Despre lumea underground şi uneori despre mainstream; despre rock, punk, rockabilly, pshychobilly, surf, stoner şi tot ceea ce îmi trece pe la urechi şi sună bine...despre tobe (preferatele mele), chitări, contrabasuri; despre concerte, festivaluri, spectacole; rareori despre răbufniri interioare, războaie emoţional-muzicale, sport sau alte arte...
sâmbătă, 21 iulie 2012
miercuri, 18 iulie 2012
Am zis că nu fac politică...Da' eu cu cine votez?
Adevărul e că nu mă mai pot abţine..Câteva chestii chiar trebuie spuse, mă roade
rău tastatura şi deja nu mai suport, sper să nu vă plicitsesc şi să-mi păstrez
coerenţa şi calmul până la final:
Prima chestiune şi (cred eu) cea mai importanta e că noi, românii, nu avem clasă politică! Toţi burtoşii, avizi de putere şi sictiriţi se plimbă de la o formaţiune la alta, iar partidele istorice sunt demult...doar istorie. Îi văd pe I.C.Brătianu sau I. Gh. Duca (vechii PNL-işti) cum se tot învârt ei în pământ precum puiul în rotisor de când cu alianţele de compromis, din care cea mai tare e asta cu USL-ul, când stânga a dat mâna cu dreapta politică, în continua luptă pentru ciolan (sau ce o mai fi rămas din el)...Pe de altă parte, îmi pot imagina un rotisor vecin în care Iuliu Maniu îşi exprimă (precum în "Lacul" lui Eminescu “în cuibar rotind de ape”) părerea legată de "forţa" PNŢCD, care de prin 2007 s-a tot fracţionat până a reuşit să îşi piardă şi ultimul stindard (cel din Timişoara)... PD-L-ul (format din comasarea prin fuziune a Frontului Salvării Naţionale cu Partidul Democrat, lucru foarte important de reţinut) este la pământ de când cu preşedintele marinar şi a fost aspru sancţionat la alegerile locale, când orice era mai bun ca PD-L pentru alegători (mare parte din ei extrem de vârstinicii ce hotărăsc viitorul tinerilor prea leneşi pentru a-şi exprima dreptul de vot, cel pentru care s-a murit în decembrie '89, dar ăsta e alt subiect)...
Mai avem şi partidele utopice, Partidul Poporului şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (cu fără prea mari diferenţe între ele), care încep să prindă la public, la acel public semi-analfabet, mereu cu foamea în stomac şi dornic de miracole - cum ar fi dublarea salariilor şi a pensiilor fără un plan stabilit anterior sau vreo platformă politică aşa, ca la carte.... Mai apar în menţionările recente şi alte utopii politice, ca de exemplu UNPR (din 2008, format de membrii de partid ai PSD, PNL şi PC – încă mă întreb - cum naiba?) sau PRM, a căror simpatizanţi s-au mutat (evident) spre noul idol Dan Diaconescu, "viitorul preşedinte al României", cel care e capabil să vorbească cu decedaţii prin telefon, în direct. Sigur că trebuie menţionate şi partidele minorităţilor naţionale, din care UDMR-ul se unduieşte după cum bate briza puterii centrale, FDGR-ul, care nu prea mai are simpatizanţi sau membri din motive de emigrare şi cele două partide ale rromilor care la alegerile locale au fost votaţi cu ştampile pe ambele partide, lucru ce îl garantez; am văzut cu ochii mei treaba asta, în calitate de membru într-o comisie de votare...Şi-or mai fi şi alţii, dar mie importanţi în politica actuală aceştia mi se par...
Oarecum inspirată de ideea ştampilării multiple, am vrut să fac o campanie care se numeşte "Votează-i pe toţi pentru că toţi sunt la fel!" dar am aflat că este ilegal, deşi ar fi meritat o asemenea atitudine din partea maselor nemulţumite…
Pe de altă parte i-am auzit pe unii şi pe altţii că n-au fost la vot la alegerile locale pentru că a fost prea cald, secţia cam departe, a fost ziua mătuşii, etc., etc.
În aceste condiţii nu ne rămâne decât să tragem ponoasele recentei "urecheli" politice (admonestare făcută de către majoriatea vâstrnicilor, tot ăia care l-au votat ani la rândul pe "domnul" Iliescu) şi să ne plângem că Robu dă 90.000 lei pentru Inna şi n-a vrut să scoată nimic pentru Gărâna, în urma unor răfuieli mai mult sau mai puţin personale, să ne uităm cum domnul primar dă cu amenzile în micile societăţi comerciale din Centru (am înţeles că prin Complexul Studenţesc ar fi şi afacerile lui, deci acolo vor trăi shaorma, kebabul şi alte cele mult şi bine).
La nivel naţional, aşa cum e de aşteptat, situaţia e mai mult decât hilară: Adrian Năstase „îşi dă” cu pistolul pe lângă gât, într-o mascaradă super-mediatizată, timp în care alţii fac răsturnări de putere ce mie-mi miros a fi nedemocratice (nu că ar fi bun „Chiorul” de ceva, să nu mă înţelegeţi greşit), se mai face circ şi cu strainătatea, problema fiind „cine merge la un summit” la care oricum România nu are nici un cuvânt de spus pentru că România a luat demult poziţia „capul ce se pleacă, bagă-n buzunar şi restul (poporului) să mai aştepte”, creşte valuta, mie îmi cresc chiria şi mare parte din valoarea facturilor curente, îmi creşte şi tensiunea odată cu alerta politică şi ajung ca Cetăţeanul Turmentat să mă întreb, cu gândul la referendum, alegerile din noiembrie sau ce o mai fi de ştampilat prin şcoli şi grădiniţe: „Dom’le, toate ca toate, dar eu cu cine votez?”
p.s.
Avea dreptate Mike McColgan (pe care l-am văzut duminică cu Street Dogs în închidere de Mighty Sounds) când zicea el frumuşel de pe scenă, cu referire la aria internaţională: "Fuck politics!" Iar pentru ale noastre, cele muzicale, să ne găsim mai degrabă sprijin din partea marilor magnaţi ce vând bere, suc şi alte cele şi să ne rugăm ca "partea română" să nu fie implicată politic!
p.p.s
Scriind aceste rânduri, mi-a sărit în ochi un alt articol despre un festival ce se mută din Jimbolia în Timişoara (şi am aflat rapid, de pe net, că acolo s-a întâmplat o altă inversiune politică, în care UDMR-ul a pierdut scaunul Primăriei in favoarea PD-L) şi aproape că mă bufneşte râsul văzând în ce mod se răzbună politicienii unii pe alţii prin intermediul pârghiilor umane, cultural-artistice şi de viitor...

Etichete:
clasa politică,
eu cu cine votez,
FDGR,
FSN,
PDL,
PNL,
PNTCD,
politica,
politica centrala,
PP,
PPDD,
Timisoara,
UDMR,
USL,
vot,
votare
luni, 9 iulie 2012
Punk Acustic la Manufactura pe 10 iulie
Manufactura Timişoara este unul din localurile în care mă duc cu drag, atmosfera e mereu prietenoasă, sortimentaţia de bere interesantă, iar preţurile la suc/bere/long drinks sunt adaptate unui buzunar decent. Pentru data de 10 iulie însă avem mari aşteptări, cu atât mai mult cu cât va avea loc un concert de punk acustic, aşa cum demult nu am mai văzut prin urbe.
Trei Ceasuri Rele ne prezintă un concert extraordinar cu Joey Briggs (Los Angeles, SUA), The Forum Walters (Viena, Austria) si The Liberation Service (Viena/Graz, Austria); concertul de marţi face parte din turneul european în care aceştia au pornit pe 29 iunie la Viena şi a continuat în Cehia, Italia, Grecia si Turcia, va trece prin România (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara) şi va continua cu Germania, Franţa, Austria.
Turneul se pare că nu a fost lipsit de peripeţii: încă din start au fost complicaţii legate de bagajele lui Joey Briggs în drumul său din SUA către Austria (poza de profil facebook ni-l prezintă pe Joey îmbraţişându-şi troller-ul cu drag), în ziua a doua de turneu (Cehia) aceştia au fost implicaţi într-un accident (fără urmări grave,din fericire), iar în ziua a patra (în Italia) duba cu care se deplasează aceştia s-a defectat, iar ca bonus au fost furate laptop-urile formaţiilor...
| Joey Briggs |
The Forum Walters au scris pe facebook că au decoperit paradisul în Grecia, iar cei de la The Liberation Service au adoptat un nou membru în band la graniţa românească - pe Tofu, un draguţ câine care se pare că are ureche muzicală axată pe ska şi skacore, mai ales că s-a descoperit deja că este fan The Antimaniax.
| The Forum Walters |
Dincolo de toate aceste poveşti interesante legate de turneul european aflat în plină desfăşurare, cel mai important este să le facem marţi, 10 iunie 2012, o bună primire străinezilor ce ne promit un concert pe cinste: Joey Briggs (cu un gen muzical ce nu se vrea definit clar, dar eu aş vota ca fiind un punk lejer, plăcut, prietenos), The Forum Walters (punk-rock cu influenţe reggae, ska, folk) şi The Liberation Service (folk, punk, indie, hardcore - sau tot ceea ce înţelege ascultătorul, care vor impresiona prin implicarea violonistei lor, Verena, in procesul artistic)! Aşadar, notaţi vă rog programul pe marţi: ora 20.00, Manufactura, intrare aproape gratis (a se citi 10 lei)!
| The Liberation Service |
marți, 3 iulie 2012
Punk'n'Fun pe 5 iulie cu Argies şi Living Dead Army în Alkimia
Trei Ceasuri Rele
ne aduc joi cel puţin trei ceasuri bune de muzică adevărată în Timişoara! Pe data de 5 iulie semnăm condica
la Alkimia pentru un show de excepţie cu Living Dead Army (Horror
Punkrock / Hell'n'Roll de la vecinii noştri din Szentes) şi Argies (Punk-Rock
made in Argentina).
Toate astea se vor întâmpla cu începere de la ora 20.00, iar biletul este de
doar 10 lei. De menţionat că pe Living Dead Army i-am mai văzut şi în ianuarie
2010, când au cântat cu Haos în deschidere, la Manufactura.
Şi pentru că numai cine studiază află chestii
noi, iată ce am reuşit să descopăr pentru voi legat de viitor-prietenii noştri
din Argentina:
Argies s-au înfiinţat în 1984 şi au
puternice rădăcini in punkul britanic, dar şi influenţe de ska, raggae, dub si
bineînţeles rock’n’roll cu elemente latine. Urmând politica “do it yourself”,
aceştia au o carieră de succes reuşind pe tot parcursul existenţei să-şi
menţină independenţa.
Numele bandului provine din derivatul
peiorativ al cuvântului “argentinian” folosit de către englezi în războiul din
1982 pentru Insulele Falkland. Cu toate acestea, Argies nu sunt naţionalişti,
ci mai degrabă aparţin culturii muzicale internaţionale, aşa cum declară chiar
ei. La mijocul anilor ’90 formaţia părăseşte oraşul lor de baştină, Rosario, pentru Buenos
Aires şi cîntă anual în peste 35 de concerte, ceea ce
îi face fruntaşi în topul prestaţiilor live. Începând cu 1999, formaţia îşi
extinde sectorul concertistic participând cu regularitate la turnee în America
de Sud şi Europa. David (voce, chitară), Manu (tobe, chours), Tobi (bass,
chours) şi Haali (chitara, chours) funcţionează ca un tot unitar care a învăţat
de-a lungul timpului că diferenţele de opinie dau savoare produsului final,
muzica. Metoda lor de a face muzică i-a transformat pe Argies într-o adevărată
mişcare culurală independentă.
Cum Argies au activat atâţia ani la rând pe
scenă, este greu de determinat nuărul exact de concerte; mai uşor este să
menţionez câteva din formaţiile cu care au împărţit scena:
The Vibrators, Last Resort, The Exploited,
Poison Idea, Anti Nowhere League, Toy Dolls, Total Chaos, Disorder şi mulţi
alţii.
Discografia oficială conţine:
- 1996- "Historias &
Corridas", Combative Records Argentina
- 1998- "A
media asta", Combative Records Argentina & Vampyr Discos
- 2001- "La
Frontera", Combative Records Argentina & Cabriten Panchen
Discos
- 2002- "Great
Combat Performances", Best of... Mad Butcher (Germany)
& KOB Records (Italy)
- 2003-
"Himnos de combate", Best of... Cochebomba Records (USA)
- 2003- "Fake
Reaction", Feier Mettel (Germany)
- 2005- "Al
límite de las utopías", Fire and Flames (Germany)
- 2007- "Lista
Negra, historia de Argies", Best of... Oui Oui Records (Argentina)
- 2008- "Quien despierta", ANR
Music & Fire & Flames (Germany),
Anfibio Rcds. (Italy), Oui
Oui Rcds. (Argentina)
- 2010- "Click Off", Anfibio
Records (Italy), Speedrawk
Records (Malaysia)
“Don’t Cry For Me” este turneul european ce
îi aduce şi în România, în mai multe oraşe: Timişoara – 5 iulie, Odorheiul
Secuiesc – 6 iulie, Bucureşti – 7 iulie, în cadrul Summer Of Punk şi Câmpulung
Muscel – 8 iulie, turneu ce se desfăşoară din aprilie până în august şi
promovează albumul omonim apărut anul acesta şi care beneficiază de un turneu
ce conţine în total nu mai puţin de 102 show-uri (moment în care nu pot să
nu-mi amintesc cum unul din “vedeţii” români se plângea anul trecut că nu poate
cânta în două seri consecutive pentru că… “e prea obositor” – aşa e cu
rockstarii noştri, ce să-i faci?)
miercuri, 27 iunie 2012
Audiţii mediatizate "la greu" sau cum a fost învinsa Lepa de Porc(ul de aur)
Se întamplă rar în urbea noastră dragă câte un eveniment care să beneficieze de atâta publicitate precum cel de vineri, 29 iunie, de la orele 21.37 fix, din Daos. Sigur că asta se datorează în primul rând faptului că renumele festivalului ce urmează a se desfăşura în septembrie este unul de marcă; după cum spunea dl. George Gordon Noel Byron, "renumele este setea tinereţii", căci şi festivalul despre care grohăie - pardon, viueşte lumea-ntreagă e deja un adevărat pericol pentru tot ce se întâmplă pe scena locală. Cea mai proaspătă dovadă în acest sens este anularea concertului deja amânat al celebrei Lepa Brena, evident speriată de concurenţa Porcului de aur, cu toate că vineri va fi vorba doar de audiţii. În acest sens, comunicatul de presă emis ieri precizează clar:
"Porcul de Aur o
urmăreşte pe doamna Lepa Brena. Astfel organizatorii sunt pregătiţi de un
anti-concert la orice dată ulterioară programată de doamna Lepa Brena."
Pe de altă parte, tot aceştia declară:
"pentru
prima data in istoria mondiala a unui festival vom incepe cu decernarea
premiilor, nu cu un concert", deşi "scheletul" (dacă ii putem spune aşa) Porcului este o copie fidelă a defunctului Cerb, ambele bineînţeles de Aur. În amintirea momentelor de pe scena amplasată sub Dealul Tâmpei în care Ricky Dandel pocea cuvintele cu accente anglo-germanice într-un mod numai de el ştiut, pe scena de lângă Bega va urca pentru a face atmosferă Nitta (Nicolae Buda, cunoscut celor din "anturajele" underground ca fiind unul din organizatorii festivalului Rock la Mureş) alături de nu mai puţin celebrul cocoş Exploited cu care a făcut furori şi la Factor X în chiar primul sezon.
Pentru că Porcul nu e porc destul, dacă nu e şi fudul, la Probele de vineri vor fi şi jumări, făcute dintr-unul din precursorii acestuia situat într-o zonă eco-turistică de mare căutare.
Ar mai fi de precizat că vor fi câteva formaţii vocal-intrumentale de renume din Timişoara, Bucureşti şi chiar de peste hotarele ţării, ale căror nume vor rămâne (cel puţin până în momentul desfăşurării acţiunii) necunoscute, deşi e posibil ca mulţi, după o seară serioasă de petrecut, să nu-şi mai amintească mare lucru nici a doua zi.
Iniţiativa Porcului a apărut ca o urmare a faptului că Navetistul Bănăţean a apucat într-un final căile corecte, acum el "goes punk" şi prin urmare Flavius Băican s-a hotărât alături de nişte sponsori mărunţi, după cum se auto-intitulează, să organizeze acest festival în septembrie. Probele însă, efectuate cu mare tam-tam (am fost anunţaţi că fiecare trupă are tobar) se vor desfăşura vinerea asta la Daos, fiind bineveniţi toţi cei cu simţul umorului şi dorinţă de distracţie.
Locația:
Timișoara, România
marți, 26 iunie 2012
Transilvania Tattoo Expo 2012 - despre cum a fost şi cum ne-am tatuat
Iată că după ce s-au sedimentat amintirile şi „reparat” pieile de sub
tatuaje vă voi spune şi vouă câteva cuvinte despre Transilvania Tattoo Expo
2012, desfăşurată la Sibiu, weekendul trecut...A patra ediţie a Convenţiei şi a
treia consecutivă la care am avut plăcerea de a participa a adus în faţa
publicului câteva noutăţi interesante, precum şi câte ceva din vechile ediţii,
atât cât să ne facă să ne simţim familiari cu atmosfera.
![]() |
foto byA&A Photography |
Echipa din Timişoara a plecat în
patru, dintre care trei dornici de a se tatua şi unul de a petrece o
minivacanţă într-unul din cele mai frumoase oraşe din ţară. Drumul cu maşina
l-am parcurs relativ repede şi destul de uşor, cei de pe bancheta din spate
chiar am tras şi un pui de somn; (somnul din maşină, tren sau spital – lucru cunoscut
şi probat - este o totală pierdere de vreme căci niciodată nu te ridici mai
puţin obosit, dar cu nişte timp clar irosit).Cazarea noi la Sibiu o facem mereu
la acelaşi hostel, ieftin şi bun, deşi nu chiar central; au camere separate şi
o bucătarie curăţică la etaj cu mini-dotări care îţi permit să-ţi faci un ceai
sau o omletă, deşi am văzut pe acolo şi tocăniţe sau ciorbe pregătite de către
cei mai gospodari dintre turişti.
![]() |
foto by
A&A Photography |
![]() |
foto by
A&A Photography |
![]() |
foto by
A&A Photography |
![]() |
foto by
A&A Photography |
![]() |
foto by
A&A Photography
În faţa Casei de
Cultură a Sindicatelor deja se întamplau ceva souncheck-uri pe scenă cu
formaţiile când noi ne grăbeam pentru a nu pierde întâlnirea cu tatuatoarea
noastră, venită tocmai de la Oslo pentru a da viaţă viselor pe diferite bucăţi
de piele. Ca şi în anii precedenţi, am găsit o mulţime de tatuatori celebri,
provideri de cerneluri şi aparate de tatuat şi alte asemenea chestiuni
caracteristice domeniului. Fundalul muzical, asigurat de un DJ profilat pe rock
clasic, hard rock şi din caând în când câte un Billy Idol se străduia să facă
atmosferă prin decibeli, acoperind zumzăitul constant al aparatelor de tatuat.
După stabilirea câtorva detalii legate de schiţe, l-am abandonat pe C. la
standul lui Astrid, frumoasa norvegiano-spaniolă cu uşoare urme de sânge
maghiar. Noi, restul de trei muşchetari timişoreni, am făcut un periplu prin
Piaţa Mare, Piaţa Mică şi câteva terase locale din care cea mai frumoasă,
întinsă până pe Podul Minciunilor, beneficiază de un program artistic executat
impecabil de un bătrân domn pianist pe care l-am remarcat în fiecare vizită
de-a noastră la Sibiu şi care ne salută şi el mereu înclinând uşor capul în
timp ce notele muzicale zboară lin printre degetele lui.
Întorşi la faţa
acţiunii, la Transilvania Tattoo Expo, am trecut în revistă rapid cele trei
formaţii tribute, adică Slayer – Silent Scream, DIO – Hungry for the Heaven şi
Metallica – clujenii de la Masterpiece. M-am gândit atunci la afişul
evenimentului şi parcă „Updated by Rock” mie mi-ar fi spus altceva, însă
rockerii prezenţi la evenimentul concertistic au fost cât se poate de
încântaţi. Nu la fel de încântaţi au fost cei prezenţi când a venit vorba de
afterparty, deoarece acesta s-a ţinut într-o locaţie foarte apropiată, dar care
vinde bere la 0,33 cu 8 lei, aşa că după prima am fost nevoiţi să ne mutăm
într-un alt local în care am cunoscut sibieni de treabă şi puşi pe
treabă...beristică. Ne-am despărţit de sibieni mulţumiţi că am reuşit să legăm
noi prietenii (băieţii au schimbat şi numere de telefon) şi ne-am întors în
liniştitul nostru hostel pentru încărcarea bateriilor, fără de care nu puteam
începe ziua cu numărul 2 de Sibiu.
Un ceai verde cu
fructe tropicale, la plic, dăruite cu drag de către D. mi-a deschis ochii
pentru ziua cu numărul doi, pe care am continuat-o cu o altă plimbare pe
strazile centrului istoric sibian, în căutare de localuri care să gatească bine
şi dacă se poate şi ieftin. Ne-am oprit pe drum la o plăcintă bihoreană cu cartofi servită
de o doamnă ce ascundea după pult o bucătărie abolut obişnuită, aşa că ne-am
simţit invitaţi la ea acasă prin simpla noastră prezenţă în „boldă” (boldă este un termen folosit în zona Transilvaniei
care înseamnă în termeni largi „magazin”, „loc de unde cumperi orice”,
„prăvălie”).
Primul dintre restaurantele ce le
avea C. în minte era închis de aproape un an (deşi locaţia părea că abia s-a
încis în zori), aşa că ne-am mai plimbat ceva timp pe străzile mici, pavate din
centru, până am ajuns într-un local parcă înfiinţat într-o mini-gradină
botanică. Am servit acolo ceva supe (foarte bune şi săţioase) numai potrivite
pentru dres berea de cu o seară înainte, iar băieţii s-au încumetat şi la ceva
bruschette, numai bune de continuat în a bea bere...
Întorşi la Festivalul de tattoo, am
prins în desfăşurare un workshop despre normele de igienă legate de aceasta
artă, după care ne-am delectat cu ceva bere rece de la standurile amplasate
strategic în stânga şi dreapta intrării.
Un spectacol deosebit l-au făcut cei de la Mana Tahititatau, cu dansuri
Maori (cu care ne-au bucurat privirea în toate cele trei zile de festival) în
care au chemat şi oameni din public pe care i-au angrenat în miscările lor
ancestrale care mie îmi păreau a fi ritualuri de împerechere şi de laudă adusă
frumuseţii feminine şi puterii masculine. În echipa Mana Tahititatau am găsit o
întreagă familie din care fac parte tatuatorul şi soţia sa, doi tineri bărbaţi,
o frumoasă tânără dansatoare din buric şi un câine prietenos; am remarcat la
standul lor că toţi erau mereu zâmbitori şi umpleau camera de pozitivism; am
reuşit să vedem şi două tatuaje bătute la faţa locului de către Mana Tahititatau în stilul de tatuat maori
din insulele Noii Zeelande, cu cerneluri păstrate în mici recipiente de lemn,
iar tatuajul în sine executat prin baterea ritmică a unei peniţe cu un fel de
lingură de lemn; mie mi s-a părut că şi sunetele „maşinii de tatuat” maori
formau un cântec, dar asta poate s-a întâmplat şi din cauză că eram deja şi eu
sub vraja Astrid, care lucra de zor la minunatul meu scheleţel. Cele două
standuri erau vecine, cel al lui Astrid şi maori, aşa că am reuşit să le văd
bine pe toate cele exotice.
Apropos de chestii deosebite, au fost la festival şi reprezentanţii unui studio din Guadalajara (cu o altă frumuseţe exotică la stand, cu piele cafenie şi ochi migdalaţi, dar care măcar nu e fotogenică spre bucuria subsemnatei), precum şi nişte supplieri tot mexicani de măşti Mucha Lucha, tricouri cu modele locale şi alte mici suveniruri. Parcă într-un consens cu alţii prezenţi în standuri, preţurile erau cam la fel peste tot: un tricou 45-65 de lei, o mască Mucha Lucha 60 lei, o pălarie 30 lei, etc.
Mi-a părut oarecum ciudat faptul că unele evenimente se întâmplau în
acelaşi timp, parcă voind să te pună pe o fugă continuă dintr-un loc în
celălalt; de exemlu, nu mi s-a părut foarte nimerit că simultan se tatua un
domn (tatuator şi el, din Bucureşti) pe gât în tradiţionalul stil maori, timp
în care se desfăşura concursul de tatuaje din ziua doi, iar afară cântau de zor
cei de la Krepuskul, cu toate că nu cu foarte mult timp înainte mare lucru nu
s-a întâmplat în zonă....Seara a fost închisă de formatia tribute Pantera –
Domination, îndelung aplaudată de cei prezenţi, iar la afterparty (pentru că în
locul oficial era scump şi fiţos) noi am ales un frumos fast-food unde fiecare
şi-a făcut de cap cu caloriile, urmat apoi de un dezmăţ scurt şi la obiect legat
de nişte beri, ceva rom, vodcă şi uşoare urme de Cola.
|
![]() |
foto by
A&A PhotographyLa festival am observat încă de la poartă că avem de-a face cu o chestiune bine pusă la punct, probabil se simte şi experienţa anilor anteriori; standuri cu tricouri, şepci, bandane şi te miri-ce stau în dreapta aşteptându-şi cuminţi clienţii; la standurile cu bere înghesuiala e ceva mai mare, dar spaţiul redevine lejer în zona câinilor din casa „Animal Life” - am înţeles că unul sau doi dintre căţei şi-au luat adio de la adăpost în favoarea unor familii iubitoare. Câteva maşini „de epocă” şi motociclete de viteză sau chopere aflate într-o mică expoziţie în perimetrul Casei de Cultura a Sindicatelor luminează feţele trecătorilor, marea lor majoritate având în cap un viitor plan din care face parte şi una din exponatele de aici. |
![]() |
foto by
A&A Photography |
Am fi vrut ca duminică să îi vedem în mod special pe cei de la Catrythm,
pentru a putea opina în cunoştinţă de cauză, însă presaţi de îndatoririle de
acasă la prânz am apucat drumul Timişorii, liniştit şi lipsit de peripeţii,
exact aşa cum îl doream.
Una peste alta, ceea ce
aş puncta (fără maşina bâzâitoare de rigoare) ar fi următoarele:
-
Anul acesta Transilvania Tattoo Expo a avut paret de
cea mai frumoasă dintre locaţii şi cred eu una din cele mai centrale;
-
Orgnizarea a fost în genere bună, mai ales că am
găsit acolo o mică „armată” de voluntari;
-
Muzica din festival putea acoperi mai multe zone;
cea care venea de la DJ putea depăşi zona anilor 80-90, iar cea cântată live
putea fi mai puţin „tribute-like”;
-
Diversitatea stilurilor de tatuat, a artiştilor şi a
culturilor prezente a impresionat cu siguranţă pe toţi cei care au fost acolo;
-
Uşoarele doze de vedetism ale tatuatorilor români
m-au dezamăgit, mai ales comparativ cu lipsa de trufie, mândrie şi nas ridicat
a adevăratelor vedete internaţionale, unele dintre ele aflate în top 10
mondial;
-
Revelaţia de moment: toţi tatuatorii buni şi foarte
buni e musai să aibă ceva sânge latin în vene! (poate că nu e chiar adevărat,
dar mie aşa mi-a părut)
miercuri, 20 iunie 2012
Lineup si informatii despre MIGHTY SOUNDS - Cehia, 13-15 iulie 2012 (II)
După cum vă spuneam şi în articolele anterioare, Mighty Sounds ne aşteaptă în iulie la Tabor cu bilete începând de la doar 34 de euro pentru trei zile de rock'n'roll adevărat! Am început cu prezentarea celor ce vor performa în cel de-al doilea weekend din luna lui cuptor (cu menţiunea că în Cehia verile sunt ceva mai răcoroase ca la noi) şi în cele ce urmează aveţi continuarea:
D.R.I. (USA) - Hardcore punk, crossover thrash, thrashcore, thrash metal; ei spun că s-au înfiinţat pe 2 mai 1982, când quartetul Dirty Rotten Imbeciles a scos primele zgomote în public pe care le-au numit ulterior cântece.
de ascultat: http://www.myspace.com/dri2
Discharge (UK) - Hardcore Punk - (1977) sunt consideraţi printre primii care au cântat hardcore punk şi care au făcut un mix între punk şi metal.Discharge au până în prezent 6 albume scoase pe piaţă, 7 EP-uri şi câteva single-uri şi compilaţii.
de ascultat: http://www.myspace.com/dischargeukhc
Discoballs (CZ) - Ska, de ascultat: http://www.myspace.com/disc0balls
Distemper (RU) - Ska-Punk - band format in 1989 in Moscova; iniţial au apucat-o pe drumul hardcore punk, fără mare succes însă, aşa că din 1995 stilul ska-punk le va aduce celebritatea, odată cu cel de-al treilea album. Sunt recunoscuţi ca fiind foarte buni în varianta live, aşa că îi vom aştepta cu inters la Mighty Sounds.
de ascultat: http://www.myspace.com/distempermoscow
dOMi (NOR) - HC/Punk - 2004, câştigători ai Global Battle of Bands din Norvegia, dOMI au cântat în deschidere pentru NOFX, iar anul acesta pregătesc cel de-al doilea album ce urmează să apară până la finele verii.
Fast Food Orchestra (CZ) - una din cele mai importante prezenţe ceheşti la Mighty Sounds, aceştia sunt specializaţi pe ska/raggae/rocksteady şi show-ri live, fiind prezenţi la Tabor încă de la prima ediţie a festivalului, din 2008
de ascultat: http://www.myspace.com/fastfoodorchestra
Frank Turner (UK) - Folk/Punk - fost component al formaţiei Million Dead, Frank Turner vine la Mighty Sounds cu tolba plină de folk/punk, fiind pregătit să ne încânte auzul cu cele mai bune piese de pe cele 4 albume de studio, dintre care cel mai nou vine din 2011 şi se intitulează "England Keep my Bones"
(va continua)
Etichete:
Cehia,
concert,
D.R.I.,
Discharge,
Discoballs,
Distemper,
dOmi,
Fast Food Orchestra,
festival,
Frank Turner,
Mighty Sounds,
Tabor
Locația:
Tábor, Cehia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)