Seven That Spells + Stonebride + The: Egocentrics = cel mai bun concert din ultimii 2 ani!

Egocentrics

Joi seara, la Daos, căci unde altudeva poţi strânge 199 de oameni, toţi iubitori de rock, s-a întâmplat cel mai bun concert de anul acesta din Timişoara: SEVEN THAT SPELLS + STONEBRIDE + THE :EGOCENTRICS, cu mulţumiri pentru Kamifuzzy Rockevents  şi Torso Booking.Organizatorii ne-au anunţat frumos, pe pagina evenimentului, că toată treaba va începe la  21.30 şi se pare că de data asta au reuşit timişorenii noştri să se adune la ora promisă.

Egocentrics

THE :EGOCENTRICS au deschis seara în cunoscutul lor stil prin care reuşesc de fiece dată să ne poarte în lumea reveriilor de tip stoner, cu sound-uri bine lucrate şi proiecţii vizuale de o înaltă calitate. Aveam oareşce emoţii legate de ei, încă nu îl vazusem în acţiune pe noul lor tobar, Mihai Toma (fosul lor inginer de sunet şi componentul "nevăzut" din formaţie, care a ajutat cu vocea pe "Sink or Swim"). Vechi-noul Egocentric s-a descurcat de minune, în ciuda vocilor temătoare care şi-au exprimat îndoielile şi pe pagina de facebook a band-ului. Trio-ul Tom & Jess & Brenn au prezentat publicului avid de psyhedelic rock cu accente jazz (după cum s-au clasificat singuri) noul lor album, "Center of Cyclone" (apărut pe 5 martie şi probabil inspirat de cartea omonimă a lui John C. Lily - un domn fiziciano-filosofo-scriitor care în volumul omonim vorbeşte despre experienţa sa legată de LSD), precum şi piese mai vechi, vraja momentului constând în pasajele libere, care de fiecare dată sună într-un mod plăcut, altfel.

Stonebride 

Pe scenă au urcat mai apoi zagrebienii STONEBRIDE, aducând un alt tip de energie, provenita din combinaţiile de psyhedelic cu blues "colorat", alternative, tente de trance şi progressive rock. Cu trei albume la activ si un material în pregătire, cei 4 magnifici Stonebride au reuşit joi seara să ţină publicul aproape, deşi o oarecare doză de oboseală se simţea în aer. Timişorenii noştri, greu de scos din case la concerte şi mai ales în timpul săptămânii de lucru, au primit cu mare drag episodul Stonebride, însă consider că într-un alt context, în care ei ar fi fost cap de afiş, s-ar fi putut evidenţia cu mult mai bine în ochii, sufletul şi memoria publicului.

Stonebride

Seven That Spells

SEVEN THAT SPELLS au urcat ultimii pe scenă, dar primele riff-uri de chitară i-au adunat rapid pe toţi cei prezenţi în faţa scenei, ca şi cum ar fi fost nefiresc ca fiecare dintre noi să fi fost în altă parte decât acolo, primind valuri imense de energie. Într-un stil psyhedelic modern, chiar agresiv uneori, cei trei (tot) zagrebieni reuşesc să combine atitudinea unor ritualuri vikinge cu cea a viitorului secol XXIII, din care ei spun că s-au întors pentru a schimba plictisitoarea istorie a rock-ului, altfel mort deja...Mi s-a întâmplat deseori, ascultând muzici de acest gen să simt că temele abordate nu sunt suficient exploatate de muzicieni, deseori anumite părţi rămânând suspendate în neant. În cazul Seven That Spells situaţia a fost cu totul diferită: temele muzicale bine legate împletesc imaginaţia cu realitatea, avem de-a face cu vise frumoase ce se perindă în mintea fiecăruia, dar şi acţiune  dusă la limite şi chiar dincolo de ele. "Too wierd to live, too rare to die" este o bună autodescriere a acestui band, ca şi cuvintele care îi inspiră: "Other bands play, we fucking slay!" Sufletul bandului este cu siguranţă Niko Potocnjak, care ca prins în transă a cântat cu tot ce îi era aproape, berea şi tălpile devenind pene de chitară, numai bune de exploatat în scopuri muzicale. Niko e omul care nu are nevoie de microfon când se adresează publicului, e cel care e peste tot pe scenă, inepuizabil, amuzant, apropiat. 

Seven That Spells

Cu greu s-a încheiat concertul, căci toturor ne-a picat la suflet, iar pentru a păstra atmosfera, petrecerea a continuat cu A Night Into The Void, un nou concept psyhedelic ce doreşte a promova stilul heavy-psyhedelia a stoner-desert rock-ului, într-o combinaţie de muzici atent selecţionate din anii 70 pâna în prezent, cu proiecţii şi animaţii conexe. 

Seven That Spells

Una peste alta, în sectorul concertelor "nebune" n-am mai simţit atâta energie, atitudine şi dinamism din 2010 de la concertul Secret Chiefs 3/ FAT 32 / Congo for Brums şi nu pot să îmi doresc decât să ni se întâmple cât mai des asemenea episoade.