut şi dracii că n-am văzut nimic deşi eram chiar în faţa ecranului mă bucur de berea care transpiră prin halbă (fotbaliştii cred că sunt la duş, cu tone de aburi de jur-împrejur), cred că se cuvine să tragem câteva concluzii şi întrebări retorice legate de toate meciurile astea ce ar trebui filmate cu totul altfel, să conţină şi o perspectivă feminină.Să vedeţi voi băieţi cum nu o să mai aveţi loc de fete la tv când e câte un campionat, doar că şi ele o sa dorească tot fotbal!

-         în sporturile feminine ne sunt prezentate pe micul ecran domnişoarele sportive într-o maneiră întotdeauna sexi, de ce n-ar fi aşa şi în fotbal?

-         Comentatorii ăştia ce i-am auzit eu sunt rupţi din era comunistă şi n-au habar de vieţile personale a jucătorilor, mult mai interesante ca imaginile artistice de lemn folosite de ei;

-         Dacă meciurile se joacă vara, pe căldură, de ce nu îi ajută nimeni pe fotbalişti cu nişte pantaloni de ciclişti şi pentru ruşinoşi maieuri, iar pentru ceilaţi doar expoziţii de pătrăţele?

-         Ne sunt arătate fazele de gol şi golurile de câte 2-3 ori şi aproape deloc planuri apropiate cu jucătorii, să vedem cum transpiră ei de fapt acolo, pe teren…

O zi de byron în Timişoara - live, unplugged, electric şi viu

Vinerea a fost grea pentru cei de la byron, mai ales că ziua de lucru și-au început-o la Street Delivery, la 18.30, într-o inedită întâlnire cu fanii și presa la ceainăria Cărturești, unde au povestit despre "Live Underground", DVD-ul (disponibil în ediţie limitată şi în variantă Blue-Ray) ce conţine cele două concerte susţinute în salina Turda. Întâlnirea s-a încheiat cu un minirecital unplugged, un preambul a serii ce stătea sub semnul byron. 

Ultimul concert din turneul naţional de promovare "Live Underground Tour" a început uşor după ora 22.00 în Life Pub, în faţa unui public entuziast, pe care nu-l întâlnim des la alte evenimente rock. Concertul a debutat în puternice nuanţe de progressive rock, "actorul" principal, Dan Byron declarând că are o uşoară senzaţie de multiplicare a personalităţilor, mai ales că acesta a trebuit să "acopere" şi partea de keyboards (6fingers, clăparul trupei, nu a putut fi prezent la eveniment). Am detectat pe  parcursul concertului uşoare nuanţe de Bon Jovi sau Reamonn, spre deliciul celor prezenţi. Undeva între părţile vocale, chitara acustica, flaut şi clape, Dan Byron a cucerit publicul alături de Costin Oprea (chitară electrică), Laszlo Demeter (chitară bass) şi Dan Georgescu (tobe). Am remarcat că trupa byron este extrem de bine legată, profesionalismul, dedicaţia şi comunicarea non-verbală fiind câteva din atributele lor. Băieţii au cântat mai mult de două ore şi au avut două bis-uri îndelung cerute, când ne-au oferit şi trei cover-uri printre care şi Queen sau Noir Desir.

 Imediat după concert, trupa byron au dat autografe, au făcut poze cu fanii şi au acordat interviuri, după care relaxarea a continuat la "un pahar de vorbă", urmat de un scurt periplu prin cluburile timişorene, pline-ochi la două ore după miezul nopţii.

Cei care doresc să îi (re)vadă pe byron au posibiliatea pe data de 27 iunie în exclusivitate pe HBO să ia parte din faţa micului ecran la concertul unnpluged (din mina Terezia) si electric (amfiteatrul din mina Rudolf), coborând virtual la peste 100 de metri în salina Turda pentru mai mult de 100 de minute de muzică.

byron în Life Pub şi la Street Delivery, vineri 15.06.2012

Am observat de-a lungul anilor că în Timişoara, odată cu venirea primăverii încep să "îmbobocească" tot felul de evenimente culturale şi nu numai, iar acestea se ţin lanţ până când ne loveşte canicula, după care spre toamnă strângem iar o recoltă frumoasă de concerte, mini-fest-uri şi alte asemenea până către hibernarea de iarnă când aproape nimic nu se întamplă în urbea noastră dragă. Aşa că ceea ce vă recomand este să profităm de cele mai noi anunţate evenimente, până la vacanţa de vară.

Pentru vineri, 15 iunie, cei de la byron ne-au pregătit programul încă de la ora 18:30 la Cărtureşti (pe Mercy), în cadrul Street Delivery, "pentru o vorbă la o ceaşcă de ceai, poze, autografe şi poate un mic set unplugged", după cum ne promit în comunicatul oficial. Practic byron vin în Timişoara pentru lansarea DVD-ului Live Underground, care conţine cele două concerte susţinute în salina Turda (unplugged pe insula de sare şi electric în amfiteatru, în total 100 de minute de muzică) în care sunt implicaţi şi câţiva invitaţi, printre care şi Nicu Alifantis (invitat special), iar din setlist a făcut parte şi o piesă nouă, ce va apărea pe următorul album: “Running In Circles”. Şi cum a vorbi despre muzică este bine, dar şi mai bine e să o asculţi, byron vor concerta cu începere de la 21.30 in Life Pub, preţul biletului fiind de 20 de lei. Dacă vreţi să aveţi masă în casa Life Pub, puteţi face rezervări la numărul de telefon 072 369 5363.

 http://www.youtube.com/watch?v=w2EjeAv_tHw&feature=bf_next&list=ALzxNYRMVOCRhXB-N6nFY4OkrGQDyNEHyL

Timrock 2012 – văzut din faţa şi din spatele scenei (II)

Pentru că evenimentele încă sunt "la cald", dar tind încet-încet să se "răcească", fără prea multe metafore şi epitete, am să vă relatez despre zilele a doua şi a treia a festivalului Timrock, aflat în plină renaştere în vara acestui an:
Joi, 7 iunie 2012:

AIM

AIM: Trupa jimboleană care a deschis cea de a doua zi, se adresează unui public matur iubitor de heavy metal; comparativ cu anul trecut, când am avut ocazia de a-i vedea la Peninsula, aceştia au adăugat accente progresive în sound, iar cei prezenţi au fost încântaţi de acest fapt.

Toxic

 Toxic: Un band timişorean ce activează din 2004, aceştia au reuşit să atragă publicul spre scenă, încadrându-se într-un rock ritmat, încadrat perfect in riff-urile puternice ce au dominat a doua zi de Timrock. Mi-ar fi plăcut de la Toxic şi încă câteva trupe din această a doua zi să aducă ceva nou în pesajul rock, însă reţeta clasică a prins în acest mod la rockeri mici şi mari.

Chiroptera

Chiroptera: Unul din cele mai tinere band-uri de pe scena Timrock, cu un plus pentru imagine si un mare minus pentru teribilism si atitudine legate de partea "din spatele scenei". Publicul adolescentin s-a văzut reprezentat pe scenă, i-au iubit şi i-au încurajat să cânte cu patos. Cu un adaos de profesionalism şi un minus de extravaganţă puţin forţată, Chiroptera pot face treabă bună în viitor.

Pandora: Trupa ce a definit cea de-a doua zi ca fiind cea a metalelor, şi-au făcut bine treaba, au fost aplaudaţi şi scandaţi de iubitorii genului. Adrian Mariaş (vocalul trupei), cu ceva probleme de sănătate, a preferat să urce pe scenă şi să ofere un show complet în detrimentul vizitei la medic.

Burning Table: Un show pe care l-am aşteptat cu deosebit interes, în ideea de schimbare a ritmului hard and heavy, mai ales că pe băieţii aştia îi văzusem recent la Daos. Un plus de space rock cu progressive, blues şi ceva funk ce ne-a picat numai bine tuturor celor prezenţi. Încurajez din suflet brand-uriea acestei formaţii pentru ca au tot ce le trebuie: tehnică impecabilă, componenţă de elită şi un logo ce ar putea că apară din ce în ce mai des în media.

Mircea Baniciu

Mircea Baniciu: Penultimul concert din cea de-a doua seară a cucerit publicul în clasicul stil folk: un om şi o chitară ce au umplut aerul prin claritatea sunetului şi sensibilitatea genului abordat. Pozitiv, jovial, comunicativ, Mircea Baniciu a creat un moment al "focului de tabără", inserând între cântecele ce le ştiam toţi    "by heart" (mult mai potrivită expresia în engleză) şi mici povestioare amuzante.

Krypton Reunion: Headliner-ii zilei de joi şi un nume demn de istoria Timrock, Krypton au venit în formula lor cea mai bună şi ne-au oferit o mostră de rock clasic românesc. Cu un look a-la Led Zeppelin şi o voce de zile mari, Gabriel Nicolau ("Guriţă) i-a acaparat compelt pe cei prezenţi. Personal însă, citind criticile de specialitate în urma concertului din Bucureşti, mă aşteptam ca termenul de "reorchestrare" să fi avut un alt sens.


Vineri, 8 iunie 2012:

A.L.L.

A.L.L.: Adam, Luca şi Lucas formează cel mai tânăr band prezent la Timrock şi au deschis ultima seară de Timrock. Cu vârste de 7-9 ani, cei trei mici rockeri cu chitări mari, acustice au reuşit să aducă zâmbete pe feţele tuturor (inclusiv a echipei de la mixere, unde deobicei totul e foarte serios) prin cover-urile abordate, căci sună interesant anumite versuri din gura lor ("Always tease, tease, tease/You're happy when I'm on my knees" - cu o pronunţie corectă, dar venintă de undeva din vârful limbii, ca într-un joc ce conţine şi mici cântece, este un exemplu concludent în acest sens).

Mircea Bunea Trio

Mircea Bunea Trio:  Pe Mircea Bunea mi-l amintesc din vremea liceului, când îmi dădea autografe direct pe blugi şi încă făcea parte din Riff şi tot de atunci m-am obişnuit cu optimismul lui incorigibil; Mircea Bunea Trio înseamnă profesionalism, alături de Mircea fiind vorba şi despre Victor Miclăuş şi Gore Teodorescu care au performant promiţător la Timrock anul acesta.

Stone Fixion

Stone Fixion: aşa am luat o "gură" de metal, de nelipsit pentru un festival de rock. Cei care sunt fani ai genului metalcore/deathcore au apreciat extrem de pozitiv concertul, laudele exprimate prin aplauze la scenă transformându-se în cuvinte frumoase pe pagina de facebook a bandului.

Grimegod

Grimegod: Prima formaţie de doom death din România şi înfiinţată la începutul anilor 90 în Arad, avânt un target binedefinit şi fani oriunde ajung să cânte; au făcut şi la Timrock un show bun, publicul fiind încântat şi de latura feminină a bandului.

Sanctuar

Sanctuar: în zona clară a metalului şi neriscând prin abordarea altor genuri, Sanctuar au avut parte de un public care ştia la ce să se aştepte şi pe care l-a satisfăcut complet show-ul band-ului. Din nou aş fi apreciat ceva schimbări de sound, inovaţii, influenţe curente pe lângă riff-urile clasice si tobele bine bătute.

Bio: Aşa după cum ne-a recomandat prezentatorul festivalului, Aurel Cotarcă, am rămas cu o certă impresie: "consumaţi cât mai multe produse Bio!" Deşi au rămas numai în patru componenţi, trupa Bio au reuşit  să facă o atmosferă deosebită, lumea începând să strângă rândurile în faţa scenei; Our Bicracy a fost materialul pe care ni l-au prezentat, piesele fiind uşor reorchestrate cu sound-uri ce aduc aminte de Burning Table, asta poate şi din cauza "impărţirii" aceluiaşi basist, Stefan Czifrak. Vocalul Gabi Szorad a fost într-o formă de zile mari, iar Horea Crişovan a demonstrat din  nou că este unul din cei mai buni şi iubiti chitarişti timişoreni, iar în partea de tobe Florin Cvaşa a umplut de ritm concertul; rezultatul? Cererile de bis nu au contenit!

Coma: Veniţi cu valuri de energie de acasă, Coma au reuşit să strângă publicul în faţă şi chiar să îşi aducă un nou membru în band pentru câteva piese, un tânăr certat cu bodyguarzii care nu ştiau de "moşală", dar care s-a refugiat tocmai pe scenă. Am apreciat secvenţele de hard-core a show-ului (era nevoie şi de aşa ceva) şi nu mi-au plăcut influenţele gen Linkin Park (în deschiderea cărora au cântat cu 2 zile înainte la Romexpo), însă trebuie subliniat că a fost unul din cele mai apreciate concerte din Timrock 2012.

Implant pentru Refuz: Una din puţinele formaţii timişorene ce se pot mândri că au un public al lor, o masă de oameni care vin să-i vadă, să strige şi să salte împreună cu IPR. Un show scurtat din cauza zilei pre-vot (când nici musca nu tre' să se audă că şi ea ar putea avea opinii politice) ce a schimbat energie cu publicul, un spectacol în forţă ce s-a încheiat subit sub scandările publicului ce nu vroia să plece, mai avea nevoie de IPR! IPR! IPR!

Una peste alta, Timrock 2012 a fost mişto şi le zic: "Ciudă! Ciudă!" celor ce n-au fost acolo. Aş vrea mai multe scene şi mai multe manifestări (după cum am mai zis) şi mi-ar place să fie poate mai multe zile şi mai către weekend...Foarte important ar fi ca lineup-ul să cuprindă o gamă cât mai diversificată de sub-genuri rock (unele au lipsit cu desăvârşire anul acesta) şi să beneficieze de un marketing muuult mai bine gândit, cu toate cele pregătite din timp şi trimise publicului aşa încât să le stârnească întâi interesul şi apoi dorinţa de a participa la Timrock 2013!